Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Va povesteam in ultimul articol despre vacanta noastra pe Valea Prahovei, ca voi reveni cu un articol ‘social” despre Predeal. Si iata-ma. Cam tarziu, dar asta e!
Si voi incepe cu partea frumoasa. Imi aduc mainte ca era prin anul 1987 cand am petrecut doua saptamani superbe la o viluta din Predeal. evident, ca si pana acum cu ceva interventii si ceva spagi, ca nici atunci si nici acum locurile bune si ieftine nu le iei altfel. Si imi aduc aminte ca inchiraisem vreo 3 sanii si mergeam in fiecare seara pe Partia de la Hotel Robinson si ne dadeam cu ele.. De ce seara? Pentru ca ziua partia respectiva era pentru copii care invatau sa schize. Si mergeam pana la Hotel Costila. Si am maers intr-o zi si pana la cabana Susai. Si noi copiii ne jucam in spatele vilei cu saniutele. Era frumos! Dupa care a venit anul 1988 in care am stat tot 2 saptamani, insa acum la unul din hotelurile mari din Predeal, era Hotelul UGSR (Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania). Si atunci am iceput sa invat din ce in ca mai bine sa schiez. Partia Robinson si baby schiul le foloseam acum din plin. Si imi placea cel mai tare, ca dupa ce ma dadeam cu schiurile, veneam pana jos la hotel pe sosea. Eram ca “oamenii mari”. Ganduri de copil care vrea sa creasca mare. Ce sa le faci, nu le poti opri. Atunci am facut cunostinta si cu unul din restaurantele foarte frumoase din Predeal – cel din vila Porumbita. Poate fi vazut perfect din Gara Predeal, ca e chiar vis-a-vis.
Si acum sa trece la ce am gasit in prezent. Preadealul pare tot DE VANZARE, pentru ca din 3 in 3 case vezi acest anunt. Sigur ca unele arata cat de cat OK, insa in rest sunt “fantome”. Ba mai mult. Parte din Predeal pare o fantoma. Cu unele din pensiuni, asa cam ca pe Valea Oltului la Calimanesti Caciulata. Iar unele sosele par facute in 1988, cand am fost eu ultima fata intr-o vacanta mai lunga. Sa va mai vorbesc de parcarea de la baza partiei Clabucet? Nu are rost, pentru ca e mai frumos la marginea campului la tara la mine unde adunam porumbul, decat acolo. Plus ca in EXTRA-SEZON nu prea sunt oameni. El a devenit doar un oras tusristic, de care nici proprietarilor de pensiuni pare ca nu le pasa. Vor doar sa ia profit fara prea multa implicare. Nu mai vorbesc de 2 zone care erau pe vremuri padure totala si zona de plimbare, adica intre Predeal si Trei Brazi, unde mai au un pic pana sa ajunga cu casele pana la cabana Trei Brazi. Si ca sa fie siguri au pornit cu construitul si din Predeal si de la Trei Brazi. Iar a doua, e zona de la Hotel Cioplea catre cabana Susai, unde te sperii, cat de adanc au putut intra in padure cu constructiile, in conditiile in care unele case chiar s-au imprietenit bine si cu niste teren care s-ar putea sa mai si alunece, ca relieful nu e chiar drept.
Si pentru ca totul sa fie “bine impanat”, populatia este destul de imbatranita. Nici macar seara, cand se retrag toti acasa sau pe langa casa, nu vezi prea multi tineri, semn ca au fugit cat de tare au putut.
Si totusi ceva din acest tablou imi place – Poate ca etapa asta, va adce un pic de umbra, peste Preadeal. Poate ca lumea va uita un pic de “polul fitzelor de la munte” si si vor face altul si poate ca statiunea cocheta din copilaria mea va redeveni ce a fost candva!
Stiu ca e posibil sa dorm si sa visez, insa nu ma treziti, ca asa bine e!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
De urand in cadrul companiei la care lucrez ne-au fost facute cadou niste tichete pentru un site de intr-ajutorare de mini-credite pentru cei saraci – KIVA. Sigur ca in prima faza, ca u roman get-beget ce sunt am spus:

ASA MA SI CE TRE’ SA FAC? SA II AJUT EU PE UNII? PAI FRATE EI MA AJUTA PE MINE? CE EU O DUC BINE? CE EU SUNT MARE JMECHER? MA CHEAMA BILL GATES SI MA APUC ACUM SA FAC ACTE DE CARITATE? NU VEZI CA ALERG CA APUCATU’ SA PUN IAU TOT CE TREBUIE PENTRU ACASA?

Sigur ca a durat o perioada pana mi-a trecut supararea asta existentiala pe lume si mai impins de la spate de discutiile pe care le mai auzeam despre site, mai impins de curiozitate, am intrat si eu si am donat banii aceia pentru cineva din Uganda si pentru unii din Mexic. Banii au inceput usor, usor sa se reintoarca si am mai aplicat pentru alte cauze. Uzbekistan o familie care vroia sa isi deshida un aprozar, Ucraina pentru unul acre vroia sa isi echipeze un service s.a.m.d. Si tot facand aplicand pentru aceste mini-creditari am inteles cu ce ne ajuta pe noi acest site. Ne ofera o educatie a voluntariarului. Ne aduc aminte (celor care am prins), partea pozitiva a campaniilor la care participam cu scoala de RECICLARE sau de CURATENIE. Ne REinvata usor, usor, ca ceea ce conteaza in viata asta amarata sunt oamenii de langa noi si zambetul lor, nu stralucirea hainei, caii putere ai masinii sau alte asemenea “motive de mandrie”! Invatam si redescoperim sentimentul de a fi Oameni cu O mare!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Tanti Niculina e nascuta in soarele arzator al Baraganului si nu a stiut niciodata sa stea. Cand ii ziceam cu totii:
MAI STAI TANTI SI MATA UN PIC, CA NU SE DARAMA LUMEA FARA MATA! parca nici nu ne auzea
Insa “tanti” nu stia. NU stiuse inca din copilarie ce e aia odihna. Asa ca la cei 75 de ani pe care ii avea acum, deja era pe “pilot automat”. Batranetea, faptul ca nu a putut avea copii si boala lu’ nea Gogu (diabet si pareza pe partea stanga), va dati seama ca nu i-au lasat lu’ tanti timp nici macar sa mai respire. Si a stat saraca vreo patru ani cu drumurile pe la doctori, cu piata zilnica, cu tratamentele de dat, cu treburile casnice si tot asa. Daca o intrebai daca ii e bine sau rau, iti spunea mereu ca e bine, ca macar e ea sanatoasa. Daca insa o luai la bani marunti pe Tanti si o intrebai daca nu s-a saturat de viata asta amara, de toate cele pe care trebuie sa le faca, iti da dea un raspuns care iti rupea inima din piept:

PAI SI CE SA FAC ACUM? SA PARASESC CE AM IUBIT 50 DE ANI? SA IMI UIT TOATA VIATA INTR-O CLIPA? NU SE POATE MAMA! ASTA E CRUCEA PE CARE TREBUIE SA O CAR, CA SI DOMNUL ISUS. ASTEA IMI SUNT CANOANELE DE INDEPLINIT PE LUMEA ASTA CAT MAI AM DE TRAIT!

Nu va ascund faptul ca de multe ori, dupa ce spunea asta sau altele, fugeam repede in baie, sa nu vada plangand.
Acum doi ani nea Gogu s-a dus. Si dumneai saraca, a ramas parca un fel de stanca singuratica in desert. Nea Gogu fusese motivul pentru care traise in ultimii zece ani. Acum era debusolata. Noroc cu mine si cu Livia care mergeam cel putin odata pe saptamana la ea si cu nepotii din partea lu’ frate’sau, ca altfel cred ca o pierdeam si pe ea. Dupa ce a facut toate pomenile pana la un an, tanti Niculina parca tot cocea ceva in ea si nu vroia sa ne spuna. Simteam ca furtuna care fusese odata, nu apusese si ca isi cauta “alta mare” pe care sa se desfasoare. Si nu mare ne-a fost mirarea cand la o luna dupa pomana de 1 an, la care a dat (asa cum se dau in popor si haine si un pat pentru pomenirea lu “nenea”) sa ne spuna ca ea pleaca la azil (de fapt un camin pentru batrani privat). Va dati seama ca pentru noi a fost un soc. Pentru ca eram amandoi obisnuiti cu ideea, ca la azil sunt numai cei pe care nu ii iubeste familia sau care nu au familie si raman de izbeliste in lumea asta mare. Insa tanti a inceput sa ne povesteasca cum sta treaba in secolul 21 cu un camin pentru batrani, ce terapii ocupationale au, de ce asistenta medicala au parte si altele. Mi-am scos rapid laptopul si m-am uitat si pe net dupa ei si am inteles ca “baraganeanca” noastra draga revenise si nu avea chef sa “sa pluteasca” in voia “curentului”, pana la sfarsitul zilelor, ci vroia sa fie “pe val”, asa cum fusese o viata intreaga.
Ziceti voi ca nu e Tanti Niculina a noastra un exemplu si o lectie de viata “in viata”! Eu zic ca o putem numi “OPTIMISM LA SUPERLATIV”, fara frica de a gresi nici macar un pic.
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
La ce? La grijile zilnice, la credite, la problemele marunte si de cele mai multe ori neimportante. Pentru ce? Pai pentru relaxare reala sau pentru ruperea ori evadarea propriu zisa din ele.
Uite din punctul asta de vedere ii stimez pe tigani, pentru ca atunci cand isi pornesc parangheliile lor sunt 100% acolo. Nu mai exista grija zilei de maine, sau grija intamplarilor de ieri. E doar acel “CARPE DIEM” superb care te face sa urci pana la nori de placere. Sau ca atunci cand faci dragoste si nu sunteti decat voi doi. Atat si nimic mai mult!
Sigur ca sunt nuante si probleme pe care nici tiganii cand petrec si nici indragostitii aia doi cand fac dragoste, nu le iau in calcul si mai e si o anume doza de inconstienta, pe care nu ne-o dorim mereu in “bagajul emotional”, insa eu ma refer strict la aceasta evadare de cotidian si la trairea la maxim a unei stari euforice, pe care am pierdut-o undeva intre grijile zilnice care ne fura LIBERTATEA cu fiecare zi ce trece!
Sau poate e doar o perioada in care sunt eu foarte stresat si apasat de griji?
Andrei
KIP IN TACI

Surse foto – Ruxandra Ionescu & BMW Bavaria

Sal’tare
Apropo, ca vorbeam zilele trecute de curier rapid si mi-am adus aminte de vremea cand lucram la camioane si cand la ora 16 incepea o mica furtuna la departamentul la care lucram, pentru ca veneau comenzile ferme de piese sau actele pentru clienti. Fratilor, prinsesem o indemnare la crearea de pachete si mici si mari, din diverse cartoane, atunci cand nu mai aveam cutii in care sa le punem, ceva de speriat.

Dupa care incepea negocierea cu baietii de la curier rapid. De ce se grabeau? Pai varianta oficiala era ca aveau multe pachete de luat si nu vroiau sa stea peste program, pentru ca in general toate firmele isi doresc sa le vina curierul rapid seara, dupa ce strang cat mai multe comenzi. Si totusi mereu erau grabiti? Nu! Cateodata vroiau sa scape si ei mai devreme. Ei bine si uite asa a trebuit sa ne imprietenim cu fiecare din baietii de la curier rapid si ii asteptam mereu (cand vroiam sa mai astepte) cu cate o cafea, un suc, o apa minerala rece, o prajitura (ca na, soferilor le sta bine cu burta plina)

Si totusi oare ei sunt rai sau au si clientii partea lor de vina? Uite ca acum am descoperit realitatea, avand un var sofer la ei. Sunt si clientii rai. A avut o cucoana care i-a chemat pentru cate un plic, de patru ori si de fiecare data spunea ca e ultimul. Nu mai zic de clientii care se rugau de fetele de la primire comenzi, sa puna TIR-ul cu toata marfa care pleca in nordul Romaniei, sa treaca pe la ei pe la firma, ca are el o comanda imensa. Si se trezea ala de la TIR cu 4 pachete de 8 kg. Pai sa nu faci spume si baloane si sa il iei pe ala l-a alergat camionul? Ar merita un pic asa!

Voi ce amintiri placute sau mai putin placute aveti cu oamenii de la curier rapid?

Andrei
KIP IN TACI