Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Ieri dimineata ma laudam si pe Facebook si pe Twitter ca scriu despre vacanta din Mangalia 2 articole unul BUN si unul despre Litoral si inclusiv despre Romanica asta bogata si totusi atat de saraca. Insa uite ca nu pot scrie articole unidirectionale. M-am obisnuit cu “contrastele” si nu pot gandi decat in “palete multicolore”. Asa ca incep rapid si o sa fiu succint, ca pe caldura asta numa’ de texte lungi si siropoase nu cred ca aveti chef…

• Superb faptul ca avem o autostrada care merge pana la Fetesti si care de bine de rau e cea mai buna sosea din Romania
• Pacat de faptul ca nu am fost in stare sa ne gandim sa facem amarata asta de autostrada pana la Mangalia. Si ce mare chestie ca autostrada la iesirea de la Fetesti ar trebui sa treaca “prin” acel deal. Frate unii au trecut autostrazi PRIN cate un munte EFECTIV (vezi Elvetia, Franta, Austria) si au reusit sa o faca in 6 luni sau un an. Noi ne cacam pe noi de orin ’87 de cand au facut comunistii bucata de autostrada dintre Fetesti si Cernavoda. Da’ ce sa ii faci, asa suntem noi USOR RETARZI… doar USOR!
• Dupa care trebuie sa recunosc ca imi plac satele de pescari de prin Dobrogea, fie ca sunt la malul marii sau in interior pe langa lacuri. E ceva in ele ce te face sa zici:
  

  BA SIMT CA TRAIESC! BA PARCA MA UMPLU DE ENERGIE SI PARCA GUST DIN VIATA CU POLONICUL!

• Ce pacat ca atunci cand ajungi pe Litoral, parca nu mai esti in Dobrogea! Ce pacat ca romanasii nostrii care fac turism, nu au invatat lectia bulgara, turca sau greaca de turism. Ce pacat ca nu au inteles vorba aia veche a lui mamaie: MAICA, RARU’ UMPLE CARU’, DESU’ UMPLE FESU’! Ce pacat ca ai nostrii nu au inteles, ca toate se vand cu zambetul pe buze si ca “flegma figurata” pe care ti-o servesc cu fiecare produs de zeci de ani, ne va trimite in alte parti. Eu unul la noi pe Litoral sper sa nu mai calc si sper sa fie mai multi ca mine. Poate asa se vor trezi si jnapanii care se vor a fi agentii de turism, ca tre’ sa schimbe ceva in modul de a privi turistul si turismul
• Sigur luand hotararea asta imi pare rau pentru unii ca cei la care am stat, la o pensiune tocmai la marginea Mangaliei si care facusera o MINUNE foarte frumos organizata. Da’ pentru ca oamenii astia nu pot schimba singuri un sistem si nu pot crea poli de turism. Ei doar pot oferi servicii cat se poate de bune la un pret decent. Oare pentru acestia se va gandi cineva sa faca in Mangalia o piscina acoperita de mari dimensiuni, cu apa sarata si dulce, cu instalatie de facut valuri (sa cum avem la hotelul Lido de prin 1930) si care sa mareasca saracia asta de sezon la mai mult de 2 amarate de luni pe an? Probabil iar dorm si am vise erotice! Sa ma trezeasca cineva, pana nu incep sa am orgasme intelectuale, ca e pacat de tineretile mele!
• Stiati ca in Mangalia exista o GEAMIE musulmana proaspata renovata (lucrarile s-au terminat in 2007) si in care poti afla lucruri mai mult decat impresionante despre niste etnii care nu vor autonomie, care nu urla ca vor inscriptii bilingve, care nu indeamna spre URA ETNICA, dar care au o CULTURA, o caldura sufleteasca si o liniste care te cuceresc pe loc! Da’ de ce sa ii facem pe ei “brand” al litoralului romanesc? De ce sa nu ii facem motiv de revenire al turistului roman sau strain care calca pe aici? Pai daca nu da spaga turcu’ sau tataru’ merita sa fie uitat si hulit. Ca doar spaga pentru promovare sau pentru dezvoltarea unor proiecte au devenit BRAND de tara si e pacat “sa trecem peste” un obicei atat de stravechi!
• Sa va mai spun ca exista pe drumul care merge din soseaua Mangalia – Constanta catre Olimp un drum care merge la o manastire numita Nicolae si Bretanion care trece pe langa o veche ferma care se afla intre 4 lacuri si care alta data era un paradis? DA, erau acolo o cherhana, un restaurant, o zona verde langa lac, evident superba… si probabil s-ar fi facut mai multe. Insa acum sunt doar niste cladiri darapanate pe care scrie DE VANZARE. Sa va mai spun ca drumul Mangalia – Ion Corvin – Cernavoda e unul din cele mai placute sosele, indiferent ca mergi cu masina sau motorul? Probabil cei care sunteti pasionati de Romania, stiti deja si probabil v-ati batut gura si voi catre altii, insa degeaba… S-ar parea ca noi vorbim, noi ne auzim

In speranta ca nu v-am intristat intr-atat de tare incat sa va duceti sa va depuneti actele de emigrare catre alte locuri din lumea asta mare, va invit sa cautam solutii, sa dam idei si sa fim optimisti. Poate pan’ la urma o veni soarele si pe ulita nostra inca nepietruita!
(Sursele imaginilor Bobby Voicu & InRomania.Info & Razvan Voiculescu)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Da ma drajilor si drajelor. Asta e locul in care ne ducem noi trei sa ne hodinim, sa ne balacim, sa ne jucam, sa ne bronzam, sa bem bere, sa radem si “sa ne simtem bine”!
Daca sunteti pe acolo dati un TZARRR si poate ne vedem. Daca nu va urez UIKEND PLACUT si ne vedem Marti!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare

• Am facut cunostinta cu el undeva pe la 7 ani cand tata vroia sa ma invete sa schiez. Si uite cum ne urcam in personalu’ asta cu tinta Predeal. Si uite cum am avut parte acum si de prima alunecare pe schiurile piticot la partia de pitici din spatele cabanei Clabucet Sosire
• Dupa care prima drumetie adevarata de vara o am la 8 ani cand merg cu ai mei pe traseul Pietrosita – Babele. Nu e deloc scurt traseul asta, insa amintirille de aici cred ca m-au marcat definitiv si dragostea pentru munte si cararile sale acum s-a format. Trenul cu care am ajuns pana acolo este primul cu maneta de deschidere a geamului ca la masina. Mi se parea ca tariesc in anii 1800. Era ceva special pentru mine
• Apoi la 9 ani prima mea tabara facuta la Poiana Izvoarelor tot cu “predealul de 6″ s-a consumat. Zumzetul ala de copii bucurosi ca au scapat de acasa pentru o saptamana de tabara, e ceva ce ma face sa spun ca o sa vreau din clasa a 2-a sau a 3-a sa il trimit pe Matei al nostru in astfel de escapade!
• In gimnaziu “trenul” l-am mai vazut de vreo 5 ori insa pentru excursii de cate o zi la munte facute cu clasa. Cu familia nu am mai mers cu trenul asta, pentru ca in familia nostra deja poposise Skoditza 1000 MB. Una din primele excursii cu masina, pe care mi-o le amintesc foarte bine este iesirea impreuna cu familia pana la Busteni. Cred ca aveam vreo 11-12 ani cand am pus prima oara piciorul in poteca Jepilor. Doamne cate exclamatii mi-au iesit atunci din gura. Eram fermecat de minunatia pe care o vedeam! Tot atunci am vazut si Crucea Carimanului pentru prima oara si platoul Bucegilor, la care m-a speriat goliciunea. Era prima oara cand dadeam de gol alpin si nu stiam nimic despre munte si despre caracteristicile lui
• Apoi la liceu personalul care ducea la munte m-a dus de 2 ori impreuna cu al meu tata din nou la schi. Sigur asta s-a intamplat pentru ca draga nostra de Skoditza era un pic bolnava. Daca imi amintesc bine, prima coborare de sus de la Clabucet plecare pe partia mare am facut-o in clasa a 9-a. Cred ca am luat vreo 30-40 de cazaturi pana jos, insa au fost cele mai fericite cazaturi din viata mea. Dupa aceea in anii urmatori am incercat si partiile din Sinaia si Paraul Rece. Aia de la Paraul Rece mi-a placut ca era atat de pustie… lucru neobisnuit pentru o partie de Valea Prahovei
• Tot in anii astia aproape saptamanal (mai ales vara) “trenul” si navetistii imi erau companioni in drumul catre bunica-mea si spre locul pe care il numesc eu cu mare drag “la tara”. Si tre sa recunosc ca drumurile astea ma umpleau de optimism. Viata aia de naveta pe care eu nu o cunosteam, dar din care “muscam cu nesat” atunci cand o intalneam, mi se parea “misto de tot”. Sigur ca nu erau chiar toate roz, insa cat timp eram multi, nu prea mai conta ca statea trenul si cate o ora sau doua intr-o gara. Imparteam tot ce aveam de halit sau baut si zambeam zicand mereu: “NU E DRACU CHIAR ASA DE NEGRU”!
• Si nu trec de perioada asta fara sa amintesc de un alt personal care imi sta in suflet… Insa nu cel care ducea la munte, ci cel care ducea sprea mare. Acea Vama Veche din clasa a X-a! Acolo am cunoscut spiritul acela de acre vorbesc oamenii carora le pare rau dupa acel satuc linistit, parca agatat undeva in timp si in care atunci cand veneai parca te cuplai la o sursa de energie pozitiva. Era 1995. De atunci a inceput “transformarea” Vamii! Azi este ceea ce vedem!
• Facultatea ma prinde tot cu dorinta de a skia. Asa ca primul an de facultate inseamna si primele iesiri la ski singur. E o chestie interesanta sa porti rucsacul cu tot ce ai la tine pe skiuri. Au fost 2 iesiri: Predeal si Sinaia. Sunt primele exercitii de “management” al echipamentului si mancarii, care ma vor ajuta la momentul inceperii excursiilor serioase pe munte
• Tot cu personale (dar si accelerate), unele care mergeau “spre” sau “prin” munti am fost si in anul 2000 intr-un tur al Romaniei impreuna cu niste oameni frumosi din cadrul unei organizatii non-guvernamentale care se ocupa de manifestari culturale. Superbe amintiri am de atunci. Si daca tot am adus aminte de ea, o sa imi notez undeva sa va povestesc detaliat aventuri si impresii de atunci!
• Si iata-ma la terminarea facultatii. Am dat in sfarsit de muntzomanii adevarati, prin intermediul unui club de ghizi montani proaspat infiintat. Nu mi-a placut scoala de ghizi, dar am pastrat legatura cu cei de acolo. Intre timp nici cei care formasera scoala nu s-au mai impacat si au renuntat la proiect. Asa ca intre timp ieseau ca si inainte de placere la munte. M-am lipit grupului si am inceput sa umblam. Cred ca prima iesire a fost la Cabana Urlea din Fagaras, care acum e in paragina. Imaginea care imi vine in minte cand ma gandesc la iesirea asta este o panta plina cu branduse ca in poza asta. Superb! Dupa aceea am mai asezonat drumurile cu gasca cu unul la mare si unul la in Fagaras – creasta Fagarasilor de la Valea Sambetei la Negoiu. Alte amintiri superbe!
• Dupa care tot trenul personal m-a dus intr-un alt loc care m-a lasat masca – Piatra Craiului. La momentul ala prima impresie la vederea Craiului a fost ca de fapt acest masiv este “esenta” de Fagaras. Adica toate caldarile alea nebunesti si imense au fost “stranse” si transformate in peretii astia superbi sau in minunile astea care se vad superb iarna
• Stiu ca va veti mira, insa dupa toate minunile astea eu mi-am dat seama ca nu vazusem Malaiestiul si nici varful cel mai inalt al Bucegilor – OMU. Asa ca tot acelasi personal ne-a dus pan’ la Busteni si de acolo, lipa, lipa precum gastele am urcat pe poteca Tache Ionescu si am pus vosrtul un pic mai sus de cabana Malaiesti, langa stanca denumita Bisericuta Malaiestilor, tocmai pentru ca aduce forma ei cu o bisericuta. Ma minunam cum de nu vazusem pana acum partea asta superba a Bucegilor. Si cand ma gandesc ca aveam impresia despre Bucegi (dupa ce vazusem Craiul si Fagarasul ca sunt niste munti penali). Eee uite ca imaginea asta, drumul pe Brana Caprelor si imaginea Bucegilor vazuta de sus e la Omu mi-a schimbat complet imaginea despre ei
• Gataaa! In plimbarile cu gasca pe munte, am uitat personalul de munte si am trecut la masini. Si despre aventurile cu Margareta sau Niculina stiti deja. Insa povestea personalelor catre munte nu se termina aici… Cum asa? Pai eu am facut pasul catre o activitate tare draga mie – Alpinismul
• Si uite ca acum trenul asta m-a dus de multe ori pan’ la Busteni pentru a poposi in “cartierul alpinistilor” numit Costila si in traseele de alpinism de acolo, in traseele de escalada din Sinaia sau catre Postavaru’ si Valea Rasnoavelor. Dupa care si la iesirile pentr catzarat am treut la masina. Drept pentru care, am vreo 2 ani de cand nu am mai pus piciorul intr-un tren. O fi bine? O fi rau? Cred ca e rau, pentru ca de fiecare data cand traversez Podul Grant cu piciorul ma loveste asa un dor de troncanitul trenului, de mirosul ala de saboti incinsi si mai ales de locurile in care ma ducea el odata. Insa am rabdare pana mai creste Matei cel mic mai maricel si sper sa ii insuflu si lui dragoste pentru frumusetile muntelui si poate la fel ca si mine si el se va indragosti de tren si de starea aia de euforie. Poate la el se va intampla si vreo poveste de dragoste, asa cum am auzit ca s-au intamplat de multe ori in trenurile care merg catre sau care vin de la munte!

Daca va intrebati de unde pana unde mi-a traznit mie asta cu “trenurile”, tre’ sa va spun ca nu eu sunt de vina, ci Fanel care a fost curios despre “trenurile distractiei“!
(Sursa imaginii Iubesc Brasovul)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
(Image Source WIKIMEDIA)
Continuam azi periplul inceput ieri prin Bucuresti. Ramasesem pe la Obor!
Iesirea din “pasaj”, spre batranul Stefan cel Mare este la fel de impozanta ca si intrarea in el. Oamenii scunzi au parte de sosele impozante. Oare Mihai Bravu era inalt? Ma deplasez agale pe strada. Da sunt baiatu’ cu geaca stransa pana in gat, mainile in buzunar si mintea zburand la copilaria lui. Cel care ocoleste mecanic obstacolele din calea sa, privind in golul de dincolo de zidurile Bucurestiilor lui. Simti ca stiu ce vezi si tu, doar ca nu pot impartasi cu tine bucuria de a le vedea pentru prima oara. Te deprima mizeria, dar te atrage marimea. La dracu, esti in Bucuresti si te simti bine! Arabul de la shaormerie iti arunca o privire plina de scarba, de parca tu nu i-ai fi facut un favor, ca ai cumparat de la el o shaorma si nu invers. Cu shaorma in gat si inima frematand de curioaitate, te gandesti la ce ai mai putea gasi in orasul plimbarilor mele. Te asezi la mers prin “cartierul alb-rosu al cainilor fotbalisti”. Imi vin acum in minte versurile unei melodii tiganesti dupa vremuri: In statieeee la Lizeanuuuuu… Cititi mai multe…»

Sal’tare
Uite ca pornind de la acest post foarte vechi al lui Nihasa, am ajuns sa ma gandesc la perioada liceului cand ascultam casetele cu Vacanta Mare si radeam cu adevarat. Sigur ca de multe ori ma intreb daca nu cumva era si altceva. Ei bine si stiu ca era si altceva. Era o lipsa de informatie. Era o lipsa de show-uri de umor. Iar ei la vremea aceea acopereau foarte bine golul. Acum cand toata lumea incearca sa ne faca sa radem si acum cand bancurile le primim pe mail cu ghiotura, nici nu mai zambim cand auzim unul sau cel mult zambim si spunem: MDA, MISTO BANCUL!
Ei bine, parca imi dor de vremea liceului si studentiei, cand satui de dans pe la 4 dimineata puneam la casetofon o caseta cu lautaresca, trageam doua, trei sticle de suc si la fel de multe (sau chiar mai multe) de vin si da-i vere bancuri. Cea mai tare a fost o petrecere tinuta, in vremea liceului, in dormitorul unui amic, pe undeva pe la Piata Gorjului, vreo 20-25 de oameni. Dupa care ora 6 dimineata, ne-a prins in parculetzul de langa sectia 21, spunand tot bancuri. Cititi mai multe…»