Asta seara "noi baietii" facem BRADUL! – Jurnal de tatic ep. 67

Sal’tare Asa cum v-am obisnuit in perioada asta a anului eu intru in concediu, destul de devreme. Si iata-ma si de data aceasta „pensionar cu acte in regula” sau (asa cum faceau colegii misto de mine) „lauza masculina”. Si prima aventura a acestui concediu a fost „impodobirea bradului” impreuma cu Matei si Tibi. NU VA SFATUIESC! E ca si cum ai vrea sa aprinzi focul la gratar cu nitroglicerina. Matei avand deja experienta impodoborii bradului de la gradinita nu a vrut sub nici o forma sa auda ca nu il las sa puna globuletele si celelalte acareturi in pom. Insa fiind nerabdator, ca ori copil de 2 ani juma’, evident ca nu s-a gandit si la „aspectul estetic” al bradului. Asa ca bradul nostru are toti bradutii rosii undeva jos, toate stelutele in varf, globuletele albastre ar fi vrut sa le puna pe toate pe o creanga, insa nu aveau loc, asa ca a fost dragut si a pus 6 bucati pe doua crengi. Probabil va intrebati ce faceam eu in acest timp? Evident ca stateam cu Tibi in brate (ca mami noastra, Livia, saracuta era captiva in bucatarie cu toate mancaricile de facut). Pai pe Tibi il tineai cu o mana, dar cealalta? Cu cealalta mana incercam sa mai salvez ceva din dezastrul facut de Matei in pom. Asta daca nu trebuia sa prind cate un globulet, pe care tot Matei il scapa din mana sau sa salvez vreun globulet din gura lu’ Tibi, aflat acum la varsta la care crede ca toate’s de mancare! Gata va las ca au adormit si fug sa gust si eu macar jumatate de ora de liniste! Va pup dulce si va astept cu drag comentariile! Andrei KIP IN TACI]]>

Jurnal tatic ep. 64

Sal’tare Stiu ca multi dintre voi va mirati ca nu mai postez sau ca postez foarte rar, insa noua viata in patru, nu prea imi lasa mult timp de vorba sau de scris. Asa ca „alerg acum pe taste” si va las cate ceva in dulcele stil telegrafic. Incep cu Matei si cu un episod pe care nu il vom uita curand. Eram la calculator si pierdeam vremea pe net. Evident ca timpul pana m-a descoperit Matei pe mine si pe calculator, nu a fost mai mare de 5 minute. Si ca sa scap de mieunaturile sale clasice i-am deschis un document gol in Word si l-am lasat sa bata la tastatura si eu m-am apucat sa ii fac un joc din lego. CE fredeti ca mi-au auzit urechile de la el? Batea la tastatura si zicea Tei Pestisor, Tei Pestisor, Tei Pestisor. Si evident ca dupa 2 secunde de mirare mi-am dat seama ce vroia sa spuna – MATEI PETRISOR. Isi scria numele mai dragilor. Ei bine in momentul ala l-am luat si l-am pupat de ziceai ca il revad dupa un an de zile si am fugit cu el la mami sa ii povestim ce stim noi sa scriem si sa zicem! Eram niste baieti mari! Tibi e ca si pana acum un zambaret si jumatate. Sigur asta daca e satul si daca nu cumva e ora de somn. Ca daca e ununl din aceste momente baga un tril, de zici ca e cel putin Pavarotti cand era mic! In rest, noi credem ca de abia asteapta sa se ridice in fundulet, pentru ca tot timpul, cat sta treaz, acum da din „aripioare”, de zici ca vrea sa isi ia zborul. Si cate odata, daca ii tinem palma la picioare si vede ca are in ce sa impinga, loveste tare si repede cu picioarele si incepe sa rada, de iti vine sa il mananci cu tot cu pampers. Aaa si intre timp s-a prins si el ca daca se apuca sa planga un pic, pan’ la urma se va gasi cineva care sa il ia in brate. Asa ca lectia „cum sa fiu jmecher cu mami si tati” a invatat-o deja. Matei ca si pana acum, nu vrea sa lase patentul sau surubelnita jos si sa se joace cu cei 2 saci de jucarii pe care ii are. Desi de unele din jucariile ale imi e mie mai drag cand le vad cate lucruri fac sau cat de frumoase sunt. Aaa si mai nou a descoperit mortarul si mistria. Iar astea (cel putin pentru moment) sunt cele mai ispititoare. Si nu plec fara sa va spun ca Tibi cred va vorbi inaintes sa mearga. Frate, are un debit la scos sunete, de nu ne vine sa credem. Si daca te mai apuci sa ganguresti si tu cu el, deja ritmul in care „vorbeste” creste. Plus ca in acelasi timp creste si pe mocutza lui placerea pentru dialog. E SUPERB! Poze gasiti in albumul facut de mine pe – Matei si Tibi – august 2011. Andrei KIP IN TACI]]>

Tatic in asteptare!!! – Jurnal de tatic ep. 60

Sal’tare Dupa ce am scris ep. 59 al JURNALULUI am zis ca ep. 60 il pastrez pentru clipa cand va veni fratiorul lui Matei, pentru ca nu e departe clipa cand ii vom auzi glasul. Insa uite ca se lasa asteptat! Si desi doctorul ne tot spune de vreo saptamana, ca ar trebui sa apara, el pare ca nu vrea sa vada frgul de afara si inca sta la caldurica in burtica mamicii lui. Intre timp eu si cu Matei n-am avut altceva mai bun de facut, decat sa racim bine de tot. Asa ca acum suntem la „carantina” de restul familiei si mai ales de mamica si de bebe. In rest, sa stiti ca e parca mai grea asteptarea la bebelul asta decat la Matei. Pentru ca si eu si Livia stim deja ce urmeaza, cel putin cu aproximatie si suntem nerabdatori sa retraim acele clipe. Sa tinem in brate botzul acela de sufletel si mai ales sa vedem reactia lui Matei la aparitia unui „alt buric al pamantului in casa”. Suntem deja pregatiti pentru accesele de gelozie ale lui Matei, ca sigur va suferi cand nu va mai avea el parte de toata afectiunea intregii case. Insa vor fi si mai frumoase momentele cand ei doi se vor intelege si se vor juca atat de frumos! Cam atat de pe frontul de tatic. Sper sa revin cat mai curand cu VESTEA CEA MARE, pentru ca Livica mea are o burtica asa de mare, de zici ca are gemeni. Andrei KIP IN TACI]]>

Matei la gradinita sau "puternicul om mic"- Jurnal de tatic ep. 57

Sal’tare Acum o saptamana si jumatate, chiar de 1 martie l-am dus pe Matei prima oara la gradinita, la grupa babies sau cum le place educatoarelor sa le spuna, la PAMPERSICI. Si la vremea aceea, dupa ce l-am dus, cam asa simteam:

A fost ziua cea mare. Matei a intrat in gradinita. Va spun ca doua zile inainte nu am prea fost intreg. Era ceva in mine. Un resort care statea intins si care se tot intindea cu fiecare clipa ce trecea catre momentul despartirii de „minunea” noastra”. Si iata dimineata cea mare. Zambeam si stateam cu acel resort intins. Stiam ca in momentul in care voi intra in gradinita, acel resort se va elibera si la fel ca un arc ruginit vechi, va lasa in urma lui si ceva zgarieturi pe mana. De fapt mana in acest caz e de fapt sufletul si inima. Sigur asta simtea sentimentalul din mine. Insa inginerul realist imi soptea in ureche: FRATE, COPILUL ARE NEVOIE DE SOCIALIZARE SI INDEPENDENTA. SI ALTFEL DECAT PRIN INTRODUCEREA IN COLECTIVITATE NU SE POATE FACE! Sigur ca raspunsul sentimentalului era: STIU, DAR DOARE RAU DE TOT SA VAD MINUNEA ACEEA DE DOAR UN ANISOR SI OPT LUNI PLANGAND! POATE, DAR DUREREA DE ACUM TRECE MAI REPEDE, IAR ADAPTAREA DE ACUM IL AJUTA MAI MULT SA ISI CREEZE O CAPACITATE SUPERBA DE A RELATIONA, PENTRU TOT RESTUL VIETII LUI! Asa ca fie ca am vrut sau nu, l-am luat pe „viteaz” si l-am dus „la copii”. Prima intalnire cu gradinita a fost OK. Era ca un catel care isi descoperea spatiul. Si dupa ce s-a prins el ca spatiul este doar pentru copii si ca tata va pleca de acolo, s-a pus pe plans, iar eu am plecat. Acum rana era deschisa si conduceam spre servici strangand mai tare ca niciodata volanul in mana. Si totusi zambeam, pentru ca stiam ca de aici inainte Matei e baiat mare. Incepe sa isi modeleze personalitatea si sunt sigur ca noi doi vom fi taaare mandri de cel ce va creste! In rest acum ma pregatesc sa il iau de la „gradi” si o sa scriu deseara celelalte sentimente care m-au coplesit.
Acest deseara uite ca nu s-a mai intamplat, pentru ca nici o seara de atunci si pana acum nu a fost linistita. Pentru ca ruperea lui de camin si de locul in care el se simtea rege s-a lasat cu muuult plans si multe suparari. Insa intensitatea lor scade cu fiecare zi ce trece. Si de 8 martie am avut surpriza sa il gasesc zambind la gradinita, lucru care nu s-a intamplat saptamana trecuta in niciuna din zile. Insa tot de atunci Matei a inceput sa planga dimineata cand il ducem la gradinita. E suparat nevoie mare, pentru ca acolo atentia nu mai e indreptata doar asupra lui. Astazi de dimineata a inceput inca de la trezire. Cand ne-a vazut pe mine si pe Livia ca ne agitam prin casa dupa haine si cand m-a vazut pe mine deja imbracat de servici a inceput „razvratirea”. Asa ca vreau, nu vreau sau cu mai multa inima indoita sau cu mai putina, l-am dus la gradinita, sau „puscarie”, asa cum cred ca o considera el, dupa doua saptamani de mers acolo. Stiu ce veti spune, ca suntem prea rai, ca e prea devreme sau ca micutul nostru de un an si opt luni e prea mic pentru o astfel de incercare. Ei bine dragilor, doctorii pediatrii si parintii mai „batrani” ca noi, infirma acest lucru si ne spun ca viitorul va fi roz, insa pana acolo, e normala aceasta perioada grea de rupere a puiului de camin si de locul in care se simtea in siguranta! P.S. Era sa uit. Alte poze frumoase cu Matei puteti gasi la Livia pe Facebook! Andrei KIP IN TACI ]]>

Avem personalitate si papam cu lingura – Jurnal de tatic ep. 56

Sal’tare De vreo doua saptamani Matei al nostru, a inceput sa fie razvratit. A inceput „sa ne simta” si se simta faptul ca i se formeaza personalitatea. Asa ca daca are parte de multi oameni in casa (mama, tata, bunicii si unchiul), s-a obisnuit sa fie centrul atentiei si vrea mai mult. Normal, ca doar asa suntem toti. Doar ca observata la el de noi, pare un fel de pierdere a controlului nostru asupra lui. Acum incepem sa simtim incet, incet, sentimentele parintilor nostri atunci cand noi eram incapatanati si ziceam NU si cateodata zambim, vazand ca roata s-a intors si am ajuns in locul lor. Prima faza a acestei etape, la noi s-a lasat cu sperietura. Credeam ca Matei e un pahar de cristal si ca daca nu ii gasim antidot la starile de suparare, i se va intampla ceva fiziologic (boala sau stare de rau). Asa ca nevoia ne-a trimis la sfaturile doctorului si la sfaturile prietenilor care au copii mai mari ca Matei si am aflat ca starile lui de revolta, trec cu acelasi medicament cu care trec la toata lumea… O LINGURITA DE INDIFERENTA. Si am trecut la partea a doua acestui proces. Ne-am luat inima in dinti si am rezistat eroic aceeselor sale de furie. E greu de tot prima data. Simti ca se rupe ceva in tine, pentru ca tu il stii sensibil, mic si neajutorat. Nu ai aflat inca de forta fizica si psihica pe care o are acest omulet de 10 kg. Si totusi, rezisti pentru ca in mintea ta un pitic repeta obsesiv: E SPRE BINELE LUI! E SPRE BINELE LUI! E SPRE BINELE LUI! Si uite ca tratamentul a dat rezultate. Acum Matei a inteles ca atunci cand i se spune NU, trebuie sa accepte. Sigur nu in totalitate. Insa accesele sale de plans acum nu mai dureaza mia mult de trei minute. El tot spera ca „vechea reteta” va functiona. In rest ar mai fi o mare noutate: Matei papa cu lingura. A vazut el ca toata lumea asa mananca si cum e la varsta la care repeta tot ce vede sau aude, iata ca a facut si acest pas. Faza tare este ca inca nu a invatat sa controleze obiectele pe care le tine in mana si la inceput nu prea nimerea gura. Insa tot el a gasit solutia. Cu o mana tine lingura de coada si cu cealalta impinge partea in care se afla mancarea in gurita. Sa nu iti vina sa il pupi si sa il mananci cu totul? :D Andrei KIP IN TACI]]>