Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Dupa cum bine stiti, cei care ma cititi de mult timp sau cei care ati avut curiozitatea sa cautati prin arhiva, eu m-am nascut in cartierul Balta Alba si de pe la 7 ani, pana acum 4 ani, am stat in zona Militari, pe la Lujerului. Ei bine din Balta Alba mi-au ramas ca puncte de reper Uzina 23 August, parculetul Titanii (un fel de mini “oraselul copiilor”) si restaurantul Minis.
Uzina 23 e acum miza imobiliara, ca pe nimeni nu intereseaza sa duca mai departe aceasta “pagina de istorie”, inceputa atat de frumos si de
eficient (pe vremea aceea) de merele Malaxa.
Parculetul Titanii (cel de lanaga policlinina Titan) fusese lasat in uitarea vremurilor si devenise un fel de mica jungla. Intre timp nea Negoita a amenajat locul. Insa acum este doar un parculet obisnuit. Minunea de alta data numita TITANII, pe care copilul din mine nu o va uita niciodata, nu a vrut sa si-o
asume nimeni, ca e greu trecutul frate. Era greu sa puna acele multe leagane cu forme mai speciale. Era greu sa monteze 6 tobogane unul dupa altul sau sa refaca acele riti superbe si toate acele personaje de desene animate facute din fiare de la Uzina 23.
Si pana acum o luna eram fericit. Restaurantul Minis scapase. Si parea un fel de liant intre copilaria mea din acele locuri si adultul de astazi. Ei bine s-ar parea ca cineva a vrut sa dea cu DELETE si acestei ultime “redute” a amintirilor mele. De ceva timp acolo este un supermarket Carrefour.
Of, of, of… orasule cu armonii moderne, ce puturosi de cetateni vietuiesc in tine. Ce comod le este lor sa isi arunce trecutul la gunoi. Ba mai mult, daca ii intrebi de ce o fac, iti vor spune ca VOR SA SCAPE DE CUTUMELE TRECUTULUI. Ce pacat insa, ca nu isi dau seama ca renunta de fapt la “radacini”. Si parca ii vad la varsta senectutii dand din colt in colt, speriati ca nu isi recunosc nici locul in care stau si nici oamenii pe care ii au in jur. Sau poate iubesc eu prea
mult istoria si trecutul acestui orasel chinuit de toata lumea si numit Bucuresti?
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini – Tram Club & Orasul lui Bucur

Sal’tare
Ba oare unora li s-a sters HARD-ul din creier?
Cand ii auzi, se plang ca nu mai gasesc cuvinte sa isi exprime dragostea. Doamne si cat e de mare limba romana. Si apropo de inventivitate. Dimineata am gasit un bilet foaaaarte vechi, prin agendele mele, cu o declaratie de dragoste facuta prin liceu si incercata pe trei dragute domnisoare. Suna astfel:

DIN CUPA DULCE SI FIERBINTE, A TRIGHIULUI TAU PUBIAN / VREAU SA GUST SAVOAREA SI DULCEATA INTREGULUI TAU UNIVERS!

Prima domnisoara, mi-a oferit palma ei draguta peste obraz (era la mate-info, nu intelegea ea profunzimea limbii romane), a doua mi-a spus ca as fi bun de scriitor, m-ia oferit un sarut prietenesc pe obraz si a plecat, iar la a treia a fost cu noroc (era versata fata si a inteles clar “profunzimea” limbajului meu literar) ))))
Voi care mai aveti “vechituri d’astea sexoase” prin agende sau prin memorie!
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini – Buna ziua Iasi – Lifestyle & Narcis Virgiliu

Sal’tare
Va povesteam in ultimul articol despre vacanta noastra pe Valea Prahovei, ca voi reveni cu un articol ‘social” despre Predeal. Si iata-ma. Cam tarziu, dar asta e!
Si voi incepe cu partea frumoasa. Imi aduc mainte ca era prin anul 1987 cand am petrecut doua saptamani superbe la o viluta din Predeal. evident, ca si pana acum cu ceva interventii si ceva spagi, ca nici atunci si nici acum locurile bune si ieftine nu le iei altfel. Si imi aduc aminte ca inchiraisem vreo 3 sanii si mergeam in fiecare seara pe Partia de la Hotel Robinson si ne dadeam cu ele.. De ce seara? Pentru ca ziua partia respectiva era pentru copii care invatau sa schize. Si mergeam pana la Hotel Costila. Si am maers intr-o zi si pana la cabana Susai. Si noi copiii ne jucam in spatele vilei cu saniutele. Era frumos! Dupa care a venit anul 1988 in care am stat tot 2 saptamani, insa acum la unul din hotelurile mari din Predeal, era Hotelul UGSR (Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania). Si atunci am iceput sa invat din ce in ca mai bine sa schiez. Partia Robinson si baby schiul le foloseam acum din plin. Si imi placea cel mai tare, ca dupa ce ma dadeam cu schiurile, veneam pana jos la hotel pe sosea. Eram ca “oamenii mari”. Ganduri de copil care vrea sa creasca mare. Ce sa le faci, nu le poti opri. Atunci am facut cunostinta si cu unul din restaurantele foarte frumoase din Predeal – cel din vila Porumbita. Poate fi vazut perfect din Gara Predeal, ca e chiar vis-a-vis.
Si acum sa trece la ce am gasit in prezent. Preadealul pare tot DE VANZARE, pentru ca din 3 in 3 case vezi acest anunt. Sigur ca unele arata cat de cat OK, insa in rest sunt “fantome”. Ba mai mult. Parte din Predeal pare o fantoma. Cu unele din pensiuni, asa cam ca pe Valea Oltului la Calimanesti Caciulata. Iar unele sosele par facute in 1988, cand am fost eu ultima fata intr-o vacanta mai lunga. Sa va mai vorbesc de parcarea de la baza partiei Clabucet? Nu are rost, pentru ca e mai frumos la marginea campului la tara la mine unde adunam porumbul, decat acolo. Plus ca in EXTRA-SEZON nu prea sunt oameni. El a devenit doar un oras tusristic, de care nici proprietarilor de pensiuni pare ca nu le pasa. Vor doar sa ia profit fara prea multa implicare. Nu mai vorbesc de 2 zone care erau pe vremuri padure totala si zona de plimbare, adica intre Predeal si Trei Brazi, unde mai au un pic pana sa ajunga cu casele pana la cabana Trei Brazi. Si ca sa fie siguri au pornit cu construitul si din Predeal si de la Trei Brazi. Iar a doua, e zona de la Hotel Cioplea catre cabana Susai, unde te sperii, cat de adanc au putut intra in padure cu constructiile, in conditiile in care unele case chiar s-au imprietenit bine si cu niste teren care s-ar putea sa mai si alunece, ca relieful nu e chiar drept.
Si pentru ca totul sa fie “bine impanat”, populatia este destul de imbatranita. Nici macar seara, cand se retrag toti acasa sau pe langa casa, nu vezi prea multi tineri, semn ca au fugit cat de tare au putut.
Si totusi ceva din acest tablou imi place – Poate ca etapa asta, va adce un pic de umbra, peste Preadeal. Poate ca lumea va uita un pic de “polul fitzelor de la munte” si si vor face altul si poate ca statiunea cocheta din copilaria mea va redeveni ce a fost candva!
Stiu ca e posibil sa dorm si sa visez, insa nu ma treziti, ca asa bine e!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Primele si cele care probabil imi vor ramane intiparite in minte si in suflet sunt “luminile” din primii ani ai copilariei, de la tara. Era si este ceva mirific in acele lumini aprinse pe la toate mormintele din curtea bisericii si era cu atat mai special, cu cat eu ii stiam pe multi dintre cei ingropati acolo. Sigur nu pe toti personal, insa povestile le auzeam mereu si pe toti ii stiam fie dintr-o snoava, fie dintr-o poza vazuta undeva pe un perete sau din vreo inscriptie facuta pe o casa. Si mai era ceva la fel de frumos, ca aceste “faruri” aprinse pe morminte. Momentul la care se pleca dimineata dupa slujba, acasa si cand vedeai un sir de lumanari mergand pe drum. Pareau un batalion de licurici, ce se intorceau acasa de la razboi. Si bucuria din glasurile lor, chair daca un pic obositi, dupa canonul unei nopti mai friguroase (in unii ani), parca facea ca acele flacarui sa aibe mai multa viata.
Ehee, dar anii copilariei au trecut si iata-ma luand “lumina” in anii adolescentei de la bisericile bucurestene. Evident ca discrepanta era maaare. Nu mai simteam caldura satului, ci ma confruntam cu indiferenta marelui oras. Eram pus in fata unor oameni grabiti sa ajunga acasa, ca sa se infrupte din bunatati si in nici un caz nu mai era acea incarcatura emotionala pe care ti-o ofera credinta si spatiul rural.
Sigur ca au fost si exceptii de-a lungul timpului. Eu unul stiu acum trei biserici la care se intalneste acel sentiment oe care il intalneam in copilarie la tara si sper ca trecerea timpului sa mai aduca si altele.
Cam atat, in prag de mare sarbatoare pascala. PASTE FERICIT va urez si fie ca aceste zile sa ne aduca linistea si bucuria la care visam cu totii. TOATE CELE BUNE!
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini eMaramures

Sal’tare
Dupa cum va spuneam ieri pe FACEBOOK in weekendul acesta am avut acasa in testari un televizor LED, adica acest LED LG 37LE7500 , in sufrageria alor mei. Ei bine tot uitandu-ne la minunea tehnicii moderne, ne-am amintit de televizoarele pe care le-am avut de-a lungul timpului.
Primul evident e TEMP-ul rusesc. Imi aduc aminte ca se schimbau programele de la o rotita care era in spate pe laterala. Si eu eram mic si nu puteam sa o misc. Asa ca strigam mereu dupa mama si tata. Era pentru mine o suparare extrema, pentru ca nu puteam vedea la ora 14 Fred & Barney (asa cum stiam eu ca se numesc pe vremea aceea serialul de desene animate Familia Flinstone). Nu va puteti imagina ce nucurie imensa am simtit atunci cand am reusit sa intorc acea “roata buclucasa. Tot in acelasi registru si pentru aceeasi perioada: programul national de la rusi, antenele alea mari pe bloc, programul tradus saptamanal luat de tata de la ambasada si apoi adus la servici si tras la acele copiatoare care ocupau jumatate de camera. Amintiri nepretioase!
In acelasi timp in casa noastra era si SNAGOV-ul cel vechi, care pe vremea lui Ceausescu nu ne folosea la nimic. Insa imediat dupa revolutie, deja si-a agsit locul intr-un dormitor, ca deja era bataie la orele serii pe programele 1 si 2 ale televiziunii nationale.
Si iata ca vine anul 1993, primii bani primiti din vanzarea unor produse agricole si primul televizor color ALFA (tot rusesc si asta) ca eram nostalgici ))))))) Evident ca nu avea si telecomanda, ca alea erau scumpe. Insa butoanele acelea colorate cu leduri rosii, faptul ca vedeam si noi gazonul verde la meciuri, era pentru noi o crestere pe care o visaseram 6 ani din 1987, de cand vazuseram la un coleg al lui tat de la servici un TV COLOR si un video. Ce vremuri!
Si cand te gandesti ca azi au aparut media center-uri sau televizoare cu media center inclus pe care se poate intra pe net. Ce viteza ba frate, ce vitezaaa!
Andrei
KIP IN TACI