Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Aseara am avut placerea sa il vad pe bebe facand “un fel de sport”. ADICA? Adica a inceput sa se ridice pe manute ca si cum ar face flotari. Si ii place tare mult ideea, pentru ca din pozitia asta poate vedea mai multe lucruri prin camera. Iar asta il fascineaza. Uitamdu-ma la el imi aduc aminte de mine la varste mai mari cand eram curios ce pot gasi prin podul casei la bunici sau prin diversele magazii, imediat ce “aterizam” in vacanta de vara. Cred ca ma va mosteni intru totul si cred ca va fi la fel de curios. Sigur din punct de vedere al parintelui care sunt ar trebui sa ma sperii. Insa mi-as dori sa il stiu curios si julit sau poate ranit pe maini si pe picioare, decat sa il stiu un copil molatec si fara chef de joaca sau fara imaginatie.
Seara, mai nou, nu mai vrea biberonul direct. NUUU! Mai intai face INSPECTIA tetinei cu manutele se uita lung la biberon (caruia noi ii spunem PRINTESA, din cauza ca are o alura de femeie si un capac ce seamana cu coroana unei printese) si de abia dupa aceea “se apuca de treaba”. Dupa “prima parte de papa” a invatat sa dea biberonul la o parte de la gurita si sa intinda bratele ca cerere de “in brate”. Asa ca il pune tati pe umar si facem un mic masaj energic pe spate, pana dam afara aerul din stomac. Dupa care ce credeti ca facem? Ca niste baieti mari ce suntem luam aproape singurei bibeonul si ne hranim. Si tati acum ce face? Rade si se bucura cand ne vede cum crestem si cum reusim noi sa invatam in fiecare zi cate un lucru nou.
In rest nu prea mai am ce sa scriu aici, pentru ca in perioada asta a copilului am ajuns la concluzia ca intamplarile mai mult se simt. Acum se creeaza legatura sufleteasca sau liantul sentimental subconstient dintre noi trei. Acel ceva care ne va face mai tarziu sa simtim cand celuilalt ii e rau, fara ca acesta sa aibe vreun semn prevestitor. Si asta a obstvat-o mandra-mea, care imi spune ca din cand in cand, seara cand eu am venit acasa, dar inca nu am intrat in camera, bebe parca se uita dupa cineva. Nu va spun ce mocutza are cand ma vede seara cand vin de la serviciu. E tot numa’ un zambet pana dincolo de urechi, ia cand il iau in brate, ca gest suprem de iubire ma trage cat poate el de tare de nas si de urechi. Cateodata rad singur gandindu-ma ca nu prea ne diferentiem decat un pic, ca reactii de afectiune, fata de maimuticile alea de la MONKEY BUSINESS
Ma gandesc cu placere ca in cateva luni vom ajunge sa ne purtam si fizic ca maimutele alea. Aba astep momentul cand va incerca sa urce scari, sa se chinuie sa escaladeze patul sau cand ne vom juca de-a v-ati ascunselea!
Cam atat pe ziua de azi de la taticul de servici. Si daca mai vreti sa mai cititi despre “aventuri cu copii” uite aici un blog numit FRUNZELE in care veti gasi si asa ceva. Mie mi-a placut mult de tot povestirea asta – Dragostea nu are vârstă! (Mersi Chinezu pentru recomandare)
(Sursa imaginii GICONET)
Andrei
KIP IN TACI