Saltare
Am avut placerea, acum o saptamana sa imi conduc Niculina mea (Opelul Astra), pe soseaua Brasov-Cheia-Ploiesti. Drumul e superb de condus pe el. Din punct de vedere al soferului, chiar nu te plictisesti. Si desi iubesc si ecologia imi place sa simt calutzii putere struniti de mine. E ceva in alergatura asta cu masina, comparabil cu expedtiile din vechile timpuri. E ca si cum ai pleca cu traista in bat, peste noua mari si noua tari sa iti incerci limitele. E ca un joc cu un leu. Stii clar ca l-ai crescut de mic si ca in mod rational nu ar trebui sa te muste sau sa te devoreze, pentru ca l-ai dresat in asa fel incat sa stie ca tu ii esti superior lui si nu invers. Insa niciodata parca nu intri cu incredere 100% in ring, pentru ca ai acea rezerva in legatura cu pornirea lui salbatica si mai ales din cauza faptului ca tu stii clar ca iti este net superior fizic
Cam asa si cu masina. Tragi dreapta, tragi stanga, accelezi in curba pentru marirea aderentei si pentru contreacararea inertiei, insa mereu parca ai o rezerva. Stii ca nu e perfecta si stii ca in orice moment poate ceda. Sigur, ca in functie de cum o intretii, procentele de incredere pot fi mai mari sau mai mici.
va intrebati totusi la final care ar fi sfatul sau morala acestei povesti? Ei bine azi nu am asa ceva. Azi am avut doara ceasta observatie si aceasta ciudata comparatie. Voi cu ce comparati in general sofatul? Aveti idei la fel de traznite ca mine in randurile de mai sus?
P.S. Si daca tot am vorbit de sofat hai sa va las ca fond muzical si o piesa funny cu si despre soferi – La Soldanesti (Parodie muzicala, cantata super fain de niste basarabeni)
Andrei… 😉
KIP IN TACI]
Era să zic bazaconii, Artistule…:”>
Deci, eu şofatul nu-l compar cu ceva, îmi place tare mult, just like that 🙂
Opelurile Astra sunt maşini absolut ok, mi-au trecut şi mie 2 prin mâini: cu portbagaj si cu hatchback şi m-am mai dat vreo 2 săptămâni si cu un Opel Astra d’ăsta nou…Cu toate mi-a plăcut 🙂
Ma relaxeaza condusul. Si cand aveam o amarata de dacie tot imi placea sa conduc chiar daca mai opream la cativa km sa suflu in jigrere sau sa regrez avansul 🙂
@KmI – deci s-ar parea ca noi avem cam aceleasi gusturi! 😉
@Limpede – cred ca noi barbatii suntem si un pic masochisti ma! 😀
Hai noroc opelistule. 😀
Si eu sunt la a doua Astra G si pot spune cu mandrie ca nu m-a dezamagit niciodata.
M-a scos din multe situatii limita si m-a dus in multe locuri frumoase.
Nu as mai concepe sa traiesc fara masina.
Am cativa ani de cand conduc zilnic facand vreo 30.000km pe an.
Condusul este o arta pentru cei care il au in sange si un chin pentru cei care nu au nici o tangenta cu masina.
S-auzim numai de bine!
XtraVagAnT’s last blog post..Idei pentru Paste
Noroc omu! Eu sa stii ca sun oleaca mai ghinionist ca tine. A mea Niculina e o Astra F (’93)! Insa pana acum sunt multumit de dumneaei si sper sa mai fiu preten cu ea macar vreo 2 anisori!
P.S. La partea cu condusul cred ca nu e „in sange”, se invata, dar trebuie muuulta rabdare si un pic si mai multa ambitie! 😉