Uitam ce e important!

Sal’tare Citeam dimineata despre Siria articolul de la Alex si ma gandeam, frate astia au ramas blocati in razboi si in NU. Insa in acelasi timp nu se gandeste cat se pierde sau cat sunt raniti, ca in orice raboi perfid, milioane de nevinovati. Si pot fi si buni, chiar foarte buni. Dovada sta Marea Moschee din Damasc in care se afla biserica ce adaposteste Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Ce vreti dovada mai mare de intelegere interetnica si religioasa? Si totusi, acea parte de lume numita in vechime Cornul Abundentei, abunda in ultimul timp doar de razboi si cearta. Iar daca ar fi liniste acolo uitati-va si voi cate sunt de vizitat doar in Palmyra. Uite si poze de pe acolo. Sper totusi ca la un moment dat sa se trezeasca aia si sa se opresca din bombardat si din cursa inarmarii si sa ne putem plimba cu totii linistiti prin Siria sau Liban, cu masina sau cu camila si sa gustam toate acele superbe specialitati orientale, care parca sunt facute din bucati de Paradis, nu din fructe, legume sau carne. P.S. Si iata ca visele mele nu sunt chiar atat de ireale – BRAICHING NIUS – Siria a cerut oficial aderarea la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice Andrei KIP IN TACI Surse imagini – Wall Street & Marcella Dragan]]>

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *