NATIONALISMUL e rau daca e al MEU si bun daca e al TAU? Interesant…

Astazi am vazut un film care m-a lasat MASCA. Genialul actor principal al filmului „The HUNTING PARTY” e nimeni altul decat nenea Richard Gere, Nu va spun despre actiunea filmului, decat ca e despre razboiul din Serbia din anii „90 si ca e mai aproape de adevar, decat oricare film american pe care l-am vazut pana acum. Si atunci si acum, dupa ce am vazut filmul, ma chinuie o intrebare: De ce ei sunt mai buni ca noi, chiar si „marginalizati” de intreaga Uniune Europeana? Pentru ca au avut mandrie nationala si pentru ca au preferat sa ii faca toti „nationalisti imputiti”, decat sa spuna ca tara lor e buna pentru tranzitul avioanelor NATO si pentru bombardarea unei „natiuni prietene”, cu care ai avut continuu, niste relatii diplomatice si de afaceri superbe, asa cum am facut noi cu SERBIA. Pentru ca oricat de mult „ti-ar trage-o unii”, nu asa se castioga respectul, ci prin lupta. Poponarii pasivi, nu au fost si nu vor fi in veci, EROI. Nu mai zic de faptul ca americanii si Europa intreaga, urla atunci cand avem excese nationaliste, insa ale lor sunt bune. Faptul ca poarta steagul american, desenat si pe chiloti sau faptul ca ziua lor au impus-o ca sarbatoare mondiala e OK. Dar mandria mea nationala nu e BUNA. Eu daca imi aduc aminte de trecutul meu sau de cat sunt de frumosi eroii mei, nu sunt decat un EXTREMIST imputit si bun de impuscat sau bun de aruncat la „cosul mediatic de gunoi”, de niste jurnalisti instruiti special, pentru a face acest lucru cu orice natiune de pe glob. Mersi frumos dragilor! Prefer sa fiu cu acest „semn” pe frunte decat un EUROPEAN integrat. Prefer sa stau alaturi de sarbi, in afara acestei EUROPE stralucitoare, decat sa fiu un mancator de CACAT EURO-ATLANTIC! Si dupa cum zicea Patzurca in anii de inceput ai democratiei „ingrijeste-ti trandafirii, eu prefer sa fiu golan” Andrei… ;) KIP IN TACI Sursa imaginii – Adevarul – lucrarea „Ciprian Mureşan – Sânge românesc”]]>

Comments

comments

  12 comments for “NATIONALISMUL e rau daca e al MEU si bun daca e al TAU? Interesant…

  1. februarie 1, 2009 at 8:53 pm

    „ingrijeste-ti trandafirii, eu prefer sa fiu golan”. Păi şi cam asta suntem, ne-am realizat visul naţional :D Noi ne căcăm pe toţi trandafirii altora, inclusiv pe ai noştri 😆
    Revenind la naţionalismul americanilor, aia sunt naţionalişti pînă în chiloţi de-adevăratelea. Noi suntem numai din gură. La noi se băşică doar orgoliul cînd zice cineva ceva de noi, dar în rest trăim în acelaşi dolce far niente şi nu ne mişcăm cururile ca să şi fim naţionalişti, nu doar să zicem că suntem.
    Naţionalismul românesc de care zici tu e un mare FÎS, o ipocrizie fără margini. Îmi pare rău dacă ţi-am rănit sentimentele naţionaliste. Dar naţionalismul nostru se manifestă doar la nivel hormonal. În rest, repaos total!
    Saturnianul’s last blog post..La dentist

  2. artistu
    februarie 2, 2009 at 10:34 am

    Bogdanescu aici tre sa te contrazic. Daca vei merge prin Ardeal sau Banat si daca vei sta cu oamenii de la tara de vorba, acolo vei gasi nationalism PUR si FRUMOS. Cu mult mai frumos, decat facatura americana. Ei bine cred ca sentimentul ala tre’ sa il REINVATAM, pentru ca dupa cum bine spui si tu acum avem parte de un FÎS!!!

  3. Yo
    februarie 2, 2009 at 10:54 am

    A fost cineva in Maramures? Sa vezi ce nationalism au aia… si ma refer la oamenii de la tara nu la oraseni… Sau in zona Mehedinti.. astia au nationalismul crescut si pe dinti… De Moldova si Dobrogea nu prea stiu nimic ca am fost mai mult prin orase.. iar orasele sunt praf in orice domeniu….
    Asa ca nu trebuie sa confundam nationalismul din Bucuresti cu cel din intraga tara…

  4. artistu
    februarie 2, 2009 at 12:13 pm

    Bogdanescu din cate vezi nu sunt sigurul care crede aceste lucruri! Mersi frumos fata draga! ;)

  5. artistu
    februarie 2, 2009 at 4:13 pm

    Nu barosane! NATIONALISMUL pur, se refera la faptul ca stiu sa ii invete pe copii sa spuna o poezie ca „Somnoroase pasarele”, cand sunt mici, ca ii duc sa vada Voronetul, ca le arata un costum popular si tin in casa, la loc de cinste, literatura romaneasca veritabila. Si nu i le baga pe gat, ci doar i le da aproape, ca sa se poata servi singur din ele, cand va veni momentul! (La asta ma refeream, man ;)

  6. februarie 2, 2009 at 3:43 pm

    Ce inseamna nationalism pur si frumos? Ziceti-mi si mie! Cum si-l manifesta? Pentru ca eu am avut si am legaturi in zone rurale din Oltenia si Moldova. Si acolo sunt nationalisti oamenii, isi admira si lauda plaiurile pe care traiesc, tara. Dar cam la asta se rezuma nationalismul. A, si la baut rachia de pruna ca-i specific romanesc si mai buna decit orice licoare occidentala. Stiti voi, chestii d-astea profunde… ;)
    Saturnianul’s last blog post..La dentist

  7. februarie 3, 2009 at 10:22 pm

    Nationalismul este o miscare nociva natiunii, promovata in Romania de Becali, Vadim, Noua Dreapta etc.
    Chestia la care te referi tu este PATRIOTISMUL.
    teh cezar’s last blog post..bucureştiul de sus

  8. artistu
    februarie 3, 2009 at 10:57 pm

    Mersi! Aici cred ca ai dreptate si acu m-a lovit afirmatia ta ca un ciocan, exact in moalele capului (in sensul bun)! Promit sa revin la TEMA! ;)

  9. i nic carasteanui
    noiembrie 26, 2014 at 1:45 pm

    Nu aveti cum ajunge la un final comun. Trist e ca fiecare, din ambele unghiuri de vedere aveti mari franturi de dreptate. E si cum spuneti unii e si cum spuneti ceilalti. Nu e numai intr-un singur fel. In fiecare zona sunt crampeie si de nationalism de parada si altul real dar si patriotism de parada si altul autentic. Exista si bucatele de rasism, de antisemitism chiar, de xenofobie. L-ati auzit pe prof. univ.dr Bacalbasa de la Galati -e-adevarat tigan turcesc sau tatar, el de felul lui, care spunea la adresa lui K. Iohannis : „Cine o iubi strainii sa-i manance inima cainii” Si nu e fitecine, era, sau mai este presedintele judetului. Asa ca e greu de ajuns la o unitate de vederi cu atat mai mult cu cat, noi romanii suntem niste oameni de galceava, nu lasam, asa de bunavoie sau de bunacuviinta, unii cum spun altii nici daca ne pica cu ceara, suntem oameni care adora sa fie Gica Contra si sa faca pe desteptii. Dupa cum fiecare pielea p…lii se tine mare goanga ar trebui sa nu fim – asa cum suntem – ultimii in Europa, ci printre primii.

  10. artistu
    noiembrie 26, 2014 at 1:56 pm

    Da. Si tu ai dreptate. Sper totusi ca odata ce vom trece linia celor 25 de ani de la Revolutie, sa se schimbe ceva in noi in toti. sa devenim un pic mai responsabili, un pic mai draguti si mai ales un pic mai logici. Sa invatam ca si cei de langa noi au spatiul lor intim, pe care nua r trebui sa il invadam cand avem noi chef!

  11. artistu
    decembrie 5, 2014 at 4:15 pm

    @Sorin Dumitru Samoila – Imi cer scuze ca nu am vazut comentariul tau, dar imi cer scuze si iti raspund acum.
    Sunt 5 ani de la aparitia acestui text si am mai crescut. Am inteles ca lucrurile stau altfel si ca mai sunt si alte unghiuri din care poti vedea lucrurile.
    La momentul acela aveam mult mai putine informatii si credeam ca stiu despre ce vorbesc.
    P.S. Nu am avut de gand sa intinez Imnul, am prea mult respect pentru acei oameni care au suferit axim acolo, pentru ca noi sa putem fi LIBERI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *