Sal’tare
In dimineata asta de la tramvai pana la servici am dat peste o gramada de “grabiti”, care (vorba Adei Milea) se grabeau sa ajunga in locuri in care vor sta. Si tot lovindu-ma de ei mi-am dat seama ca suntem nerabdatori inca de la iesirea din gaoace si am zis ca ar trebui sa vad cum e cu nerabdarea asta din copilarie pana la batranete si cum o putem preveni sau cum o putem fenta, ca sa nu mai fie bolovani in “rucsacul vietii”!
Inca de la nastere simtim ca vrem mai repede sa vina laptele la san sau sa vina mama mai repede langa noi sau dupa ce crestem un pic vrem mai repede jucaria fratiorului. Si ne grabim. La momentul asta estomaparea si fentarea acestui fel de graba este lasat in seama parintilor. Insa tre’ sa fim atenti, pentru ca daca o facem prea strict sau prea dur, e posibil ca personalitatea lui viitoare sa fie serios afectata.
Dupa aceea crestem, incepem sa intelegem lumea din jurul nostru si ni se pare ca e prea mare si ca singura solutie sa intelegem si sa descoperim lumea, e sa le facem mai repede pe toate ca sa ajungem la final. Sigur, ca la momentul asta, tu nu iti dai seama ca daca maresti viteza cu care intelegi lumea din jur, cu atat pierzi mai multa informatie si cu cat inveti mai mult cu atat se mareste si aria necunoscutelor pe care le ai. Insa esti mic, naiv si crezi ca TOTUL SE POATE. Si e bine sa ramai asa in copilarie, pentru ca altfel ajungi deja trist la maturitate.
Apoi in adolescenta ne grabim sa “gustam din trupuri”, pentru ca sangele clocoteste si explozia hormonala nu ne lasa sa fim linistiti. Sigur ca nu e nimic rau… asta este normalitatea. Cresterea si schimbarea isi cer tributul lor, insa acum invatam cel mai bine ce inseamna CONTROLUL si cat de important este sa spunem NU sau DA la momentul oportun.
Iaca vine si tineretea. Si daca am ramas din trecerea asta cu ceva nerabdare si o portie mare de curiozitate, plus ceva control al acestora, ca sa ne putem lauda cu ele ca si calitati este perfect. Pentru ca de obicei, dupa ce ajungi si in campul muncii, te mai si insori si apare si vreun bebe, intri in rutina si pierzi placerea descoperirilor sau a curiozitatii trecerii limitelor. Si totusi exista momente ale acestor varste cand parca incepe sa te furnice in talpi si cand ti se pare ca ai ramas in urma si ca ar trebui sa redevii curios si devii fara sa vrei nerabdator. Cand? La pragurile cand apar crize 30, 40, 50.
Sigur ca la 50 deja nu mai esti tanar, decat cu sufletul. Si aici avem parte de altfel de nerabdare. Ti se pare ca toate se intampla si trec pe langa tine prea repede. Pentru ca nici tu nu mai esti cel de la tinerete si nu mai poti “calari valul”. Acum valul te cam duce cu el si nu prea te simti bine.
Cum putem trece usor peste “furtunile” de acest gen de la tinerete pan’ la batranete? Cred ca observand tot ce se intampla in jurul nostru, adaptandu-ne la tot ce e nou si incercand sa nu fim “inchisi”. Cu curaj si cu incredere!
Sau poate sunt eu prea optimist datorita vremii frumoase de afara?
Andrei
KIP IN TACI
Similar Posts:
- None Found
