Si voinicul cel viteaz… sa vezi ce ii facea!

Sal’tare
Ieri v-am pus cateva intrebari si uite ca am reusit sa primesc si ceva „idei”. Mersi Yo, Mersi Limpede. Si incep sa va povestesc cum sta treaba si din punctul meu de vedere.
Da! Intr-adevar VITEJI, printre contemporani, inca exista. Insa asa cum bine spuneau si cei doi, nu mai sunt Spartacusi. Eroii in zilele nostre sunt ca si alta data doctorii. Nu mai departe de acum doua saptamani am auzit, intamplator in autobuz, o convorbire telefonica in care un domn bine spunea asa:
„DOCTORE ESTI UN INGER! MIRACOLUL PE CARE L-AI FACUT DUMNEATA CU NEVASTA-MEA, NU CRED CA TI-L VOI PUTEA RASPLATI INDEAJUNS!”
Sigur ca dupa cum spunea si YO, in postul de ieri, altele sunt necazurile si altele sunt principiile in care credem. Apropo de ideea asta, citesc acum o carte despre razboaiele dintre polonezi si cavalerii teutoni, despre care o sa va si spun cate ceva, dupa ce o termin de citit. Ei bine si la un moment dat armata poloneza cucereste unul din forturile teutone. Pentru ca victoria sa fie recunoscuta, traditia cavalereasca spunea ca armata trebuia sa ramana acolo pana la miezul noptii, sa vada daca nu cumva unul din neamul celui invins, dorea sa il provoace la un alt „meci” pe invingator. Dar pentru victoria intregii operatiuni, era mult mai bine daca armata si conducatorii ei plecau imediat, pentru a nu lasa timp armatei potrivnice sa se reorgnizeze. Ei bine nu o faceau, pentru ca ar fi fost impotriva traditiei in care credeau!
Ei si acum facand o proiectie in prezent, cati din noi mai tinem foarte tare la traditie si/sau principii? Cati nu spunem -MA LASI MA! VIATA E GREA! TRAIESTE CINE POATE! CA SA AJUNGI SUS TRE’, SA MAI CALCI SI PE „CADAVRE”!
Si gata, credem ca am dat legitimitate actiunilor nostre de tradare a oamenilor sau a principiilor in care credeam pana mai ieri.
Ce e mai grav, e faptul ca declaram mereu ca avem drept „modele”, oameni care reusesc sa isi pastreze „coloana vertebrala din punct de vedere principial”, dar ca mereu ne e lene sa facem SACRIFICIUL sau SACRIFICIILE pe care le face ACELA.
Aaa si uite ca din aproape in aproape, am dat intr-o idee care e si ea pe cale de disparitie: SACRIFICIUL. Cat il mai vezi azi? Cati oameni mai sunt capabili de sacrificii mari? Putini cred eu! Sigur ca si posibilitatea de esec mult mai mare, te face sa nu iti asumi responsabilitati mari si implicit sacrificii mari. Dar uite ca unii pot. Si cred ca aceia care au curajul sa duca pe umeri RESPONSABILITATI MARI, pot fi numiti, ca si in vechime VITEJI. Sigur a nu se intelege ca ii bag in categoria asta si pe inconstientii care isi asuma riscuri, fara sa faca o analiza preliminara. Aia daca reusesc o data sau de doua ori, e doar din cauza ca au o stelutza norocoasa desupra capului. Insa cica si NOROCU’ asta, nu e mult! Cica se termina la un moment dat!
Si gata adun cativa pe care ii cred eu viteji si care indeplinesc „cerintele” de mai sus. De exemplu ar putea fi directori de organizatii non-guvernamentale ecologiste, care reusesc prin actiunile lor sa schimbe mediul si perceptia oamenilor despre mediul inconjurator. Altii de care am vorbit si mai sus sunt doctorii dedicati (si cei pe parte umana, dar si cei veterinari. Si ii stimez mai ales pentru faptul ca rezista sa vada atatea necazuri si ca vad atatea suflete, care pleaca in „lumea cealalta” de pe paturile lor de spital. Apoi parintii care reusesc, doar cu un colt de paine si cine stie ce mancaruri saracacioase, sa le ofere o educatie SUPERBA copiilor lor (stiind clar ca asta e singura lor scapare) sunt alti mari eroi. Primarii care isi sacrifica muuult din tinpul lor liber, doar pentru a reusi sa faca in intr-un mandat, tot ce au promis (desi astia sunt chiar putini), dar sunt si e pacat sa nu ii amintim. Alta categorie de „foarte putini” sunt si directorii de scoli sau licee, care se lupta cu cu un intreg sistem, pentru ca elevii lor sa invete ceea ce e corect si nu ceea ce dicteaza „buzunarul unor edituri dornice de imbogatire”. Si lista poate continua, insa va mai las si voua placerea asta, pentru ca sunt sigur ca aveti si voi idei cu gramada!

P.S. Pentru toti acesti eroi am si o melodiara: Abba – The winner takes it all

Andrei… šŸ˜‰
KIP IN TACI

7 comentarii publicate

  1. Citind articolul tau am ajuns la partea
    cu sacrificiul si ma gandeam ca
    sacrificiul are mai multe motivatii.
    Apoi am ajuns unde si tu observai ca
    exista acei oameni ce se sacrifica fara
    o analiza preliminara. Eu zi sa bagi si
    pe unii dintre ei in clasificarea ta
    pentru ca si aia ce aparent o fac
    inconstient se pot imparti in mai multe
    categorii:
    Sunt terbilistii, prostii, sau idiotii,
    dar mai sunt si cei ce au in sange
    sacrificiul.
    Poate e mostenire, poate e formare a
    caracterului in timp, nu stiu, insa vei
    intalni oameni ce sar in ajutorul cuiva
    din altruism 100% fara sa clipesca.
    Analizand sacrificul suprem facut
    instantaneu fara timp de gandire ma
    gandeam la ei. La sacrificiul suprem de
    data asta elaborat cu timp de gandire si
    pregatit din vreme se poate ajunge prin
    educati, indoctrinare politica ori
    religioasa. Am tot respectul pentru
    pilotii Kamikaze si toata dezaprobarea
    pentru atentatorii sinucigasi.
    Primii o faceau in numele imparatui din
    respect pentru el si pentru tara lor pe
    timp de razboi si impotriva altor soldati
    iar ceilalti o fac in numele religiei
    (care dezaproba crima) pe timp de pace
    din respect pentru politicieni si
    impotriva unor civili nevinovati de
    cele mai multe ori.
    Daca iesim din aria sacrificiului suprem
    gasim exemple de sacrificiu, cum ai
    gasit si tu, cu zecile. De la mama ce-si
    sacrifica totul pentru copii pana la
    Ā°Domnul TrandafirĀ° al zilelor noastre.
    Ar fi multe de spus despre sacrificiu si
    formele in care-l intalnim zilnic insa eu
    cel mai mult apreciez pe cel al
    parintilor. Ce e paradoxal e ca se petrece
    in fiecare zi sub ochii nostri, ai
    copiilor lor si trece cel mai neopbservat.
    Dar ei nu se supara pentru ca iubirea si
    sacrificul de parinte sunt neconditionate.

  2. Artistule, de acum , gata, m-ai cucerit! Vreau sa salut felul in care ai proiectat ideea de sacrificiu, in toate mediile sociale. E drept ce spui, si eu cred ca mai sunt oameni de scoala veche, de moda veche. Oameni pentru care succesul inseamna dedicare, empatie, altruism, iubirea fata de ceilalti. Din pacate societatea noastra, hedonista, nu frunizeaza modele consolidate pe ideea de sacrificiu si dedicare, ci pe superficialism, papusile stralucitoare sunt eroi copiilor nostrii. TOtusi eroii mei raman oamenii care merg impotriva acestui curent si nazuiesc ca asta sa schimbe mersul trenurilor!
    candid’s last blog post..Bloguieste pentru bani

  3. Sigur exista oameni de moda veche,sigur exista oameni care inca simt si traiesc prin ceea ce fac…Dar sunt putini ,din pacate…Eu sunt actor .Din pacate chiar si in meseria asta sunt multi care vor doar ca imagine sa practice actoria,nu ca suflet.
    Ceea ce faci trebuie sa curga prin vene e clar.
    Altfel facem rahatu varza:)))(scuze de limbaj)
    vizy’s last blog post..Premiile Oscar 2008

  4. @Limpede – frumos spus omu. Si vis-a-vis de ideea ta si comparatia intre kamikase si atentatori, cred ca e subtinre limita intre o pozitie si alta si totul tine de rigurozitatea in a te tine de principiile asumate. Si sa stii ca de la commentu’ asta al tau destul de lungut cred ca mi-ai da o idee de un alt post viitor. Mersi fain! šŸ˜‰
    @Candid – nu pot sa spun decat ca ma bucur. Si daca ai nevoie de „o mana de ajutor” pe „baricada” ta, sa stii ca si eu sunt cu tine! HAI SA VISAM IMPREUNA „SCHIMBAREA MERSURILOR”!
    @Vizy – s-a rezolvat omu’!
    šŸ˜‰

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*