luncile prigoanei muntii sureanu
luncile prigoanei muntii sureanu

Plimbare in muntii Sureanu – PensiuneaViki si multe amintiri + Va urma…

Sal’tare

În primăvara lui 2018 (după ce cu un an în urmă fuseseră bunii nostrii prieteni) am călcat în Luncile Prigoanei, Domeniul Schiabil Șureanu. Și atunci eram cu toți cumnații, toți nepoții și mama soacră la pensiunea Viki. Și de acolo am rămas cu doua chestii în „suflet” efectiv: ciorba de hribi (niște ciuperci minunate din partea locului) și cognacul de casă al zonei. Și nu a fost doar mancarea de vină, ci faptul că pană și gazdele se simțeau super bine, pentru că „lucrau pentru noi” alături de niște buni prieteni. Și cumva relația lor calda de prietenie foarte veche, a imprimat și sejurului nostru „o vibrație mai mult decat pozitivă„.

domeniul schiabil sureanu zapada partieEvident că un ajutor destul de mare a fost și faptul că sezonul de ski se oprise fix cu o săptămană înainte de Paște (deși zăpada mai era destula). De ce? Pentru că el tot durase de prin Noiembrie acolo și toți cei angrenați acolo iși doreau să iși revadă familiile. Vroiau și ei să simtă linistea si caldura pe care o vedeau in ochii turistilor pe care ii serveau zi de zi.

Și ne-a ramas în suflet plimbare in muntii Sureanu?

Si ca sa intelegeti despre cat de mult ne-au intrat la suflet gazdele din Șureanu la suflet o sa va ofer doua povesti tare „lipicioase”.

Probabil ati observat sau daca nu ati observat, va dezvaluim noi acest aspect acum. Dupa acel Paste si pana in prezent in toate iesirile noastre de la mare am trecut si pe la Costinesti. De ce? Pentru ca PRIETENII de care va spuneam ca i-au ajutat pe gazdele noastre (Maria si Petre) de la Pensiunea Viki erau doi oameni minunati. Si de la prima noastra vizita, in afara de „dulceata” lor, a mai fost ceva care ne-a cucerit. Este vorba de „punctul principal” al empatiei noastre anuale de la mare… un labrador minunat pe nume Otto.

Si apropo de aceasta „lipire” atat de draga de ei si catelul Otto. Baietii au spus ca si daca mergem in anii ce urmeaza in Grecia sau Zanzibar… macar un weekend anual vom merge si la Schitu, Costinesti. Pentru ca acolo ne-a ramas sufletul. (P.S. Sa nu mai vorbim de terasa Marinescu si dragul ei patron cu care ne-am imprietenit bine. Ne intampina mereu cu OHOO, SALUT BUCURESTENII!)

Si a doua intamplare. Cand am plecat anul trecut (in buza pandemiei) sa imi iau draga Mazda impreuna cu cumnatul, la intoarcerea in Romania eram tentati sa facem un ocol. Parca mirosea a munte din Luncile Prigoanei. Ne chema si acea minunata ciorba de hribi. Si parca vedeam acel țui de cognac de casa facut cu mult drag de domnul Petre si draga doamna Maria. Dar uite ca fiind sambata ne-am infrant cu greu aceasta dorinta, pentru ca Luni vroiam sa fim „intregi” pentru lucrul la birou.

Si totusi… a existat un VA URMA dupa aceste intamplari?

Daaa. Si a fost minunat. Insa aceasta este alta poveste, tot cu plimbare in muntii Sureanu. Si este cu doua varfuri minunate, vreme frumoasa si un Lac asa cu L mare cum am scris.

Andrei
KIP IN TACI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*