familie pedagogia
familie

Pedagogia, materie obligatorie pt TOTI!

Am avut astazi trei situatii ce implicau pedagogia. In toate aceste trei situatii oamenii cu care am comunicat, daca ar fi avut minimele norme de comunicare si o minima cercetare pedagogica, situatiile erau „deja rezolvate”. Ba mai mult tind sa cred ca toti cei care am fost implicati am fi avut rezultate mult peste asteptari. In schimba acum situatiile acelea, au lasat in urma un gust amar, frustrari de ambele parti ale baricadei si un sentiment de neimplinire.

Pedagogia ca SOLUTIE, nu ca IDEE!

Asa ca daca si voi intalniti des asemenea situatii, ar fi bine (chiar daca nu planuiti sa deveniti cat de curand parinti), sa incercati sa citi ceva materiale despre ideea asta.

DE CE?

Pentru ca sunteti formatori de opinie in cercurile voastre. Si daca opiniile pe care le formati sau le influentati sunt prost intelese sau prost predate, nu au rezultatele scontate. Apoi in timp vor aparea tensiuni in comunicarea cu cei din jur, acel sentiment de neimplinire si o gramada de frustrari in bagajul emotional.

Iar despre influenta frustrarilor nu stau eu sa va povestesc acum, ca e un subiect tare dezbatut in societatea contemporana.

Andrei
KIP IN TACI

familie pedagogia

2 comentarii publicate

  1. Eu, la sfatul unui partener mai vechi, am inceput sa-mi impun nivele de incredere. Vrei mai mult, confirma-mi ca meriti. Pana la acest nivel reusesti sa te mentii? Nu-i nici o problema, dar sa nu ai pretentia sa te tratez asemeni celui care a reusit mai mult.

  2. Sunt de acord cu tine, insa doar partial. Incerc sa las intotdeauna si o portita. DE CE DOAR PARTIAL? Pentru ca din viteza sau de frica unii pot sa nu faca un pas in fata. Asa ca din cand in cand ar trebui ca eu sa fiu cel care sa spuna – HAI CURAJ DRAGILOR! Si de ulte ori dupa acest indemn am avut placuta surpriza de a descoperi chestii faine! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*