Digital Parents Talks editia a 8-a Lucia Radu-Simota de la Learning HUB le-a organizat impreuna Disney România un atelier practic cu tema O poveste încâlcită. Evident ca baietii mei (in prima faza) nu au fost prea incantati de idee, pentru ca: ASTA E MAI MULT O POVESTE SI UN DESEN ANIMAT PENTRU FETE TATI, NU PENTRU BAIETII CA NOI! Lucia spusese pe grupul Digital Parents Talks cam asa: Ne-am propus să le lăsăm copiilor o amintire de neuitat dar și câteva jucării care să îi introducă în lumea aventuroasă a noului serial. Exact asta vroiam sa le spun si eu baietilor, dar mi se parea ca o singura fraza nu e de ajuns. Asa ca am recitit comunicatul celor de la Disney Romania care suna cam asa:
Disney Channel anunță premiera Serialului O poveste încâlcită, o serie animată pentru copii, adolescenți și familiile lor, bazată pe filmul de lung-metraj de succes realizat de Walt Disney Animation Studios, pe 2 octombrie, la ora 17:00. Acțiunea se desfășoară între evenimentele prezentate în filmul de lung metraj cu acelaşi nume și începutul filmului de scurt-metraj lansat în 2012, „Încâlciți până la adânci bătrâneți”. Noua serie de animație ne-o prezintă pe Rapunzel care încearcă să se obișnuiască cu părinții ei, regatul pe care îl conduce și oamenii din Corona. Spiritul ei neînfrânt și curiozitatea firească despre lume o determină să realizeze că are multe de învățat înainte de a-și accepta cu adevărat destinul regal. Rapunzel amână momentan coroana și căsătoria în pregătire pentru a porni în căutarea unor aventuri epice, spre exasperarea regelui care trebuie să accepte că fiica lui este acum o tânără independentă. O vor însoți pe Rapunzel în călătoria ei personajele: Gheorghe Papagheorghe, amicul ei îndrăzneț, cameleonul Pascal, calul serios, Maximus, gașca de tâlhari de la Rățusca Drăgăstoasă și un nou personaj, Cassandra, o slujnică puternică, care devine confidenta lui Rapunzel.Si totusi erau destule elementele care duceau spre „povestea de fetite” si nu reauseam sa fiu credibil. Asa ca mi-a venit ideea salvatoare:
Tati uite cum sta treaba. Pe scheletul Povestii Incalcite a lui Rapunzel, voi (cu talentele voastre de mesteri (pe care stim ca le aveti de acasa din curte) veti crea chestii care ii vor ajuta si pe copiii mai mici sa inteleaga acest frumos desen animat. Nu stiu daca m-au crezut, dar in zambetul lor sagalnic „am citit” apreciere pentru ca le-am creat o „motivatie”.Sunteti curiosi cum au aratat dioramele facute de ei? Iata-le mai jos: