MAHALAUA isi cere DREPTURILE!

Sal’tare
De ce spun asta? Pai pentru ca de ceva zile ma urmareste un gand de genul: M-AI UITAT BAIETE! Si era ea, draga mea mahala! Asa ca toata saptamana ea va fi „laitmotivul” restului saptamanii aici la mine pe blog. Azi vin cu o descoperire: MARIUS MIHALACHE, descoperit prin intermediul Raspandacului nr 790 din Februarie. Articolul inca nu a aparut acolo dar vi-l las eu:

  • EDITORIAL
    Pe Marius Mihalache l-am vãzut prima oarã într-un concert înainte de Crãciun: cu sireturile nelegate la bocanci, cu mânecile suflecate la cãmasã, ochii mici ca de nesomn. Am înclinat capul a îndoialã. Si a început cu „Oci ciornii”. În viata mea nu mi-am imaginat cã tambalul poate sã facã mai mult decât sã tinã isonul!

În primul minut, toatã transpiratia de pe fatã a ajuns pe tambal. Tânãrul ãsta de un metru saizeci era transpus în altã lume. Habar nu mai avea de spectatori. Din când în când ridica ochii din tambal. Pe ritmul de trecere dintre melodii trãgea cu coada ochiului la baterist si se întelegeau: un vals vienez, o polkã, tema principalã din Doctor Jivago, dans maghiar si muzicã tigãneascã ruseascã, Cançao del mar, tango.
Sau, mai bine, aceeasi temã cântatã pentru urechi de jazz, de rock, lãutãreascã sau café-concert. Cum vã place… o jumãtate de orã sau poate o viatã în jurul lumii. Cu aceeasi pasiune si cu aceeasi poftã de viatã, cu frenezie si cu mãiestrie. Dulce, suav, puternic sau doar patetic. Înconjur în jurul propriului suflet… pânã când s-a oprit. A schitat un zâmbet în coltul gurii, s-a înclinat, a multumit si a plecat în culise. Am multumit si eu si m-am înclinat. Daca nu i-as fi vazut pe Mihalache, un lãutar de acum, si pe Zaim, un lãutar de pe vremuri, la scurt timp unul dupã celãlalt, folosind acelasi instrument arhaic, tambalul, poate ca nu mi-as fi dat seama cum scoala îi poate ajuta pe cei care îi dau o cât de micã importantã. La Mihalache se simte si scoala, nu e doar inspiratia: o cunoastere mai vastã i-a folosit drept fundament pentru o altã viziune a lucrurilor bune din trecut. Zaim, în schimb, aduce trecutul în prezent într-un mod autentic, ca si când l-ar activa printr-un tunel al timpului. Punându-i alãturi, mi s-a pãrut cã ar fi minunat dacã fiecare ar avea încredere în unicitatea lui, fãrã sã se teamã de gloria trecutului sau de judecata viitorului.
(Delia Stãnescu)
***
Si de ce neaparat il lipesc pe domnul Mihalache de mahala? Pentru ca tambalul sau din mahalale isi trage seva, acolo isi gaseste energiile din care traieste. El nu a aparut la filarmonica, ci de gatul unui tzigan care facea mahalagii sau taranii adevarati sa joace ca pe taciuni incinsi in praful ulitelor. Uite cam cum suna acolo:

Si pentru ca vorbea ceva Delia si de vals, polka sau jazz-uri si rock-uri cantate de el la minunea aia de tambal, hai sa va dau si o mostra de asa ceva. O sa innebunitia scultand ce poate face baiatul asta cu tambalul:

Si la final, pentru ca am citit cu totii mai sus de ZAIM, uite-l aici la Grigore Lese…

Restul de filmulete nu le mai pun aici ci va invit, sa le urmariti direct pe YouTube.
Daca v-a placut incursiunea in MAHALA, va invit sa stati pe aproape, ca mai am surprize!

Andrei… 😉
KIP IN TACI

4 comentarii publicate

  1. Pai, mahalaua era o chestie unde se putea bucura si intelectualul si taranul, azi mahalaua e mult prea triviala, as pune chiar pornografica!
    Dar domnul Mihalache este un maestru desavrasit 🙂
    candid’s last blog post..Un pic de soare, romatism si vise primavaratece!

  2. Mda prea adevarat ce zici tu! Si totusi in sufletul meu „ea” ramane o chestie romantica!
    P.S. Intr-adevar tare conu Mihalache, dar nici nea Zaim nu se lasa mai prejos!
    😉

Dă-i un răspuns lui candid Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*