Parintii posesivi = Copii inapoiati sau "ideatic obtuzi"! – Jurnal de Tatic ep. 18

Sal’tare (Sursa imaginii Am doar 18 ani!) Ieri stand la o bere cu inca un cuplu de parinti am ajuns la concluzia ca POSESIVITATEA parinteasca e un handicap viitor major in dezvoltarea copilului. Si va explic si de ce!

  • Pentru ca factorul SELECTIA NATURALA e perturbat si experimentarea tuturor posibilitatilor si negative si pozitive nu mai are loc. E o taiere a gradelor de libertate, care se traduce in inchiderea unghiului prin care viitorul omuletz va privi lumea, o anume frica si un anume pesimism in fata situatiilor noi sau in fata momentelor cheie in care va trebui sa ia o decizie
  • Ba mai mult, descoperind dezavantajele pe care le aduce o educatie INCHISA a copilului am ajuns si la concluzia ca tot acum formam, inconstient, in sistemul lor de valori „gustul pentru extremism„. Si nu vorbesc aici de placerea pe care o simtim fiecare din noi de a incerca lucruri noi sau lucruri nebunesti, ci de gandirea monocolora si lipsa de nuante
  • Vorbeam ceva de SELECTIA NATURALA. Nu va ganditi ca sunt adeptul unor idei de genul
    NU TRE’ SA IL AJUTI, CI TRE’ SA IL LASI SA SE DESCURCE SINGUR, CA SA SE CALEASCA sau CARE SUNT DE SOI, TRAIESC, CARE NU, NU!
    Insa vorbesc de selectia naturala a talentelor si indemanarilor pe care le are. El tre’ sa si le descopere si tot el tre’ sa si aleaga daca vrea sa persevereze in a le face
Stiu ca v-am mai povestit in Jurnal despre lucrurile astea si despre faptul ca tre’ sa fim echilibrati, insa azi am reluat tema pentru ca vreau sa gasesc raspunsul al intrebarea cea mai grea:
CUM FACEM NOI PARINTII, SA REZISTAM TENTATIEI DE A SPUNE NU AI VOIE?!
  • Si poate va vine unora dintre voi sa zambiti si sa imi spuneti ca e o prostie sa intrebi asa ceva. Insa va spun clar ca iti trebuie „antrenament” si tre’ sa perseverezi a te abtine sa „ii pui lesa”. Pentru ca de cele mai multe ori o faci ca pe UN COMPROMIS MIC, pentru ca IL IUBESTI!
  • Si oare ce te poate face sa ii oferi LIBERTATEA? Pai cred ca o doza mare de incredere pe care ti-o ofera actiunile pe care le face el. Si daca INCREDEREA nu exista? Tre’ sa invatam sa o cautam. Pentru ca daca datele de mai sus ale problemei au fost oferite sunt rare cazurile in care experimentul a dat gres
  • Si totusi toate aceste libertati nu il vor face un pic mai distant? Nu il vor face pe copil sa nu ne mai iubeasca atat de mult? Cred ca dupa ce ii dam drumul puiul ne iubeste la fel de mult, doar ca noul sa statut ii ofera prea multe situatii noi la care are nevoie sa fie atent si in nici un caz nu inseamna ca el se departeaza sufleteste de noi. Plus ca odata cu INDEPENDENTA si noi tre’ sa ne obisnuim cu faptul ca reactiile afective se schimba
Stiti ce mi-am dat seama acum cand ama juns la finalul asticolului? Ca de fapt acesta este doar un MEMENTO pentru momentul cand „el isi va lua zborul”. Sper sa auzim soneria la momentul resctiv si sa ne aducem aminte de cuvintele pe care le-am spus aici! P.S. Si uite ca nu sunt singurul care crede lucrurile pe care le-am scris mai sus. Silvia Jalea spune exact aceleasi lucruri ca si mine! Andrei KIP IN TACI]]>

Comments

comments

  6 comments for “Parintii posesivi = Copii inapoiati sau "ideatic obtuzi"! – Jurnal de Tatic ep. 18

  1. august 18, 2009 at 4:38 pm

    It’s said but is true…majoritatea uita de lucru asta si manati de singuratatea si disperarea ca li se duce mosoru’ vietii se agata de meseria de parinte si uita sa fie parinte.

  2. Pingback: pligg.com
  3. andrei
    august 18, 2009 at 7:09 pm

    Este extrem de importanta tema despre care ai scris in acest post.
    Posesivitatea partintilor are efecte negative si imprevizibile asupra copiilor.
    Parintii trebuie sa invete copilul ce este bine sa faca, ce nu este bine sa faca, cum sa se comporte in societate, sa ii dea sfaturi, pentru ca parintii au trecut prin nenumarate situatii, au iinvatat din propriile greseli si au o bogata experienta de viata.
    Multi parinti, pentru ca isi iubesc foarte mult copiii, devin posesivi cu ei. Dar procedeaza foarte rau.
    Mai sunt si cazurile foarte grave de parinti care isi bat sau jignesc copiii. Le fac un rau foarte mare copiilor, care se va reflecta in comportamentul copiilor in viitor.
    Educatia se face prin comunicare.
    Multi parinti le dau copiilor cand sunt majori masini sau le cumpara cele mai scumpe haine.
    Dar nu aici este fericirea. Cu un copil trebuie sa vorbesti, sa ii dai sfaturi bune, sa il inveti sa distinga binele de rau, sa fie serios, responsabil.
    Pentru multi adolescenti, din pacate, colegii de liceu si anturajul reprezinta un model de urmat. Dar prin comportamentul de turma copilul nu va mai avea nici pic de personalitate…
    Iar anturajul de „amici” are mai degraba influente negative pentru copil sau adolescent. Acest anturaj asupra tanarului il poate indrepta spre un comportament de golan, pana la fumat, betii si chiar droguri.
    Esti un tata foarte bun pentru copilul tau. Felicitari!
    Numai bine.

  4. Neamtu'
    august 18, 2009 at 11:16 pm

    Na, hiperprotectivitatea parentala nu e un subiect nou. O sa traiasca mereu cu impresia ca ‘puiul lor’ o sa pateasca ceva. O sa se zgarie, o sa faca vanataie, o sa se juleasca in genunchi. Sau o sa se joace cu cine stie ce pui de pisica si o sa ia cine stie ce boala. Tind sa uite, parintii, ca si ei au fost copii si-au picat din copaci. Si inca traiesc. Iar mai tarziu, cu cat cresc copiii, cu atat devin parintii mai posesivi. Nu stiu de ce se intampla treaba asta, dar, tinand copilul sub un bol de sticla, nu fac altceva decat sa NU il pregateasca pentru viata. Si asta o sa se vada mai tarziu…

  5. artistu
    august 19, 2009 at 10:15 am

    @Fanel – frumos spus – SE AGATA DE MESERIA DE PARINTE! Pacat ca totusi exprimarea reprezinta un fapt atat de trist…
    @Andrei – nu ma ami lauda ca incep sa imi creasca coarne. Nus tiu daca sunt un tata bun, insa incerc sa nu devin unul ra oadat cu imbatranirea!
    @Neamtu – asta zic si eu si de aia imi pun memento-uri aici, ca sa nu uit aceste lucruri importante! ;)

  6. vrg
    august 19, 2009 at 4:22 pm

    Este usor de filozofat. Mai greu este cu practica. Nu spune niciodata, niciodata.

  7. artistu
    august 19, 2009 at 9:18 pm

    Ma pana acum ma pot lauda cu faptul ca am reusit sa o scot la capat cu parintii mei, din pozitia de copil. IOar cat de bine voi reusi si din pozitia de tata, doar timpul ne-o va spune! ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *