IASIUL, in sfarsit in Jurnal de ROMANIA!!!

Sal’tare Demult am cititpe la Marius Sescu despre Iasi si mi-a trecut prin gand sa il pun in Jurnalul de Romania. Insa parca mereu nu am gasit energia si nici inspiratia de a zugravi frumos acest oras, care in anul 2000, atunci cand l-am vizitat pentru prima si ultima oara pana acum, mi-a lasat o impresie superba. Recunosc ca poate era si varsta sau poate erau oamenii, insa si el ca oras, cu incarcatura sa emotionala, m-a coplesit. Si hai sa va spun ce am vazut eu si mi-a placut nespus, iar mai apoi sa va spun si alte obiective de care am aflat si eu mai tarziu, inginereste cu liniute, asa cum v-am invatat de obicei.

  • PALATUL CULTURII – l-am vazut pe dinafara si mi-a lasat o impresie mai mult decat frumoasa. In perioada aceea, era parca in renovare sau ceva in genul acesta si nu l-am putut vizita. Insa cu siguranta nu am sa uit acel miez al noptii, cand ceasul din turn a inceput sa cante HORA UNIRII si noi eram cocotati pe tunurile din fata sa
  • Fac o mica paranteza, pentru ca mi-am adus aminte, ca atunci am vazut pentru prima oara un bulevard inchis accesului auto in timpul week-end-ului, pentru a face loc oamenilor care vor sa bata la picior, portinuea de bulevard de la Primarie la Teatrul National, la Biserica Sf Trei Ierarhi si catre Palatul Culturii. Sigur ca dupa aceea am mai vazut asa ceva si in Ploiesti, pe bulevardul acela cu castani. Nu stiu daca chiar asa ii zice, insa pe acela eu l-am vazut. Revin la firul povestii…
  • Si pentru ca am spus de ele mai sus o sa continui chiar cu dumnealor, „in ordinea numerelor de pe tricou”: TEATRUL NATIONAL „Vasile Alecsandri”… cand l-am vazut atunci seara mi s-a parut o frumoasa opera de arta si primul lucru care mi-a venit in minte a fost Coana Chirita si alte minuni ale artistilor moldoveni
  • MITROPOLIA MOLDOVEI SI BUCOVINEI – superba aceasta biserica. Cand am vazut-o, a fost prima biserica ortodoxa GRANDIOASA de care m-am indragostit
  • PRIMARIA IASIULUI – pe afara nu stiu daca te poate impresiona, insa atunci cand intri in interior si vezi atata stil, ramai cu gura cascata, mai rau ca la dentist
  • MANASTIREA „SF. TREI IERARHI” – Imi aduc aminte povestirea preotului de acolo, care spunea ca biserica era imbracata in foita de aur. Ei bine, turcii vazand ca nu pot dezlipi foarte usor foita dupa zidul de piatra, au pus pe langa peretii bisericii gramezi de lemne si au facut focul pentru a topi aurul. Daca veti merge sa o vizitati, usoare urme de aurire veti mai gasi la dentelaria in piatra de la partea superioara a bisericii
  • Manastirea Galata si Manastirea Cetatuia – Galata chiar nu mi-o mai aduc aminte foarte bine. Insa Cetatuia mi-a ramas foarte bine intiparita in minte caci acolo am fost chiar langa clopotul bisericii, atunci cand a batut si am stat si la toaca. Superb sentimentul! Si sa stiti ca nu ii spune Cetatuia degeaba. Tre’ sa urci un pic pana la ea si are aspect de cetate mai mica, cu ziduri groase si creneluri pentru aparare de eventualii dusmani ai acelor vremuri
Gata cam astea sunt cele pe care mi le amintesc. Daca o sa imi mai ziceti si voi cate ceva poate mai scormonesc si eu prin sacul cu amintiri si va mai ofer si altele. Daca vreti toate locurile frumoase de vizitat ale acestui superb oras iata atractiile din Iasi, prezentate frumos de niste oameni care tin la el. Si daca o sa cautati mai in amanunt, veti mai gasi lucruri interesante pe acolo. P.S.1. Acu mi-am adus aminte, ca ar mai fi cateva lucruri pe care le-am vazut, dar despre care nu v-am vorbit. Asa ca fac promisiunea revinirii la povesti despre Iasi. P.S.2. Asa-i ca vreti si fond muzical pentru asa un post fain? Iata ca dorinta va este indeplinita – Imnul echipei de fotbal Politehnica Iasi Apropo, chiar e adevarat. Iasiul este ca si Roma un oras construit pe sapte coline. Mai vorbim in episodul 2. Sper ca v-am facut curiosi si sper sa va fi facut sa mergeti in vizita pe acolo. Andrei… ;) KIP IN TACI]]>

Comments

comments

  6 comments for “IASIUL, in sfarsit in Jurnal de ROMANIA!!!

  1. Yo
    aprilie 3, 2008 at 10:28 am

    Am avut o colga in facultate din Iasi, spunea ca nici un oras nu se compara…Mi-ar place sa-l vad.. cu toate ca am trecut pe langa el acum 2 ani… dar merita vazut:)

  2. aprilie 3, 2008 at 12:04 pm

    Iti urez sa ajungi sa il vezi si sa vii inapoi cu aceeasi impresie! ;)

  3. Yo
    aprilie 3, 2008 at 2:01 pm

    Mersi, mersi .. poate vrei sa-ti fac o invitatie cand ma duc?

  4. candid
    aprilie 3, 2008 at 1:55 pm

    Serios, m-ai facut curios, am vazut Iasul dar din alta perspectiva, acum nu-mi ramane decat sa regret…sper sa mai am timp ;)
    candid’s last blog post..Mister Lonely

  5. aprilie 3, 2008 at 7:12 pm

    O astept, insa nu accept, decat daca e in pliculetz parfumat (evident cu parfumul buzelor tale)! ;)

  6. Pingback: Blogoree bligg
  7. Axel16
    aprilie 13, 2008 at 8:06 pm

    Eu stau in iasi.Frumoasa descriere, bravo Artistule,dar ai uitat de cocalarii si aurolacii si toti idiotii ce misuna prin tot iasu8-|
    Axel16’s last blog post..Axel16 in “casa” noua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *