Da' DE CE tati?

Sal’tare De ceva timp Matei are o problema cu fantomele. I-a auzit pe copiii mai mari pe strada vorbind si s-a cuibarit in sufletul lui aceasta teama. Am hotarat cu draga mea Livia sa nu incercam sa rezolvam radical aceasta problema, sa nu negam existenta fantomelor. De ce? Pentru ca orice negare, creeaza in sufletul lui imediat un reflex de primire sau de cautare. Asa ca am incercat sa rezolvam chestia in maniera funny: Am cautat „Casper, fantoma prietenoasa” si l-am vazut intr-o vineri seara in familie cu mult popcorn si suc de mere. Vreo cateva zile problema a fost uitata. Si Matei nu a mai spus nimic. Insa intr-o seara mi-a spus:

Tati vreau sa stai cu mine aici in camera, ca sunt singur si imi e teama!
Evident ca primul impuls a fost sa il bat la cap cu „nu exista fantome” si sa ii aduc 1000 de argumente. Insa mi-a aparut in minte Urania Cremene si un moment de la conferinta ei din primavara in care ne spunea ca orice frica a copilului prost dirijata, ii poate afecta intreaga structura psihica si mai ales stima de sine. Asa ca am ales sa stau cu el in camera si sa ne jucam. iar in serile urmatoare vreau sa fac un concurs de desenat fantome, asa cum am facut acum ceva timp cu monstrii desenati pe pereti. Si daca monstrii aia au stat 1 an si au avut efect, poate vor avea si fantomele. Va tin la curent, insa nu mi-ar strica sa ma sfatuiti si voi cei care ati avut aceste probleme si ati trecut deja peste ele. Un coleg care nu e inca parinte ma intreba in dimineata asta:
DE CE ATATA CHIN. Copiii cresc oricum si nu ar trebui sa transformam cresterea lor intr-o stiinta sau sa o complicam degeaba
Ei bine va spun si voua ceea ce i-am spus si lui:
Ii am pe baietii mei niste nazdravani incapatanati ca niste catâri. Nu ma plang, ci sunt fericit. De ce? Pentru ca simt ca fac parte din generatia cu replica de care vorbea Mirela Retegan si nu vreau ca placerea lor pentru „lupta” sa se piarda, doar pentru ca vreau eu sa imi fie confortabil
Raspunsul colegului meu a fost:
OK, sa zicem ca te inteleg intr-o anume masura. Insa cu siguranta exista si momente in care „se umple paharul”. Ce faci?
Solutiile adoptate de noi doi sunt urmatoarele: – Ne programam in asa fel incat macar unul din noi doi sa fim odihnit si sa putem face fata tirului lor de intrebari si chefului lor de joaca – Incercam sa invatam tot felul de Tehnici de negociere – Si nu in ultimul rand incercam sa nu ne lasam stapaniti de emotii. Va intrebati daca dau roade toate aceste actiuni. Habar nu am. Si asta nu pentru ca nu am vedea rezultate pozitive, ci pentru ca nu prea avem timp sa privim mandri la ce am construit, pentru ca provocarile vin continuu una dupa alta. Insa e placut. Parca am fi piloti de masini din Fast and Furios. Andrei KIP IN TACI
Surse imagini – Sfatul Parintilor & Sunt Parinte ]]>

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *