De ce imi place sa dau la zapada…

Sal’tare Din ciclul amintirilor… Azi e 1 anuarie 2008. Si dupa cum va spuneam ieri nu resimt trecerea anului. Nesimtire, probabil, invatata de la semenii de anga mine. Insa uite ca aici in inima Olteniei, in fosta resedinta a Judetului Romanati, Caracalul, ninge ca in basme. Si nimik nu am opreste sa ma duc la toaleta din baie, a casei in care sunt gazduit, insa aleg mereu sa ma duc la cea din curte si dau zapada pentru a ajunge la ea. De ce ? Amintirile copilariei. Parca il si vad pe tata cum iesea mereu cu noi pe strada din cartierul Balta Alba si ne tragea cu sania seara. Erau pentru mine cele mai frumoase clipe. Uneori, ma tinea in carca, pana in capatul strazii, unde era facuta poteca si de abia de acolo ma suia pe saniutza. Mergeam la o groapa de gunoi, care iarna acoperita de zapada devenea un derdelus perfect. Si mai mult de atat. Parca o vad pe mama, cum monta la sanie spatarul, ca sa nu cada bondocul, pe care nu avea cu cine sa il lase acasa si il tragea dupa ea pe sanie, ca pisica pisoii. Si la fiecare cumparatura pe care o facea dupa tarabe ma simteam un fel de semi-zeu, pentru ca puteam tine toate acele cumparaturi in brate. Aiurea! Ele stateau sprijinite in spatar, dar „baietelul viteaz” priponit in fund pe saniutza, nu prea avea ce face decat sa viseze. Asa ca visam linistit. Ptiu, sa nu iti vina sa crezi ! Uite ca tot zapada asta frumoasa mi-a adus aminte de un alt episod al copilariei. Prima oara cand am reusit sa fac un bici sa pocneasca. Erau doi dintre unchii mei, care stiau deja cum se face si mi-au aratat. Doamne cat eram de fericit. Doamne si cat era tata de trist, ca reusisem in acelasi timp sa fac numai cioburi in sufragerie si sa stric fasungul de la bec. Eee na cate iti poate aduce in minte o ninsoare, care usor, usor devine viscolita. Sper ca maine sa reusesc sa o scot pe biata mea Niculina de sub nameti. P.S.1. Bai nene ce te poate inspira o melodie ca Mother – a lu’ John Lennon, fredonata seara de tata prin bucatarie, sa scrii despre amintiri. Luati si voi melodia. Poate are tot effect “inspirativ”. :D P.S.2. Si-am scos-o atunci pe Niculia din nameti… :D Andrei… ;) KIP IN TACI]]>

Comments

comments

  2 comments for “De ce imi place sa dau la zapada…

  1. ianuarie 11, 2008 at 6:34 pm

    Mi-ai adus aminte cu aceasta povestire de saniuta mea care avea, la fel ca a ta, un spatar, rosu si matlasat, dar si niste manere de zici ca mergeam cu fotoliul cu sine prin zapada si in care ma indesau ai mei ca pe un colet, infofolita nevoie mare intr-un paturoi, sa nu raceasca copilul. Ce imi mai placea sa fiu plimbata ca un odor nespus. Tare mi-ar placea si acum. Mi-e frica insa ca tonajul nu mai permite si saniuta a fost realocata catre copii cu o varsta mai adecvata.

  2. ianuarie 12, 2008 at 6:37 pm

    Ai ma ca nu e vorba de tonaj. Nu mai fi rea cu tine. Zi mai bine ca te-a cucerit al mic cariua i-ai dat-o cu vreun zambet in coltul gurii!
    :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *