Acolo, nimic nu mai e la fel! Pacat! :(

Sal’tare
Ieri in zi de Duminica am avut chef sa imi revad copilaria prin ochii de matur de acum. Asa ca pe undeva prin apropierea Bucurestiului, in locul pe care l-am numit toata copilaria „la tara”, mi-am luat fata de mana si am pornit la plimbare. Ciudat sa vezi ca toate lucrurile sunt normale si nu extrem de mari extrem de inalte sau in unele cazuri infricosatoare. Ce sa ii faci, pe vremea aceea si inaltimea mea era mai mica, dar parca si casele si curtile erau mai mici. Azi cand „palatele” sunt la moda nu mai avem simtzul lucrurilor marunte. Nu mai suntem adeptii vorbei vechi: ESENTELE TARI SE TIN IN STICLUTZE MICI! Preferam mereu „clondirele” mari cu „apa de ploaie”.
Si reintorcandu-ma la plimbarea mea, va spun ca dupa excursia asta „temporala” ajung la concluzia ca suntem tare tampiti. In locuri in care, atunci cand eram eu mic, erau luciuri de apa si peste de nu il puteai lua cu un camion, azi creste matasea broastei, stuf si papura. Canalele care aduceau apa pana la baltile respective sunt un fel de santuri decazute pline de mizerii. Miroase a statut, iar apa care pe vremuri avea o coloratura neagra, datorita faptului ca baltile respective erau curatate pana la „pamant”, azi sunt verzi de alge. Padurea de salcam in care mergeam mereu primavara sa culegem viorele, azi pare mai degraba un taram al raului, venit din povestile copilariei. Pe campurile din jur acum nu se mai cultiva decat buruieni inalte cat casa sau eventual cresc frumoase, drepte si intens colorate placute cu FOR SALE/FOR RENT. Ce pacat ca nu mai stim sa punem porumb sau grau. Ce pacat ca nu ne e mila de pamantul pentru care unii din bunicii sau strabunicii nostri au murit pe front! Ce pacat ca nu mai intelegem natura la adevarata ei valoare!
Si apropo de simbioza „casa-natura”! Pe vremuri casele erau normale, cam ca apartamentele de azi. Trei sau maxim 4 camere. Aveau la geam bolta de vie! Una din ele era „odaia buna”, iar restul camere de locuit. Si imi aduc aminte ca iarna in toate aceste aceste case lumea statea la un vin fiert sau la cine stie ce alte bunatati, mereu un bucataria de iarna. Iar vara pana la orele tarzii ale serii nimeni nu intra in casa. Era o placere sa stai sa mirosi bolta de vie sau fructele ce umpleau batatura de parfum. Iar o casa o faceai greu! Incepeai anul asta fundatia. La anul peretii si acoperisul. Anul urmator 2 camere in care te si mutai. Si tot asa. Era o casa facuta cu sudoare si o casa cu pereti in care puneai amintiri. Ei bine, generatiile de azi nu mai au rabdare. Ei stiu simplu: VAND PAMANTUL SI IMI FAC PALATUL! Si ca sa aibe loc „magaoaia” tai si livada din fata, desfiintez si via ca ce treaba mai are, ca oricum imi e lene sa mai fac vin, cat timp e la bar. Pun gazon si fac gratare! Nu se mai fac casele tranice. Suntem sclavii OSB-ului si ai polistirenului peste care dam tinci!
Mda ce sa zic, ne-au prostit filmele amricane. Visam sa ajungem ca ei, dar nu ne dam seama cat pierdem, alergand dupa „acea fata morgana”. NU stim ca odata obisnuiti cu acel trai, o sa uitam cum miroase livada de piersici si nici rosia rupta din gradina, iar copii nostri si copiii copiilor nostri, vor fi cu siguranta mult mai saraci decat noi din punct de vedere spiritual. Pacat, pacat, pacat!
Si pentru ca ceea ce v-am povestit sunt randuieli care erau odata tot despre randuieli o sa il las pe un Maestru sa va povesteasca

Tudor Gheorghe- Randuilei(M. Sorescu)
Asculta mai multe audio Muzica »
Andrei… ;)
KIP IN TACI

]]>

Comments

comments

  4 comments for “Acolo, nimic nu mai e la fel! Pacat! :(

  1. iulie 28, 2008 at 1:44 pm

    Si eu mai merg prin comuna Catelu, imi mai aduc aminte de la mine de la tara, din Arges, pomi cu fructe, pacat ca se ridica in draci cladiri ce nu-si au rostul.

  2. artistu
    iulie 28, 2008 at 7:20 pm

    Si mai ales pacat ca nu mai stim sa stam sa scultam si sa privim! Vre mereu doar SA AVEM. Iasr cand reusim SA AVEM nu stim ce a facem cu acel „avut”! :(

  3. LaLOKA
    septembrie 9, 2008 at 7:56 pm

    imi place ft mult cum scrii si despre ce scrii..eu sunt tipa careia ii place sa se opreasca din mers,sa inspire aerul caldut de vara,in bataia vantului,sa deschida ochii,sa priveasca oamenii care trec pe langa ea,sa zambeasca copiilor,sa se bucure de putinii fluturasi care ii ies in cale,de cantecul unei pasari frumos colorate,de culorile superbe ale toamnei,de fosnetul frunzelor uscate,de linistea fulgilor de nea..in concluzie,apreciez ce e frumos,si caut mereu si mereu sa imi fac timp sa miros,sa gust,sa vad,sa admir,sa iubesc ce vad…si sa-mi creez amintiri pentru mai tarziu:) ..sper din tot sufletul ca ai mei copii sa nu fie membri ai clubului”hai-sa-trecem-repede-peste”:) oh da,imi mai place sa sper:))

  4. artistu
    septembrie 10, 2008 at 10:45 pm

    Pentru ca imi place cum le-ai zis in acest comentariu te inmvit sa scrii neste txte si promit ca daca imi plac sa le public ca GUEST POST! Ce zici?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *