Sal’tare. Astazi am chef sa va povestesc de despre un judet care nu ofera prea multe, din punct de vedere al infrastructurii turistice, dar care (zic eu!) are o geografie si o istorie interesanta ce merita macar cunoscuta. Iar pentru cei ce vor fi atrasi de „subiect”, se poate trece si la „urmatorul nivel”, VIZITA. Recunosc sincer ca ideea imi tot sta in cap si printre notite, de vreo 2 luni, insa pentru ca nu are decat un fel de „stare” pe care v-o pot servi, a trebuit sa tooot astept pana acum.
Si incep cu prima impresie de cand eram eu doar un baietel de cativa anisori, pe care mi-a lasat-o judetul asta. Mi se parea un fel de tinut indepartat, un pic parca asemanator cu desertul si parca prea mare pentru a fi cuprins cu privirea. Sarac in principiu, cu oameni cu palmele batatorite de munca campului, dar mereu veseli si cu vorba:
EHEEE, SE POATE SI MAI RAU!
Insa printre problemele astea isi gaseau si timp de zambit. Sigur vorbim de perioada comunista. Pentru ca dupa ’89 saracia s-a intetit acolo si zambetele nu mai sunt ca pe vremuri. Dar hai sa ne plimbam si sa povestim despre minunea asta a Baraganului.
Uite cam asa arata Ialomita in perioada interbelica. Imi place de mor, cand aud denumirea impartirii vechi a judetelor PLASI (asa cum vedeti si acolo). Astazi Ialomita arata asa – Harta Judetului Ialomita. In partea vestica a judetului puteti vedea o comuna care se cheama BRAZIL. Ei bine e o greseala de tipar. Comuna se chema Brazii si mai nou (din 29 martie) se cheama din nou Radulesti, dupa numele lui Costache Radulescu, cel care a facut prima scoala din comuna (apropo de site-ul pe care am gasit stirea, cica e unul din cele mai citite din Ialomita)
Despre prima localitate pe care o intalnesti pe E85 cand intri in Ialomita, numita Sinesti, nu prea poti spune decat de rau. Pe la popasul ala isi fac veacul o gramada de locuitori mai inchisi la culoare ai acestei localitati.
Fiind foarte aproape de Bucuresti, pana inainte de CRIZA, ca mai toate localitatile apropiate de Bucuresti, a fost un „rai al imobiliarelor”. Unii visau sa devina zona metropolitana (http://jurnalul.informare.ro/articol.php?id_articol=743). Eheee, din punctul meu de vedere as prefera sa uitam de zona metropolitana si sa dezvoltam niste autostrazi radiale catre judetele limitrofe si sa ii ajutam pe aia de acolo, care vor sa lucreze in Bucuresti, sa poata face naveta asa cum se intampla in toate tarile civilizate, nu sa ii aglomeram aici ca pe soareci.
Hopaaa, dar uite ca nu am avut dreptate. Ceva, ceva, in afara de balta de pescuit de la Hagiesti se mai gaseste in comuna Sinesti – Conacul Marghiloman (http://www.ialomita.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=235) care este declarat MONUMENT ISTORIC. Interesant. In 2006 era o ruina, iar anul trecut era propus pentru renovare si transformare in centru cultural si locatie pentru turism rural. Sunt curios ce s-o fi intamplat cu el? Cred ca nimic, dupa cum ii stiu pe dragii nostri „administratori”! Da’ poate trec la vara pe acolo si va spun.
Fac un scurt popas si va ofer o harta interactiva si cateva detalii ale judetului (https://www.kfnet.ro/harti/ialomita.html). Nu-i cine stie ce, insa e ceva in saracia de informatii pe care o vad pe net despre locul asta fain. Sigur ca unele din date sunt de pe vremea lu’ Ceasca, in legatura cu informatiile turistice sau terenurile agricole. Insa impartiti si voi datele alea la 2 sau la 3 si veti gasi ciferele reale.
Movilita – Cosereni. Tuturor le vin in cap zarzavaturile, atunci cand vorbesc de aceste doua comune, pentru ca acolo sunt piete mari si foarte multi zarzavagii. De aici se facea pe vremuri aprovizionarea pentru muraturile de toamna. Astazi nu mai stiu daca mai sunt la fel de multi, pentru ca drumurile mele catre Ialomita merg, de cand a fost data in folosinta pe Autostrada Soarelui, pe acea parte si nu mai stiu nimic de soseua veche. In rest de Movilita auzim mai des atunci cand vorbim de tornade sau inundatii.
Acu pentru ca va spuneam ceva mai devreme de balta de pescuit de la Hagiesti, vreau sa nu uitam ca de-a lungul raului care da numele judetului sunt foarte multe balti de pescuit. Asa ca imi face o mare placere sa va ofer o lista a lor si sa va urez FIR INTINS! (apropo, cred ca intr-o zi va trebui sa va povestesc si de placerea de a pescui, pentru ca vad in fiecare zi din ce in ce mai multi oameni care o uita)
Hai ca din vorba’n vorba am ajuns la Urziceni. Orasul asta nu prea ce arata in afara de echipa de fotbal, care are sanse anul asta sa ia locul intai si o industrie umflata de comunisti si care acum a lasat in urma niste mastodonti parasiti. Sigur ca marele avantaj al Urziceniului e faptul ca e nod de legatura intre Slobozia, Bucuresti, Ploiesti si Buzau. Insa dupa cum se poate observa, putini au inteles lucrul asta.
Asa ca orasul ramane in continuare un centru nedezvoltat, desi la capitolul infrastructura nu stau rau. Daca ii vei intreba pe tinerii nascuti acolo, daca i-ar interesa sa ramana acolo, vei primi un raspuns negativ, pentru ca orasul e mort. Nu CINEMA, Nu TEATRU, Discotecile sunt locuri frecventate de „colorati”, unde nu-ti vine sa te duci. Asa ca toti fara exceptie iau Calea Bucurestiului la pas si se opresc dupa 60 de km. Stiu ca e trist, insa asta e realitatea acestui orasel.
Mergem mai departe, lasand in urma gustul amar al concluziilor despre Urziceni si ajungem in Ion Roata. M-a mirat ce site frumos au dar mai ales cate chestii de vizitat, ca obiective turistice. Ce imi pare rau, e faptul ca si aici apar ca obiectiv turistic, niste RUINE. Pacat! Sunt ferm convins ca in conditiile in care ar fi oferit niste fonduri de ajutor si dreptul de folosire in scopuri comerciale sau turistice, s-ar fi gasit oameni care sa se ocupe de renovarea unor asemenea minuni (destul de multe prin Ialomita). Gataaa, aci ma opresc sa beau si eu apa la una din fantanile cu cumpana de pe islazul de la Ion Roata si o sa continui povestea despre Ialomita in alta zi. Intre timp insa va las si un cantec al unui Ialomitean – Ion Albesteanu
Despre el iata cateva cuvinte frumoase spuse de fiul sau Valentin (http://www.infoarte.ro/noutati/O-vioara-un-talent-o-traditie-530-1.html).
Andrei
KIP IN TACI
man, sunt dupa o zi epuizanta, asa ca scuze tonul si logoreea, dar vreau sa zic ca:
1. bravo pentru idei;
2. bravo pentru cercetari;
3. bleah cu ‘placerea’/’arta’ pescuitului.
Nu este normala o placere a vanatorii si nu este normala o placere a pescuitului, asa cum nu este normala o placere a razboiului. Pentru ca finalul este … nu-l mai numesc, ca sa nu dau un ton prea tragic interventiei.
Nu este o pasiune fireasca, o accept ca existand, insa consider ca cel putin se poate face un compromis intre uman si ancestral: asa zisul pescuit sportiv (desi… sport faptul de a ucide… please!). Sa zicem insa ca este un pescuit unde biata prada de care, in definitiv, nu depinde existenta ta, are sansa de a fi eliberata si a se bucura de viata, in ciuda chefului de a te relaxa, distra, chefui sau lauda cu masuri si dimensiuni.
4. bleah cu coloratii. Nu uita ca sunt conationalii nostri din cele mai vechi timpuri. Si sunt la fel de prost crescuti sau la fel de educati ca si ceilalti de ‘sange albastru’, in functie de conditii si de conjunctura.
Saracia in zonele descrise de tine este cumplita. Saracia, de cele mai multe ori, indobitoceste. De ani de zile continuam sa ne miram cum Dobrogea de exemplu , atat de plina de vestigii de o importanta arheologica la nivel international, este plina de sate muribunde, cu tarani de sange albastru (:P) taraindu-si pantalonii rupti si puloverele gaurite si copii cu muci la nas, haraindu-si plamanii micuti deja afectati de umezeala si mucegaiul din case. Nu voi intelege niciodata cum un om poate muri de foame langa un sac de bani. In curand voi scrie despre o asezare paleolitica aflata undeva iin nordul Dobrogei, peste ale carei ruine, din ce au mai ramas,se planteaza vita de vie. Restul asezarii-cetate, laolalta cu biserica precrestina, au fost nivelate cu buldozerul, pentru a se plata mai usor porumb. Asa ca, artistule, iarta-ma, dar care sunt ‘coloratii’???!
Mult succes in calatoriile voastre in trei 😉
si kip in taci!
Xplorio’s last blog post..O duminica in Kent
Triste toate lucrurile astae de care ne spuneti voi. Si pentru ca aceste concluzii vin de la unii care chiar simt pulsul acestei tari trecand pe caolo si nu din ceea cea citesc pe net sau prin ziare, imi voi permite sa incep urmatorul episod din IALOMITZA cu spicuiri din acest superb comentariu al vostru! 😉