Scaunul auto pentru copii – îl omiți sau nu pe cel pentru sugari?

Sursa: EUScaunul auto este unul dintre cele mai importante obiecte pe care le cumpărăm pentru copiii noștri. Ne ajută să îi transportăm în siguranță, oferindu-le concomitent și confort sporit. Iată care sunt principalele tipuri de scaune auto:

Un scaun auto pentru sugari este cel în care bebe stă orientat către spatele mașinii tale. Acesta este potrivit pentru copii cu greutatea de până în 13 kilograme și cu o înălțime maximă de 90 de centimetri. Acesta este potrivit, în general, pentru drumurile pe care bebe le va face în primul an de viață.

Un scaun auto convertibil – poartă acest nume întrucât se „convertește” dintr-un scaun orientat spre spate într-unul orientat în față – poate purta copiii de la naștere până când aceștia ajung la greutatea de 36 de kilograme.

Un scaun auto 3-în-1 este conceput pentru a „crește” concomitent cu copilul, purtându-l în siguranță pe bancheta din spate a mașinii de la naștere până când e destul de mare încât să nu mai aibă nevoie de el. Acesta este conceput în așa fel încât să ofere dotările de securitate necesare copilului în toate etapele de dezvoltare, adaptându-se prin setările de care dispune.

Având în vedere opțiunea unui scaun auto convertibil sau 3-în-1, de ce să te mai deranjezi cu un scaun auto pentru sugari?

Cel mai important motiv este, fără doar și poate, siguranța. Deși majoritatea nou-născuților se încadrează într-un scaun auto convertibil sau 3-în-1, experții susțin că sugarii stau cel mai bine într-un scaun tip scoică, orientat spre spatele mașinii.

Curelele centurilor de siguranță ale scaunului convertibil pot fi prea lungi pentru a-l strânge așa cum trebuie pe bebe, sau fantele prin care intră acestea pot fi poziționate prea sus. În cazul în care optezi pentru un scaun orientat spre spate, centura de siguranță ar trebui să se situeze la sau chiar sub nivelul umărului copilului, oferind o protecție adecvată; dacă scaunul e prea mare, atunci centura se va situa deasupra umerilor copilului.

Cum se alege un scaun auto pentru copii

Așa cum am punctat mai sus, siguranța este unul dintre principalii factori pe care trebuie să îi ai în vedere. Dar și confortul este un aspect important. Scaunele auto pentru sugari sunt mai mici și mai ușoare decât celelalte tipuri și sunt echipate, de obicei, cu un mâner pentru a putea fi transportare cu ușurință. Acestea intră și ies dintr-o bază fixă, pe care o instalezi în mașină și în cărucior, astfel încât să-l poți transfera pe bebe din loc în loc fără a-l trezi.

În schimb, majoritatea scaunelor auto convertibile și 3-în-1 trebuie instalate în mașină, ceea ce face ca atunci când ajungi la destinație, trebuie să-l „deblochezi” pe cel mic din scaunul său și să-l muți în cărucior. Acest lucru poate însemna de multe ori să-l trezești din somn, ceea ce va conduce inerent la plânsete nedorite. Tocmai din acest motiv nu se recomandă omiterea scaunului auto tip scoică: cât timp este foarte mic, este bine să-i oferi un plus de confort, care se va răsfrânge și în liniștea și odihna ta.

O considerație finală: nou-născuții ar trebui să călătorească cu scaunul auto orientat la un unghi de aproximativ 30 până la 45 de grade, pentru a li se asigura o protecție optimă împotriva accidentelor, fără a interfera cu respirația celor mici. Unele scaune auto convertibile vor ocupa mult din spațiul din spatele mașinii când sunt instalate în acest unghi, ceea ce ar putea determina șoferul sau pasagerii să-și ajusteze scaunele într-o poziție inconfortabilă, sau chiar să nu existe suficient loc pentru șofer sau pasageri cu scaunul așezat la acest unghi.

Comments

comments

Lasă un răspuns