SA NU UITAM!

Un text de Marius Ursu In seara de 23 decembrie 1989, cand Revolutia romana era in toi, un bătrân a încercat să intre Studioul Patru al Televiziunii Române. S-a prezentat politicos soldaţilor şi celor câtorva revoluţionari care păzeau comunistii pocaiti. Erau acum imbracati in pulovere, zambeau, strangeau maini si devenisera proaspeti lideri ai Revolutiei. I s-a interzis accesul în studioul unde Ion Iliescu tocmai era prezentat ţării ca fiind salvatorul nostru, al celor mulţi, activistul cu faţă umană care ne va scoate din rahat neîntinând, totodată, idealurile Internaţionalei. Bătrânul de care vorbesc a scris o scrisoare pe care i-a înmânat-o celebrului crainic comunist George Marinescu, prezent şi el, alături de Iliescu să salveze ţara. În scrisoare, bătrânul repeta povestea sa şi rugămintea de a fi lăsat în studioul patru. Nebagat in seama, bătrânul a plecat acasă, în Ardeal, de unde venise. Între timp, istoria i-a dovedit bătrânului că efortul său, din ajunul acelui Crăciun, de a merge la Bucureşti pentru a participa la Revoluţie, ar fi fost, oricum, în zadar. Acel bătrân se numea Ion Gavrilă Ogoranu. A fost unul din liderii Rezistenţei Armate Anticomuniste din Făgăraş. Era student când şi-a părăsit casa pentru a fugi în pădure, fiind hăituit, ani de zile, de Miliţie, Securitate şi Armată. Ion Gavrilă este cel care a asistat, până în 1956, la uciderea, în zeci de ambuscade, a camarazilor săi. A fost arestat de regimul comunist in 1976, dupa ce timp de 30 de ani a fost haituit de toate fortele terorii, si eliberat cateva luni mai tarziu la interventia presedintelui SUA, Richard Nixon!! Acest adevarat brad al muntilor Fagaras s-a stins in 1996, nefiind pe deplin edificat daca raul comunist a fost inlaturat din tara sa. Asa ca, hai mai bine sa lasam fatarnicia la o parte si sa nu o mai facem pe lupii moralisti in ceasul al 25-lea. De ce vrem sa fim mai catolici decat Papa si sa aruncam la groapa de gunoi a Istoriei astfel de oameni? Nu am inlaturat comunismul pe deplin atunci drept dovada, iata ca am primit ordin sa aruncam cu noroi peste acest simbol national. Pe cei mai multi dintre noi nu-i intereseaza cu adevarat crimele facute de Visinescu, ci mai degraba pensia lui. Cati dintre noi stiu ce-a fost la Ramnicu-Sarat? Sighet? Aiud? Gherla? Fagaras? Canal? Galati?Caransebes? Craiova? Mislea? Miercurea-Ciuc? Insula Brailei? Rubla? Botosani? Cati dintre noi au aprins o lumanare in memoria sutelor de mii de victime ale ororilor din anii 1944-1989? Cati dintre noi realizeaza ca au trimis in parlament canalii tortionare precum Ristea Priboi si urmaresc transfigurati emisiuni la televiziunea unuia care si-a turnat familia la Securitate? Mai conteaza ca cel putin 10 din primii 20 de bogatasi ai tarii au fost securisti sau apropiati ai acesteia? Haideti sa lasam capul in pamant si sa constientizam ca nu vrem sa dam nici o sansa Romaniei. Cartile de istorie din ziua de azi sunt niste unelte de manipulare la de eficiente ca-n urma cu 30 de ani, ba chiar ceva mai perverse. Poate nu realizati, dar am ajuns ca urmasii lui Dej, Groza, Pauker, Ceausescu, Iliescu sa ne judece alegerile si opiniile. Pacat. Mergem precum o alunecare de teren spre o grota morala, impusa fatarnic de catre niste jigodii fara scrupule. Multumesc Stefan pentru ca ia dat SHARE, ]]>

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *