Povestitor la gura sobei…

Sal’tare
Îmi plac poveștile relativ lungi, cu fir epic și mai ales cu substanță. Și asta se poate vedea și din scrierile mele, care în mare parte sunt lungi, cu detalii și mai ales cu descrieri. O fi de vina si nea Jules Verne, ăla care m-a cucerit în copilărie. Ei bine astăzi ii caut cu ardoare pe oamenii care știu să povestescă și îi citesc cu mare interes. Și cu cât pot îi ajut și la promovare. De ce o fac? Pentru că tipul acesta de oameni sunt cei care pot oferi porții nesperate de CURAJ celor care nu îl au. Ba mai mult, tipul acesta de oameni „pot muta suflete din loc, precum muta alții munții” Și unul din acești „nebuni frumoși ai literelor” este Viorel Ilișoi. Un ziarist superb (de moda veche), cu o putere a cuvântului scris, care parcă te pătrunde atunci când il citești. Scriitura lui nu poate trece pe lângă tine, ca apa dușului zilnic, ci îți intră în „carne”. Are un farmec aparte și un magnetism special, cu siguranța învățat și experimentat din primele zile ale anului 1990, când s-a apucat de aceasta frumoasa meserie. Cum l-am descoperit eu? Păi pe la începutul lui august, când era în plin scandal MOSCHEEA el scria Allah în cer. M-a cucerit total stilul lui și l-am căutat pe Facebook. I-am dat ADD cu GET NOTIFICATIONS. Între timp, tatăl meu m-a rugat într-o zi să mergem in vizită pe la fostul său loc de muncă. A fost sofer timp de 25 de ani la un institut de proiectări, cercetări si gospodărire a râurilor României. Poveștile auzite de el despre baraje, Ialomița, Olt, Jiu, Vidraru sau Siret mi-au plăcut mult in copilarie. Însă cele mai dragi povești erau cele despre Dîmbovița si Lacul Morii, pentru ca aveam „subiectul” la doar 3 stații de tramvai și puteam vedea cu ochii mei, toate acele lucruri de care imi spunea tatăl meu. Și n-a durat mai mult de o săptamâna până mi-a picat sub ochi București, monstrul cu un singur rinichi. Vă dați seama ca nu am citit acest articol, ci „l-am devorat”. De ce? Pentru că are si acea parte de istorie a Bucureștiului si ma știți că sunt pasionat si spun mereu ca eu Iubesc Orașul. La finalul acelui articol, la rubrica RELATED… am vazut și acest titlu – BBC, ultima zi. Am dat click pe el, pentru că la ora 19, în acel 1 august 2008 am fost unul din cei care l-au auzit pe Filip Standavid spunând „Bună seara. Aici BBC” și mai apoi „Aici, BBC. Toate cele bune!”. Știam că e ULTIMUL BULETIN DE ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ, dar habar nu aveam câtă emoție a fost în acel mic studio. Și poveștile sau linkurile pot continua mult. Însă nu ar avea nici un farmec să vi-l ofer pe Viorel din perspectiva mea. Așa că vă invit să îl descoperiți singuri. Lectură placută și să visăm frumos cu toții. Andrei KIP IN TACI Sursele imaginilor – BookBlog & Andreea Vasile

1 comentariu publicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*