Parerile Artistului in Blogosfera

Fara comentarii:

Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Ceea ce urmeaza sunt de fapt trei idei pe care as fi vrut sa le pun in cate un articol, insa inspiratia imi joaca feste, timpul e putin si nu reusesc sub nici o forma sa le fac pe toate trei. Asa ca am zis sa le pun scurt intr-un saculet si sa vi le ofer asa ca un fel de “mic dejun pe fuga”. Si o sa incep in ordinea inversa a scrierii lor din titlu.

• Activitati – adica ce mai fac. Ca pe blog nu mai sunt prezent de vreo saptamana si unii m-au intrebat daca nu am emigrat cumva. Pai ce sa fac, sunt ocupat cu doua proiecte mari. Unul ar fi la job. Si desi inceputul nu parea deloc promitator, trebuie sa recunosc ca a inceput sa imi placa. A fost un fel de “pofta vine mancand”. Sper sa nu ma paraseasca placerea de alucra la acest proiect pana la final, pentru ca e superb sa nu te simti “presat” de munca sau de dead-line-uri si sa le simti doar cape niste provocari. Asa cum erau in copilarie activitatile gen:

  PUNEM PARIU CA NU POTI SA … !

  A doua e legata de on-line si de un blog de chestii utile pe care vreau sa il cresc. Doar ca momentan (dupa cum spuneam si mai sus) lipseste timpul si lipseste o tema frumoasa pentru acea pagina! Insa sper ca pana la inceputul iernii sa il pun pe picioare si sa am ce va arata. Momentan el este doar o colectie de texte cu care sa incep activitatea, puse pe blogspot – MAGAZIN UTIL. Cam astea sunt activitatile!

• Bicicleta – Ei bine sunt fericit ca vara asta chiar mi-am chinuit tzoacla si fizicul si in mai bine de 2 treimi din zilele de serviciu am mers cu ea. Pai si ce atata fericire pe capul tau? Pentru ca in perioada sarcinii Liviei si pana pe la 8-9 luni ale lui Matei nu m-am suit pe bicicleta de frica unor eventuale raceli pe care le puteau lua di ei. Insa placerea pentru miscare si activitate fizica m-a facut sa ma reintorc la Mitza mea cea cu doua roti. Si trebuie sa recunosc ca sunt impresionat de numarul tot mai mare al bicicletelor si biciclistilor. Si exemplul cel mai clar e la mine la job. Anul trecut eram 2 sau 3 biciclete intr-un colectiv de 25-30 de oameni, iar anul asta sunt deja 7 biciclete si 5 biciclisti care vin zi de zi cu ele. E frumos si sper ca numarul lor sa se inmulteasca si mai mult si sper sa vad din ce in ce mai multe rasteluri aparand. Si desi nervii sunt multi si nesimtitii si de o parte si de cealalata a baricadei (adica sunt si soferi nesimtiti, dar si biciclisti nesimtiti), sa stiti ca un pic de schimbare in perceptia lor s-a schimbat. Adica biciclistii au inteles ca nu au cum sa isi ia si ei o bucata de sosea, pentru ca abia ajunge pentru masini. Iar soferii au inteles, ca o frana pusa si un “POFTITI VA ROG!” oferit unui biciclist, inseamna de multe ori o masina in minus pe sosea, deci un trafic un pic mai liber. Stiu ca o sa imi spuneti ca visez, insa e adevarat. V-o spune un biciclist care a ramas impresionat de cate un gest din asta facut o data sau de doua ori pe saptamana. Si mai stiu ca nu se face primavara doar c’o floare, insa cred ca asta poate fi un inceput. Doar ma stiti ca sunt un optimist incurabil, nu?
• De partea a treia a titlului, pasiuni nu mai e nevoie sa vorbesc, pentru ca deja le-ati intalnit deja printre randuri, inca de la inceputul textului!

Andrei
KIP IN TACI

Surse foto: Newschannel.ro & Colegiulnegruzzi.ro

Sal’tare
Acum 8 ani, cand am inceput sa merg mai hotarat pe munte, am fost fermecat, ca orice muntzoman ajuns la cabane, de sunetul chitarilor si de vocile turistilor care parca imbracau cabanele si refugiile cand incepeau a canta sau cand fredonau melodiile de munte. De unde pana unde dorul meu de munte si de muzica de munte? Dorul de munte e in fiecare zi, insa motivatia scrierii acestui post a venit de la o leapsa servita acum o saptamana si ceva de Lutyk. Asa ca imi fac datoria si va las aici cele trei “minuni” care imi plac mie:
GASCA
1. Mormane de scrisori, imi amintesc de vremea-aceea
Cand ne plimbam pe-alei si nu stiam ce e femeia
Prin parcul inverzit si cu caietu-n buzunar
La scoala cand mergeam paream un mic hoinar
R: Unde e gasca de-altadata, cu care-o faceam lata
Prin baruri colindand
Gasca cheflie de-altadata e azi imprastiata
Dar n-am s-o uit nicicand
2. La scoala cand mergeam si gandul nu-mi era la carte
Pe fete le ciupeam si gandul imi zbura departe
Cu sticla-n buzunar si Marasestiul in pachete
Imi amintesc cu-aceeasi sete de viata de hoinar
R:…
3. Dar anii au trecut si ani in sir inca vor trece
Noi vom imbatrani si vom avea inima rece
Nevasta-mi va striga: Mai stai acasa, mai barbate
Cu totii ne vom aduna, si astfel vom canta
R: Daca stiam pe vremea-ceea ce rea este femeia
Nu ma mai insuram
Ce-mi trebuia insuratoare, s-o port azi in spinare
Atata-amar de ani

Asculta mai multe audio Muzica
BATRNUL REFUGIU
Departe in munti, ascuns printre stanci
Se afla batranul refugiu
Acolo se-ntalnesc acei ce iubesc
Peretii de stanca si cerul
R: Nu-i nimeni sa-i inteleaga
Nu-i nimeni la fel ca ei
Doar dorul – gandul ce-i leaga
Sa urce spre creste mereu
2. Mi-e inima-n Furci, de vrei poti sa urci
Sa simti primii pasi in perete
Speranta apoi, s-o facem in doi
Si-apoi tot mai sus catre creste

Asculta mai multe audio Muzica
FOCUL VANAT
1.Focul vanat e gonit de vant
Zarile-au uitat sa ma mai doara
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara
2. Am fost crang paraginit pe loc
La femei si votca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc
Sa-mi pierd viata fara socoteala
3. Mi-e de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca la altul
4. Tu mers gingas, tu surasul meu
Dac-ai sti cu inima-i pustie
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie
5. Carciumile le-as uita pe veci
N-as mai sti nici versul ce inseamna
De-as atinge-aceste brate reci
Si-al tau par ca floarea cea de toamna
6. Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara

Asculta mai multe audio Diverse
Sper ca v-au placut “minunile” mele! Daca aveti si voi, nu va sfiiti sa lasati link-uri!
(Sursa imaginii ZT.RO)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Nu v-am mai vb de mult de mandra mea cu doua roti si pedale, asa ca dimineata la plecarea de acasa mi-a pus o piedica si m-a apostrofat. Asa ca imi fac acum datoria, ca sa nu ma trezesc deseara cu picioarele rupte. Si ce ar fi de spus.
Pai pe iarna asta am reusit sa ies cu ea de vreo 4 ori pana la piata si odata pan’ la servici. Insa cu cat se face mai cald cu atat mi se face dor de un drum mai lung cu ea. Sigur ca acum avandu-l si pe Matei acasa, de multe ori imi e frica sa plec cu ea, ca sa nu culeg vreun pui de raceala pe care sa il transmit lui.
Si totusi odata cu venirea caldurii dragostea pentru “calarirea micutei mele” nu va putea fi invinsa. Si recunosc ca de 7 ani de cand “calaresc” am trecut si de cate 2 ori pe saptamana orasul din Balta Alba pana in Militari. Insa nu prea e placut intotdeauna. Si parca ti-ai dori sa te poti misca impreuna cu Mitza intr-un mijloc de transport. Si uite ca acum se poate. Cica e probabil ca sa ne putem urac in metrou cu ele – City Bike & Metrorex
Oare se va intampla?
(Image sources Gadget Lab)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare

• Am facut cunostinta cu el undeva pe la 7 ani cand tata vroia sa ma invete sa schiez. Si uite cum ne urcam in personalu’ asta cu tinta Predeal. Si uite cum am avut parte acum si de prima alunecare pe schiurile piticot la partia de pitici din spatele cabanei Clabucet Sosire
• Dupa care prima drumetie adevarata de vara o am la 8 ani cand merg cu ai mei pe traseul Pietrosita – Babele. Nu e deloc scurt traseul asta, insa amintirille de aici cred ca m-au marcat definitiv si dragostea pentru munte si cararile sale acum s-a format. Trenul cu care am ajuns pana acolo este primul cu maneta de deschidere a geamului ca la masina. Mi se parea ca tariesc in anii 1800. Era ceva special pentru mine
• Apoi la 9 ani prima mea tabara facuta la Poiana Izvoarelor tot cu “predealul de 6″ s-a consumat. Zumzetul ala de copii bucurosi ca au scapat de acasa pentru o saptamana de tabara, e ceva ce ma face sa spun ca o sa vreau din clasa a 2-a sau a 3-a sa il trimit pe Matei al nostru in astfel de escapade!
• In gimnaziu “trenul” l-am mai vazut de vreo 5 ori insa pentru excursii de cate o zi la munte facute cu clasa. Cu familia nu am mai mers cu trenul asta, pentru ca in familia nostra deja poposise Skoditza 1000 MB. Una din primele excursii cu masina, pe care mi-o le amintesc foarte bine este iesirea impreuna cu familia pana la Busteni. Cred ca aveam vreo 11-12 ani cand am pus prima oara piciorul in poteca Jepilor. Doamne cate exclamatii mi-au iesit atunci din gura. Eram fermecat de minunatia pe care o vedeam! Tot atunci am vazut si Crucea Carimanului pentru prima oara si platoul Bucegilor, la care m-a speriat goliciunea. Era prima oara cand dadeam de gol alpin si nu stiam nimic despre munte si despre caracteristicile lui
• Apoi la liceu personalul care ducea la munte m-a dus de 2 ori impreuna cu al meu tata din nou la schi. Sigur asta s-a intamplat pentru ca draga nostra de Skoditza era un pic bolnava. Daca imi amintesc bine, prima coborare de sus de la Clabucet plecare pe partia mare am facut-o in clasa a 9-a. Cred ca am luat vreo 30-40 de cazaturi pana jos, insa au fost cele mai fericite cazaturi din viata mea. Dupa aceea in anii urmatori am incercat si partiile din Sinaia si Paraul Rece. Aia de la Paraul Rece mi-a placut ca era atat de pustie… lucru neobisnuit pentru o partie de Valea Prahovei
• Tot in anii astia aproape saptamanal (mai ales vara) “trenul” si navetistii imi erau companioni in drumul catre bunica-mea si spre locul pe care il numesc eu cu mare drag “la tara”. Si tre sa recunosc ca drumurile astea ma umpleau de optimism. Viata aia de naveta pe care eu nu o cunosteam, dar din care “muscam cu nesat” atunci cand o intalneam, mi se parea “misto de tot”. Sigur ca nu erau chiar toate roz, insa cat timp eram multi, nu prea mai conta ca statea trenul si cate o ora sau doua intr-o gara. Imparteam tot ce aveam de halit sau baut si zambeam zicand mereu: “NU E DRACU CHIAR ASA DE NEGRU”!
• Si nu trec de perioada asta fara sa amintesc de un alt personal care imi sta in suflet… Insa nu cel care ducea la munte, ci cel care ducea sprea mare. Acea Vama Veche din clasa a X-a! Acolo am cunoscut spiritul acela de acre vorbesc oamenii carora le pare rau dupa acel satuc linistit, parca agatat undeva in timp si in care atunci cand veneai parca te cuplai la o sursa de energie pozitiva. Era 1995. De atunci a inceput “transformarea” Vamii! Azi este ceea ce vedem!
• Facultatea ma prinde tot cu dorinta de a skia. Asa ca primul an de facultate inseamna si primele iesiri la ski singur. E o chestie interesanta sa porti rucsacul cu tot ce ai la tine pe skiuri. Au fost 2 iesiri: Predeal si Sinaia. Sunt primele exercitii de “management” al echipamentului si mancarii, care ma vor ajuta la momentul inceperii excursiilor serioase pe munte
• Tot cu personale (dar si accelerate), unele care mergeau “spre” sau “prin” munti am fost si in anul 2000 intr-un tur al Romaniei impreuna cu niste oameni frumosi din cadrul unei organizatii non-guvernamentale care se ocupa de manifestari culturale. Superbe amintiri am de atunci. Si daca tot am adus aminte de ea, o sa imi notez undeva sa va povestesc detaliat aventuri si impresii de atunci!
• Si iata-ma la terminarea facultatii. Am dat in sfarsit de muntzomanii adevarati, prin intermediul unui club de ghizi montani proaspat infiintat. Nu mi-a placut scoala de ghizi, dar am pastrat legatura cu cei de acolo. Intre timp nici cei care formasera scoala nu s-au mai impacat si au renuntat la proiect. Asa ca intre timp ieseau ca si inainte de placere la munte. M-am lipit grupului si am inceput sa umblam. Cred ca prima iesire a fost la Cabana Urlea din Fagaras, care acum e in paragina. Imaginea care imi vine in minte cand ma gandesc la iesirea asta este o panta plina cu branduse ca in poza asta. Superb! Dupa aceea am mai asezonat drumurile cu gasca cu unul la mare si unul la in Fagaras – creasta Fagarasilor de la Valea Sambetei la Negoiu. Alte amintiri superbe!
• Dupa care tot trenul personal m-a dus intr-un alt loc care m-a lasat masca – Piatra Craiului. La momentul ala prima impresie la vederea Craiului a fost ca de fapt acest masiv este “esenta” de Fagaras. Adica toate caldarile alea nebunesti si imense au fost “stranse” si transformate in peretii astia superbi sau in minunile astea care se vad superb iarna
• Stiu ca va veti mira, insa dupa toate minunile astea eu mi-am dat seama ca nu vazusem Malaiestiul si nici varful cel mai inalt al Bucegilor – OMU. Asa ca tot acelasi personal ne-a dus pan’ la Busteni si de acolo, lipa, lipa precum gastele am urcat pe poteca Tache Ionescu si am pus vosrtul un pic mai sus de cabana Malaiesti, langa stanca denumita Bisericuta Malaiestilor, tocmai pentru ca aduce forma ei cu o bisericuta. Ma minunam cum de nu vazusem pana acum partea asta superba a Bucegilor. Si cand ma gandesc ca aveam impresia despre Bucegi (dupa ce vazusem Craiul si Fagarasul ca sunt niste munti penali). Eee uite ca imaginea asta, drumul pe Brana Caprelor si imaginea Bucegilor vazuta de sus e la Omu mi-a schimbat complet imaginea despre ei
• Gataaa! In plimbarile cu gasca pe munte, am uitat personalul de munte si am trecut la masini. Si despre aventurile cu Margareta sau Niculina stiti deja. Insa povestea personalelor catre munte nu se termina aici… Cum asa? Pai eu am facut pasul catre o activitate tare draga mie – Alpinismul
• Si uite ca acum trenul asta m-a dus de multe ori pan’ la Busteni pentru a poposi in “cartierul alpinistilor” numit Costila si in traseele de alpinism de acolo, in traseele de escalada din Sinaia sau catre Postavaru’ si Valea Rasnoavelor. Dupa care si la iesirile pentr catzarat am treut la masina. Drept pentru care, am vreo 2 ani de cand nu am mai pus piciorul intr-un tren. O fi bine? O fi rau? Cred ca e rau, pentru ca de fiecare data cand traversez Podul Grant cu piciorul ma loveste asa un dor de troncanitul trenului, de mirosul ala de saboti incinsi si mai ales de locurile in care ma ducea el odata. Insa am rabdare pana mai creste Matei cel mic mai maricel si sper sa ii insuflu si lui dragoste pentru frumusetile muntelui si poate la fel ca si mine si el se va indragosti de tren si de starea aia de euforie. Poate la el se va intampla si vreo poveste de dragoste, asa cum am auzit ca s-au intamplat de multe ori in trenurile care merg catre sau care vin de la munte!

Daca va intrebati de unde pana unde mi-a traznit mie asta cu “trenurile”, tre’ sa va spun ca nu eu sunt de vina, ci Fanel care a fost curios despre “trenurile distractiei“!
(Sursa imaginii Iubesc Brasovul)
Andrei
KIP IN TACI