Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Odata cu venirea vremii frumoase am reinceput sa batem parculetele, locurile de joaca si parcurile mari. Inevitabil interactionam si cu alti parinti. Si cu totii se mira de capacitatile fizice si intelectuale ale lui Matei, la cei doar 2 ani si jumatate si 84 de cm pe care ii poseda. Si cand le spun tuturor ca noi datoram toate aceste lucruri faptului ca l-am dus pe Matei la cresa de la 1 an si 8 luni, vad ca lumea stramba din nas. Sigur ca daca vorbim de cei cu posibilitati financiare reduse, e de inteles. Insa nu ii inteleg sub nici o forma pe cei care “au de unde”, dar prefera sa il lase acasa cu mamaie sau vreo bona.
OARE nu inteleg nici unul din acesti parinti, ca SOCIALIZAREA si RELATIONAREA in societate este un lucru care se invata greu si trebuie rabdare multa? Iar daca o porneste asa devreme, este posibil sa o poata porni cu dreptul in muuulte din actiunile viitoare. Nu inteleg multi ca succesul unui om matur, depind mai bine de jumatate de ACEST INCEPUT.
Sigur, cel mai hilar a fost un parinte aproape naiv, care mi-a replicat:

PAI SI DE UNDE STIU EU CA EL SE VA FACE AGENT VANZARI SAU DIRECTOR DE MARKETING, CA SA AIBE NEVOIE SA INVETE SOCIALIZAREA INCA DE PE ACUM!

Raspunsul a fost cam asa:

Nu tre’ sa fi fratele meu vanzator sau director de marketing, ca sa ai nevoie sa fii specialist in socializare sau relationare. Trebuie sa fii doar OM. Si indiferent ca esti gunoier sau sef la NASA, mai bine de jumatate din timpul in care profesezi, tu COMUNICI. Iar diferenta intre tine si cel de langa tine, care face EXACT acelasi lucru si poate la fel de eficient ca tine, o va face modul in care iti comunici rezultatele sau eventulele probleme. Iar daca un copil, va invata inca de pe acum “jocul conexiunilor” in dilogul cu ceilalti are deja MUUULTE USI DESCHISE.

Asa ca dragii mei, oferiti-le un cadou pentru care sa va multumeasca toata viata. Oferiti-le cel mai frumosi CADOU al acestei lumi – COMUNICAREA!
Andrei…
KIP IN TACI

Surse imagini – Copilul.Ro & Mihai Daniel

Sal’tare
Azi am chef sa imi aduc aminte de aventurile mele auto si mai ales de cauciucurile incercate, ca tot e sezonul lor. Pe Margareta mea cea rosie, imi aduc aminte ca am luat-o cu niste anvelope Michelin care mai aveau niste “carnita” pe ele. Si trebuie sa recunosc ca asa calitate, chiar si vechi fiind ele, nu am mai vazut pana acum. Am uitat sa precizez ca astea erau anvelope de vara. Pe vremea aceea anvelope de iarna aveau doar moftangii. Doar astia de isi mai adusesera vreun Passat de prin Germanica si vroiau sa se dea cocosi prin cartier, isi puneau asa ceva. Plus ca cei mai multi, puneau doar pe fata (respectiv pe spate, daca aveau vreun BMW ursulet), ca sa poata face “liniute” linistiti toata iarna.
Primele mele cauciucuri de iarna le-am avut la Opelul de care va tot povesteam in trecut (Niculina). Si pentru ca moda era doar cu doua pe fata, nici eu nu am facut nota discordanta. Erau un pic mai late decat cele de vara si se vedea clar diferenta. Imi placea sa iau unele curbe mai strans si un pic mai in viteza, sa vad cum fuge masina de fund si mai apoi cum reusesc sa o redresez, tocmai datorita aderentei pe care mi-o ofereau aceste cauciucuri. Ce nu imi placea, era zgomotul acela enervant pe care il fac pe asfalt uscat. Si mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu el.
Acum la Logan, pentru ca e si legea data, mi le-am luat pe toate. Tot SH si acum, ca e criza. Insa am in continuare si anvelope de vara. Cele noi cu care a venit echipat “Golanasu” si imi place. Parca imi ofera frate un sentiment de incredere. E ceva care ma face sa fiu relaxat la volan!
Cam astea au fost “amintirile care ma chinuiesc” pe ziua de azi.
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
V-am mai povestit eu si alta data despre faptul ca mie imi place sa imi rasfatat feciorii, insa mi se pare ca si a-i rasfata tot timpul, nu e chiar bine. Si ca in dezvoltarea lor, pentru un echilibru, au nevoie si de lectia ordinii si a disciplinei.
Ei bine, doar in ultimele doua saptamani am intalnit patru oameni care mi-au replicat:

LASA-I MA SA SE RASFETE SI SA ISI ALEAGA SINGURI CE VOR SA FACA, POATE OPTICA LOR VA FI ALTA SI POATE EI VOR FI CEI CARE VOR GASI REZOLVARI LA PROBLEMELE PE CARE NOI AZI INCA NU LE-AM REZOLVAT!

Asa ca m-am oprit si am inceput sa ma gandesc la acest lucru si sa imi pun si (de ce nu!) sa va pun cateva intrebari:

• Oare rasfatat fiind si stiind ca poate face orice se va dezvolta mai bine?
• Oare o portie de LIBERTATE oferita acum la inceputul vietii sa ii ofere un ATU foarte mare pentru toat dezvoktarea sa intelectuala si afectiva?
• Sau problema e un pic mai profunda si ipotezele de la care am plecat sunt gresite inca de la inceput?

Eu am pus intrebarile, acum astept cu mare drag sa discutam pe marginea subiectului. daca gasiti si linkuri care trateaza subiectul, nu va sfiiti sa le aduceti. ba mai mult. Daca aveti carti despre subiect, m-ar bucura sa oferiti citate care trateaza si lumineaza, macar partial problema asta!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Dupa cum bine stiti, cei care ma cititi de mult timp sau cei care ati avut curiozitatea sa cautati prin arhiva, eu m-am nascut in cartierul Balta Alba si de pe la 7 ani, pana acum 4 ani, am stat in zona Militari, pe la Lujerului. Ei bine din Balta Alba mi-au ramas ca puncte de reper Uzina 23 August, parculetul Titanii (un fel de mini “oraselul copiilor”) si restaurantul Minis.
Uzina 23 e acum miza imobiliara, ca pe nimeni nu intereseaza sa duca mai departe aceasta “pagina de istorie”, inceputa atat de frumos si de
eficient (pe vremea aceea) de merele Malaxa.
Parculetul Titanii (cel de lanaga policlinina Titan) fusese lasat in uitarea vremurilor si devenise un fel de mica jungla. Intre timp nea Negoita a amenajat locul. Insa acum este doar un parculet obisnuit. Minunea de alta data numita TITANII, pe care copilul din mine nu o va uita niciodata, nu a vrut sa si-o
asume nimeni, ca e greu trecutul frate. Era greu sa puna acele multe leagane cu forme mai speciale. Era greu sa monteze 6 tobogane unul dupa altul sau sa refaca acele riti superbe si toate acele personaje de desene animate facute din fiare de la Uzina 23.
Si pana acum o luna eram fericit. Restaurantul Minis scapase. Si parea un fel de liant intre copilaria mea din acele locuri si adultul de astazi. Ei bine s-ar parea ca cineva a vrut sa dea cu DELETE si acestei ultime “redute” a amintirilor mele. De ceva timp acolo este un supermarket Carrefour.
Of, of, of… orasule cu armonii moderne, ce puturosi de cetateni vietuiesc in tine. Ce comod le este lor sa isi arunce trecutul la gunoi. Ba mai mult, daca ii intrebi de ce o fac, iti vor spune ca VOR SA SCAPE DE CUTUMELE TRECUTULUI. Ce pacat insa, ca nu isi dau seama ca renunta de fapt la “radacini”. Si parca ii vad la varsta senectutii dand din colt in colt, speriati ca nu isi recunosc nici locul in care stau si nici oamenii pe care ii au in jur. Sau poate iubesc eu prea
mult istoria si trecutul acestui orasel chinuit de toata lumea si numit Bucuresti?
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini – Tram Club & Orasul lui Bucur

Sal’tare
In perioada Craciunului am avut 2 saptamani de concediu si m-am bucurat din plin de ele, petrecandu-le cu familia mea cea mica si frumoasa. Si printre toate intamplarile de atunci, am gasit si un pic de timp sa scriu rapid, ce simt, in timp ce il leganam pe picioare pe Ionut sau in timp ce ma jucam cu masinutele cu Matei. Iata cum suna:
***

Dupa cum va spuneam zilele trecute, sunt in “vacanta” ca pe vremea scolii (2 saptamani) si ma simt tot ca atunci. Miroase a mancare, facem curatenie, batem covoarele si parca simtim intr-adevar venirea acestei sarbatori.
Sigur ca acum Craciunul este muuult mai intens pentru noi, din perspectiva “mosilor” care vom fi. E o alta dimensiune a acestei sarbatori pe care o descoperim acum si de care invatam sa ne
bucuram.
Si mai e ceva magic in acest Craciun. Familia noastra incepe sa capete personalitate. Seara avem cel putin un moment de tandrete impreuna toti patru si in fiecare zi ii invatam pe Matei si pe Ionut cum sa IMPARTA. Sigur ca nu ne reuseste decat foarte putin. Insa parinti fiind, ne-am obisnuit usor, usor, cu faptul ca mititeii invata incet si putin, dar sigur.
Gata, va las. Fug sa bat covoarele!

***
Si le-am batut de le-a durut. Va pupam dulce si mai am cateva scrieri de atunci, pe care vi le voi arat tot saptamana asta.
Andrei
KIP IN TACI