Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Dupa cum bine stiti, cei care ma cititi de mult timp sau cei care ati avut curiozitatea sa cautati prin arhiva, eu m-am nascut in cartierul Balta Alba si de pe la 7 ani, pana acum 4 ani, am stat in zona Militari, pe la Lujerului. Ei bine din Balta Alba mi-au ramas ca puncte de reper Uzina 23 August, parculetul Titanii (un fel de mini “oraselul copiilor”) si restaurantul Minis.
Uzina 23 e acum miza imobiliara, ca pe nimeni nu intereseaza sa duca mai departe aceasta “pagina de istorie”, inceputa atat de frumos si de
eficient (pe vremea aceea) de merele Malaxa.
Parculetul Titanii (cel de lanaga policlinina Titan) fusese lasat in uitarea vremurilor si devenise un fel de mica jungla. Intre timp nea Negoita a amenajat locul. Insa acum este doar un parculet obisnuit. Minunea de alta data numita TITANII, pe care copilul din mine nu o va uita niciodata, nu a vrut sa si-o
asume nimeni, ca e greu trecutul frate. Era greu sa puna acele multe leagane cu forme mai speciale. Era greu sa monteze 6 tobogane unul dupa altul sau sa refaca acele riti superbe si toate acele personaje de desene animate facute din fiare de la Uzina 23.
Si pana acum o luna eram fericit. Restaurantul Minis scapase. Si parea un fel de liant intre copilaria mea din acele locuri si adultul de astazi. Ei bine s-ar parea ca cineva a vrut sa dea cu DELETE si acestei ultime “redute” a amintirilor mele. De ceva timp acolo este un supermarket Carrefour.
Of, of, of… orasule cu armonii moderne, ce puturosi de cetateni vietuiesc in tine. Ce comod le este lor sa isi arunce trecutul la gunoi. Ba mai mult, daca ii intrebi de ce o fac, iti vor spune ca VOR SA SCAPE DE CUTUMELE TRECUTULUI. Ce pacat insa, ca nu isi dau seama ca renunta de fapt la “radacini”. Si parca ii vad la varsta senectutii dand din colt in colt, speriati ca nu isi recunosc nici locul in care stau si nici oamenii pe care ii au in jur. Sau poate iubesc eu prea
mult istoria si trecutul acestui orasel chinuit de toata lumea si numit Bucuresti?
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini – Tram Club & Orasul lui Bucur

Sal’tare
Ba oare unora li s-a sters HARD-ul din creier?
Cand ii auzi, se plang ca nu mai gasesc cuvinte sa isi exprime dragostea. Doamne si cat e de mare limba romana. Si apropo de inventivitate. Dimineata am gasit un bilet foaaaarte vechi, prin agendele mele, cu o declaratie de dragoste facuta prin liceu si incercata pe trei dragute domnisoare. Suna astfel:

DIN CUPA DULCE SI FIERBINTE, A TRIGHIULUI TAU PUBIAN / VREAU SA GUST SAVOAREA SI DULCEATA INTREGULUI TAU UNIVERS!

Prima domnisoara, mi-a oferit palma ei draguta peste obraz (era la mate-info, nu intelegea ea profunzimea limbii romane), a doua mi-a spus ca as fi bun de scriitor, m-ia oferit un sarut prietenesc pe obraz si a plecat, iar la a treia a fost cu noroc (era versata fata si a inteles clar “profunzimea” limbajului meu literar) ))))
Voi care mai aveti “vechituri d’astea sexoase” prin agende sau prin memorie!
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini – Buna ziua Iasi – Lifestyle & Narcis Virgiliu

Sal’tare
Imi aduc aminte ca pe vremea cand stateam la bloc, aveam placerea de a gusta din ceea ce se poate numi plimbarea urbana – adica plimbarea “la bulevardul mare (Iuliu Maniu in cazul meu)”. In prima faza cu parintii, atunci cand eram mic si mai apoi cu colegii de scoala sau cu prietenii din bloc. Nu era neaparat o plimbare in care sa admiram peisajul, cat mai mult un motiv sa fim impreuna. Cautam continuu o iesire dintre cei patru pereti ai cutiei de beton si care parca ne strangea prea tare. Sau daca vorbim de momentul adolescentei si dincolo de ea, cred ca mai mult ma strangeau hormonii si cautam sa ii linistesc!

Acum dupa ce ne-am mutat la curte, in Giulesti, am descoperit plimbarile prin cartier, printre case, care sunt muuult mai personale. Cum asa? Pai aici se leaga mai usor relatii, pentru ca altul e modul prin care omul de la curte isi percepe “vecinul”. Aici te poate uita Dumnezeu vorbind pe banca la poarta sau in curte la vreun vecin. E acel tip de legatura de care stiam in copilarie la tara si care mi-a ramas intiparit adanc intr-un colt al sufletului. Sigur ca nu mai exista acea “sinceritate si acea onestitate”, pentru ca si vremurile s-au schimbat, insa e placut sa mai intalnesti inca “macar o bruma din acel sentiment si din acea traire”.
Si totusi am o enigma:
Oare mutarea din spatiul citadin al blocurilor, ma va rupe total de plimbarea printre ele? Sau va veni vremea cand voi redescoperi placerea de a vedea cartiere ca Militari, Drumul Taberei sau Titan sa le iau la pas si sa ma bucur de zgomotul acela ca de stup, clasic pentru aceste locuri?
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini – Fotogaby & Panoramio & Flickr

Sal’tare
De vreo 3 luni de cand il duc pe Matei la gradinita, am devenit un pic mai trist. De ce? Nu pentru ca am imbatranit sau pentru ca a aparut intre timp si fratiorul lui Matei, ci pentru ca imi e dor de momentele cand observam lumea din jur, cand vedem cat e de frumoasa sau cat e de urata, cand imi puteam auzi gandurile. Acum in trafic dimineata nu pot auzi decat claxoane sau injuraturile mele si ale celorlalti!
Imi e dor de momentele cand ma “lovea” inspiratia intr-un autobuz full si cand stateam in cele mai ciudate pozitii si scriam cate un articol pentru blog. Imi e dor de momentele cand auzeam copiii spunandu-le bunicilor sau parintilor cate o poezie dimineata in drumul spre scoala sau gradinita si cand mi se parea ca stau intr-un cartier american din acela ideal, nu in nebunia noastra de Giulesti
Si imi mai e dor de ceva! Vreau sa ajung la servici relaxat dupa cate o tura de citit in autobuz. Ca pe vremuri, asa am “mancat” juma’ de biblioteca… “pe paine”.
Andrei
KIP IN TACI

Sursa imaginii – Berilac

Sal’tare
Primele si cele care probabil imi vor ramane intiparite in minte si in suflet sunt “luminile” din primii ani ai copilariei, de la tara. Era si este ceva mirific in acele lumini aprinse pe la toate mormintele din curtea bisericii si era cu atat mai special, cu cat eu ii stiam pe multi dintre cei ingropati acolo. Sigur nu pe toti personal, insa povestile le auzeam mereu si pe toti ii stiam fie dintr-o snoava, fie dintr-o poza vazuta undeva pe un perete sau din vreo inscriptie facuta pe o casa. Si mai era ceva la fel de frumos, ca aceste “faruri” aprinse pe morminte. Momentul la care se pleca dimineata dupa slujba, acasa si cand vedeai un sir de lumanari mergand pe drum. Pareau un batalion de licurici, ce se intorceau acasa de la razboi. Si bucuria din glasurile lor, chair daca un pic obositi, dupa canonul unei nopti mai friguroase (in unii ani), parca facea ca acele flacarui sa aibe mai multa viata.
Ehee, dar anii copilariei au trecut si iata-ma luand “lumina” in anii adolescentei de la bisericile bucurestene. Evident ca discrepanta era maaare. Nu mai simteam caldura satului, ci ma confruntam cu indiferenta marelui oras. Eram pus in fata unor oameni grabiti sa ajunga acasa, ca sa se infrupte din bunatati si in nici un caz nu mai era acea incarcatura emotionala pe care ti-o ofera credinta si spatiul rural.
Sigur ca au fost si exceptii de-a lungul timpului. Eu unul stiu acum trei biserici la care se intalneste acel sentiment oe care il intalneam in copilarie la tara si sper ca trecerea timpului sa mai aduca si altele.
Cam atat, in prag de mare sarbatoare pascala. PASTE FERICIT va urez si fie ca aceste zile sa ne aduca linistea si bucuria la care visam cu totii. TOATE CELE BUNE!
Andrei
KIP IN TACI

Surse imagini eMaramures