Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Acum vreo cateva saptamani ne-am intalnit intr-o seara la mine acasa la un pahar de vorba mai multi prieteni vechi, toti acum cu copilasi mici. Ei bine din vorba in vorba acolo am ajuns si la programul micutilor. Si parerea noastra a fos ca somnicul si masa se fac “la program”. NU un program fix, ca la armata, dupa ceas. Insa nici cu fluctuatii.
De exemplu: Masa de dimineata undeva intre 7.30 si maxim 9. Masa de pranz si culcarea la pranz, undeva intre 12.30 si 13.30. Masa de seara pe la 7.30 – 8.30. Iar culcarea pana in maxim 22.30
Pe noi personal nea juta mult si bioritmul impus de gradinita. Insa, pentru copiii care nu merg inca la gradinita, voi ce spuneti:
ESTE OK CREAREA UNUI PROGRAM? Este OK sa obisnuim copiii sa se culce in jurul orei 22? (nu de alta, dar pe vremuri ziceau doctorii, ca cel mai bun somn e ala dintre 22 si 24, oare mai e valabila regula?) Este OK sa cream si program de masa? Sau mi abine sa le lasam sa vina natural si foamea si somnicul si sa le oferim atunci cand copilul LE CERE?
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Ma intreba acum cateva zile cineva pe FACEBOOK ce imi mai fac mandrii feciorasi si de ce nu mai scriu in Jurnal de tatic despre aventurile cu ei. Pai raspunsul este simplu:
Pentru ca traiesc copilaria lor la maxim si nu prea mai am timp sa astern pe “hartie” starile si toate intamplarile cu ei!
Nu e usor, insa la finalul zilei, cu limba scoasa de un cot si jumatate dupa toata alergatura prin casa, dupa biberoane, baitze, creme, luat de la gradinita, dus la doctor sau mai stiu eu ce alte acrivitati de acest gen, e un mare lucru sa ii vezi pe fiecare dormind si visand frumos. Iar daca mai si zambesc prin somn, ne vezi pe amandoi (si pe mine si pe Livia), cum ne strangem in brate privindu-i si trimitandu-le bezele.
In acelasi timp am inceput usor, usor sa mergem prin cat mai multe locuri cu ei amandoi si incercam cat putem de mult sa ii tinem impreuna, pentru ca Ionut trebuoe neaparat sa se obisnuiasca cu stilul tipetelor si jocurilor lui Matei. Iar pe Matei vrem sa il obisnuim cu ideea ca are un fratior si ca trebuie sa inceapa sa il accepte, sa il protejese si sa il iubeasca. Sigur ca unele “deprinderi” de acest gen, le-a cam prins Matei si nu rare sunt momentele cand ine si il pupa pe Ionut pe frunte, asa cum facem noi si cand ii spune

PI CUMINTE, NU MA PANGE BEBE

Si il mangaie intelegator!
Iata si poze cu minunile noastre!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Stau deseori si ma gandesc cum ar fi fost daca parintii mei imi descopereau talentul pentru scris si comunicare inca de mic si daca mi-l cultivau in consecinta? Poate ca as fi fost un scriitor de succes! Sau poate ca as fi lucrat la un mare concern international, pe parte de comunicare! Sau poate as fi lucrat in publicitate. Nu ma intelegeti gresit! Nu le fac un repros parntilor mei, pentru ca vremurile i-au obligat si pe ei sa ne educe asa cum au facut-o. Si Slava Domnului au facut-o bine, ca altfel nu stiu daca as fi reusit sa descopar orizonturile, asa cum am facut-o si nici nu cred ca as fi putut face astazi analize. Si totusi de ce am adus in discutie aceasta tema?
Pentru ca azi sunt si eu la randul meu parinte si mi-ar placea tare mult sa imi vad fiii facand ceea ce le place si fiind foarte buni in activitatile pe care le vor desfasura, tocmai datorita faptului ca parintii lor au intuit foarte bine TALENTELE lor si le-au cultivat pe masura.
Din aceasta cauza poate parea in ochii unora, ca noi ii cam rasfatam pe mandrii nostrii, insa nu e rasfat, ci oferirea unei LIBERTATI mai mari, pentru a putea vedea talentele si dorintele lor de dezvoltare.
Va intrebati daca e greu? Pai greu este, pentru ca trebuie sa intelegi logica lor si sa vezi cam cum percepe el lumea din jur. Apoi tot timpul, atunci cand incerci sa le analizezi si sa ii indrumi pe drumul pe care crezi ca l-ai “ghicit”, iti suna in cap intrebarile:
OARE AM INTELES EU BINE? OARE ASTA ESTE TALENTUL LUI? OARE NU AR TREBUI SA II PUN MAI PUTINE “GHIDAJE AJUTATOARE”?
Si apropo de acest subiect, acum vreo doua zile m-a intrebat un coleg care nu are inca “minuni” in casa:
BA SI TOTUSI NU E STRESANT? CATA RABDARE TRE’ SA AI CU EI?
Si vrei nu vrei am recunoscut ca si rabdarea asta cu copiii, e ca o materie la scoala pe care o inveti. Si apropo de rabdare, sa stiti ca acel clip de la COSMOTE, cu fluturele ar trebui sa ne sune mereu in cap, atunci cand pustii nostri ne pun intrebari si noi din diverse motive nu avem chef sa le raspundem!

Cam atat de la noi. Va urez sa fiti rabdatori si sa iubiti mult!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Ca un tatic dedicat ce sunt ma veti gasi mereu prin diverse parcuri alergand dupa Matei, si cu siguranta in cateva luni voi alerga si dupa Ionut. Ei bine cam in toate locurile aceste vad acea inscriptie care e din ce in ce mai des intalnita prin multe zone urbane, dar si in cateva zone rurale – WI-FI ZONE. Adica e un HOT SPOT de internet la liber si daca ai un laptop sau o tableta te poti conecta linistit. In prima faza gandul meu a fost:

DA’ FRATE, ASA TREBUIE. AM TRAIT IN SECOLUL TRECUT AL VITEZEI, IAR ACUM SUNTEM IN CEL AL INFORMATIEI SI SOLUTIA ESTE UNA DE BUN SIMT!

Nu a trecut mult timp si tot in parc am avut norocul sau nesansa sa aud discutia dintre un baietel si o fetita de 5-7 anisori. El ii explica ei cum se joaca pe tableta cumparat de tati si cum stie sa instaleze si jocuri si cum sta el pe FACEBOOK si modifica poze cu una din aplicatiile de acolo si pune ochi de vultur sau palarie sau mai stiu eu ce altceva. Ei faceau asta, stand pe un balansoar, in care nu se dadeau. Si atunci m-a cuprins un fel de teama. Oare ACER-ul meu de acasa nu ar trebui sa nu mai stea acasa? Pentru ca este tentant si cred ca il “umple” mult prea tare pe copil de informatii si s-ar putea sa clacheze. Insa mi-am dat raspunsul dupa o discutie la o bere ca mandra mea sotie. Care e acesta?
Pai problema acelor copii era ca ei aveau parinti carora nu le pasa. Sotia mea m-a vazut cand ascultam discutia celor doi copii si s-a uitat curioasa dupa parintii lor. Si acestia spargeau seminte pe o banca si discutau aprins nimicuri. Probabil si acasa fac tot cam la fel. Prefera sa le deschida copiilor un calculator sau o tableta si ei se aseaza linistiti in fata altui calculator sau a televizorului si sunt fericiti ca isi pot vedea de viata lor fara sa ii intereseze de copii. Asa ca dragilor, sa nu va fie frica de tehnologia care ne inconjoara, ci mai degraba de lenea si nepasarea fata de copiii nostri, pentru ca e foarte usor sa ne “imbolnavim” de ea!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Stiu ca multi dintre voi va mirati ca nu mai postez sau ca postez foarte rar, insa noua viata in patru, nu prea imi lasa mult timp de vorba sau de scris. Asa ca “alerg acum pe taste” si va las cate ceva in dulcele stil telegrafic.
Incep cu Matei si cu un episod pe care nu il vom uita curand. Eram la calculator si pierdeam vremea pe net. Evident ca timpul pana m-a descoperit Matei pe mine si pe calculator, nu a fost mai mare de 5 minute. Si ca sa scap de mieunaturile sale clasice i-am deschis un document gol in Word si l-am lasat sa bata la tastatura si eu m-am apucat sa ii fac un joc din lego. CE fredeti ca mi-au auzit urechile de la el? Batea la tastatura si zicea Tei Pestisor, Tei Pestisor, Tei Pestisor. Si evident ca dupa 2 secunde de mirare mi-am dat seama ce vroia sa spuna – MATEI PETRISOR. Isi scria numele mai dragilor. Ei bine in momentul ala l-am luat si l-am pupat de ziceai ca il revad dupa un an de zile si am fugit cu el la mami sa ii povestim ce stim noi sa scriem si sa zicem! Eram niste baieti mari!
Ionut e ca si pana acum un zambaret si jumatate. Sigur asta daca e satul si daca nu cumva e ora de somn. Ca daca e ununl din aceste momente baga un tril, de zici ca e cel putin Pavarotti cand era mic! In rest, noi credem ca de abia asteapta sa se ridice in fundulet, pentru ca tot timpul, cat sta treaz, acum da din “aripioare”, de zici ca vrea sa isi ia zborul. Si cate odata, daca ii tinem palma la picioare si vede ca are in ce sa impinga, loveste tare si repede cu picioarele si incepe sa rada, de iti vine sa il mananci cu tot cu pampers. Aaa si intre timp s-a prins si el ca daca se apuca sa planga un pic, pan’ la urma se va gasi cineva care sa il ia in brate. Asa ca lectia “cum sa fiu jmecher cu mami si tati” a invatat-o deja.
Matei ca si pana acum, nu vrea sa lase patentul sau surubelnita jos si sa se joace cu cei 2 saci de jucarii pe care ii are. Desi de unele din jucariile ale imi e mie mai drag cand le vad cate lucruri fac sau cat de frumoase sunt. Aaa si mai nou a descoperit mortarul si mistria. Iar astea (cel putin pentru moment) sunt cele mai ispititoare.
Si nu plec fara sa va spun ca Ionut cred va vorbi inaintes sa mearga. Frate, are un debit la scos sunete, de nu ne vine sa credem. Si daca te mai apuci sa ganguresti si tu cu el, deja ritmul in care “vorbeste” creste. Plus ca in acelasi timp creste si pe mocutza lui placerea pentru dialog. E SUPERB!
Poze gasiti in albumul facut de kine pe – Matei si Ionut – august 2011.
Andrei
KIP IN TACI