Cat dai CARARII, cat iti opresti TU?

Sal’tare. Citind la Adrian despre Romanul care a strabatutut ATACAMA pe jos mi-am adus ainte de drumetzii. Si uite tot gandindu-ma, „m-a pocnit” intrebarea de mai sus. DE CE? Pai, pentru ca toti exploratorii sau toti drumetii, iti vor spune dupa ce au terminat un traseu de „batut”, caci simt ca au lasat in urma un pic din suflet pe cararea aceea, dar si ca acea carare le-a oferit ceva in schimb.

Sau in unele cazuri ca le-a oferit cu mult mai mult decat au oferit ei cararii. E un tip de EXCHANGE de energii, de idei, de feluri de a fi, de experiente sau privelisti. E adevarat ca drumul are capcane si praguri de trecut, insa toate pot fi trecute cu solutii ingenioase si cu multa rabdare.

Uite apropo de solutii ingenioase, in articolul de care v-am spus mai devreme, Alin a rezolvat simplu problema incarcaturii pe care o avea de dus in Atacama. A renuntat la cort, in favoarea apei si a mancarii. Si citind asta mi-am adus aminte de o mini incercare a mea facuta acum cativa ani (ii spun mini-incercare, pentru ca pare super mica in comparatie cu ceea ce a facut el in Atacama), pe crestele sudica si nordica a Pietrei Craiului.

Acolo fara apa destula, nu prea ai ce cauta (mai ales vara), pentru ca nu sunt surse de apa). Si au fost multi turisti cu probleme de deshidratare, de care ne-au povestit colegii sau cabanierii. Apoi in jocul asta cu muntele sau cu cararea sunt momente in care natura te ajuta sau te chinuie! Cand te ajuta, tre’ sa fi atent, la oportunitatea ce ti s-a oferit!

Tre’ sa stii sa profiti de ea! Iar cand simti ca nu vrea sa te lase, astepti pana cand „ii trece supararea”. Sigur ca pe de o parte pare ciudat sa vorbim astfel, insa e vorba de „a astepta un moment prielnic”, dar noua iubitorilor muntelui ne place sa spunem ca „s-a suparat muntele”, pentru ca il simtim ca un organism viu „cu care negociem, pe care il induplecam sau pe care il ascultam ca pe un bunic batran”.

Si ca un EPILOG, licrul cel mai mai important: De acolo dupa carere sau dupa munte, nu luam nimic (in afara de fotografii) si nu lasam in urma, decat „urmele pasilor nostri”!
Si acu dupa tot ce am zis, reiterez din nou intrebarea din titlu:

Cat dai / Cat opresti?

Andrei
KIP IN TACI

4 comentarii publicate

  1. Sa stii ca unele locuri e foarte fain sa le vezi SINGUR. Uite de exemplu linistea Vaii ALBE nu o vei simti exact la adevarata ei valoare, decat atunci cand te vei duce singur si te vei simti un fel de capra neagra in cautare de iarba proaspata pe acolo! 😉

Dă-i un răspuns lui artistu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*