Cursurile de yoga pentru începători te ajută în managementul stresului

yoga 1 - Cursurile de yoga pentru începători te ajută în managementul stresului

 

Stresul îți dă senzația că nu poți face față situațiilor extreme cu calm și relaxare.

Această senzație nu este un lucru ușor de manageriat. De cele mai multe ori, stresul vine la pachet cu gânduri excesive, cu gânduri negative, cu emoții instabile, de necontrolat.

Pentru mulți oameni, stresul nu se oprește la nivel mental sau emoțional, el se exprimă și în plan fizic, printr-un tremur al mâinilor și picioarelor, transpirație sau dureri în diverse părți ale corpului.

Legătura dintre stres și boală

Stresul, un cuvânt care a devenit sinonim cu suferința și extenuarea, descrie în general o tensiune la nivel mental, emoțional sau fizic. Astfel, acest cuvânt a căpătat o conotație negativă, fiindu-i ignorate aspectele pozitive.

De fapt, stresul ne poate ajuta să realizăm sau să facem mai mult decât am crede în mod normal.

Specialiștii de la Institutul American pentru Studiul Stresului vorbesc, în articolele publicate pe website-ul lor, despre faptul că stresul are rolul de a potența productivitatea.

Stresul moderat ne ajută, însă există un punct maxim care variază de la persoană la persoană, care odată atins transformă experiența stresului în ceva negativ.

Motivul pentru care stresul este foarte greu de studiat și de definit constă în faptul că este vorba despre o experiență persoanală pentru fiecare dintre noi.

Punctul maxim în care suportăm stresul diferă de la persoană la persoană, așa că este foarte important să nu neglijăm nici cele mai subtile semne ale faptului că suntem afectați de stres.

Mai mult, și semnalele care ne ajută să identificăm stresul negativ diferă de la om la om și, de cele mai multe ori, ignorăm toate semnalele transmise de corp până când este prea târziu.

Cele 4 stadii ale manifestării stresului:

Etapa 1:

Atacuri psihologice repetate și excesive cauzate în mediul de la birou sau din cel familial rezultă într-o hiper activitate a sistemului nervos. Persoana în cauză devine foarte ușor iritabilă și hiperactivă, în acest prim stadiu poate dezvolta un tremur ușor al membrelor. Somnul devine neliniștit și se instalează o stare de anxietate.

Persoana devine îngrijorată și anxioasă, cu un tip de gândire negativistă, identifică posibile dezastre în toate situațiile din jur.

În funcție de personalitate, de constituția fizică și de tipul de stres la care este supusă, persoană continuă să sufere aceste schimbări pe o perioadă care variază de la câteva zile la câteva luni sau ani.

Etapa 2:

Dacă situația continuă, persoană merge în a două faza a dezvoltării fenomenului de stres, faza psihosomatică. În această faza, împreună cu dezechilibrele menționate mai sus, apar simptome precum hipertensiune, tremur, palpitații, etc.

Etapa 3:

În a treia fază, denumită faza somatică, se poate observa o creștere în funcția metabolică a unor organe, în special a organelor cu senzitivitate crescută, care variază de la persoană la persoană.

De exemplu, dacă tiroida este organul afectat, atunci putem observa o hipertiroidie, dacă inima este organul afectat, atunci o tahicardie, iar dacă stomacul este afectat atunci hiperclorhidrie.

În acest stadiu ne putem da seama care organ va fi cel afectat prin impactul negativ al stresului în corp, în funcție de predispoziția genetică a persoanei și de mediul în care se află.

Etapa 4:

În cel de-al patrulea stadiu boala se instalează complet în organul respectiv, cu simptome clare. Uneori aceste stadii ale impactului stresului în corp sunt complet neglijate și se consideră că boala a apărut organic.

Insuficiența cardiacă, astmul bronșic sau ulcerul peptic sunt exemple bine cunoscute ale efectului stresului în corpul fizic. Doar prin cunoașterea istoricului medical și a intervenției în stadiile incipiente ale acestor boli, poate rezulta într-o vindecare completă și pe termen lung.

yoga 2 - Cursurile de yoga pentru începători te ajută în managementul stresului

Cum ajută yoga pentru începători în vindecarea stresului?

Nirvana Yoga nu este un exercițiu fizic. În acest sistem, yoga este un mod de viață în care scopul fiecărui individ este de a se cunoaște pe sine folosind unelte de dezvoltare personală precum asane, respirație, meditație, tratament cu energia forței vieții și terapie yoga.

În Nirvana Yoga susținerea energetică pentru ca aceste transformări să fie făcute mai rapid și cu efect maxim este făcută de Maestrul Madhavacharyan, Guru complet, care a atins Nirvana în anul 2005 și stadiul de Bodhi Satwa în 2006.

Acest suport energetic se manifestă în două direcții principale:

  1. Oferirea de cunoaștere și de tehnici corecte pentru purificare mentală și creșterea nivelului de energie.
  2. Susținerea energetică cu un tip de energie complex, format din energie solară, energie universală și energie de vacuum.

În cadrul Studioului Nirvana Yoga din București oferim cursuri de yoga pentru începători care ajută la reducerea efectelor stresului, deoarece de-a lungul celor 5 ani de când predăm în România, Londra și India am învățat despre beneficiile extraordinare pe care un curs de yoga le poate avea pentru relaxarea mentală și fizică a unei persoane.

Cursul de yoga pentru începători funcționează pe cele 3 paliere ale existenței umane:

  1. Pe plan spiritual: crește nivelul de energie al fiecărui suflet, ajutând să elimine energia negativă și energia de boală care acționează ca obstacole în conștientizarea de sine și a scopului vieții. Întărește canalele de energie din corpul energetic și crește capacitatea de a primi și de a utiliza această energie.
  2. La nivel terapeutic. Reduce stresul, anxietatea, depresia și ajută la întărirea unor organe sau sisteme de organe care manifestă sensibilități sau care au fost afectate în trecut de boli și afecțiuni.
  3. La nivel fizic ajută la relaxarea și tonifierea mușchilor, la detoxifierea și însănătoșirea organelor și sistemelor de organe din corp. Crește capacitatea plămânilor, îmbunătățește respirația și crește imunitatea.

 

Cursul de yoga pentru începători este format din:

      Exerciții dinamice.

      Salutul soarelui.

      Asane – posturi de yoga.

      Relaxare profundă.

      Pranayama – respirație.

      Meditație.

 

Lecțiile de yoga pentru începători se potrivesc unei palete largi de oameni, Nirvana Yoga reușind să se adapteze ca tehnică nevoilor personale ale fiecărui participant.

Cursurile pentru începători au loc lunar în cadrul Studioului Nirvana Yoga din București.

Pentru mai multe detalii și rezervări de locuri ne puteți contacta la 0733756897 (Veronica) sau email la yogi@nirvanayoga.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns