Muzica e o stare, pe care o poti simti chiar si FIZIC!

Ceea ce am spus mai sus nu este o noutate pemtru nimeni. Dar oare aceasta simtire FIZICA o putem cumva folosi? Cei de la MiMa Muzica spun ca in primul rand o poutem folosi in dezvoltarea armonioasa a copiilor nostri. Si dupa ce am participat Duminica la un atelier demonstrativ cred in ideea asta. Simteam cu copilasii si parintii lor, prezenti la acest atelier intrau in povestea imaginata de antrenorii de la Mima si simteam cum bucuria ambelor parti crestea. Era o ca o urcare pe niste scari si bucuria descoperirii copiilor, plus mirarea trairilor (din joaca aceasta imaginativa) a parintilor „faceau toti banii”. Dar hai sa nu ma pierd eu in cuvinte si sa las cuvintele celor de la MiMa sa vorbeasca de la sine:

MiMa Muzica s-a născut din nevoia unei educații muzicale de calitate, adaptată diferitelor categorii de vârstă și sensibilități umane. O atenție particulară este acordată educației muzicale timpurii pentru că suntem convinși că muzica este cel mai adecvat mediu de exprimare și dezvoltare afectivă și emoțională.

Deși MiMa Muzica este nouă, fondatorii și trainerii au funcționat timp de mai mulți ani sub numele de Dalcroze România, fiind promotori, așa cum o spune și titulatura, a acestei metode. Extinderea curriculei și a paletei de cursuri a dus la o nouă denumire, aceea de MiMa Muzica.

MiMa Muzica își propune prin fiecare dintre atelierel emuzicale pe care le organizează să îi apropie pe cei mici de muzica clasică.
Repertoriul este preponderent alcătuit din muzică clasică, dar conține și cântece de leagăn, piese din folclor sau folclorul copiilor care sunt necesare pentru a le da acestora o perspectivă mai largă în formarea simțului muzical.
Realitatea extraordinară a educației muzicale de tip Dalcroze, Orff, Kodaly este aceea de a forma ascultători de clasic făcând apel la o pedagogie adaptată diferitelor vârste.
MiMa Muzica și trainerii săi sunt printre puținii care fac acest lucru în România, publicul meloman fiind în mare parte format din copii care au luat lecții de pian, vioară etc, au detestat în copilărie calvarul studiului sec din care nu înțelegeau nimic, dar erau puși să exerseze degetele pe claviatură și să memoreze portative întregi. Cu timpul, amintirea a șters orele de chin și a rămas muzica, dar nu mulți dintre ei o și înteleg, chiar maturi fiind.
Metodele propuse au o strânsă legătură cu joaca, amuzamentul, mișcarea.

  • Detalii practice:
    MiMa Muzica va da startul pe 2 octombrie cursurilor și atelierelor de educație muzicală ideale pentru bebeluși, copii, părinți și bunici
  • „Ateliere de sunet și culoare”: ateliere punctuale în fiecare prima și a treia vineri din lună (2.10.2017 – 17.06.2018), cost 70 lei/atelier părinte – copil, 65 lei/atelier copil 7 plus ani
  • Modul „Descoperă marii compozitori „: 10 ateliere muzicale pentru copii cu vârsta peste 8 ani (2.10.2017 – 17.12.2017), cost 550 lei
  • „Ateliere de inițiere muzicală pentru viitoare mămici”: 10 ateliere (2.10.2017-17.12. 2017), cost 550 lei
  • Modul „Povestea sunetelor”: 15 ateliere muzicale pentru copii de 6-7 ani (2.10.2017 – 2.02.2018), cost 750 lei
  • Modul „Când sunetele vorbesc”: 15 ateliere muzicale pentru copii de 4-5 ani (2.10.2017-2.02.2018), cost 750 lei
  • Modul „Când pianul spune o poveste”: 15 ateliere muzicale părinte-copil 3-4 ani (02.10.2017 – 03.02.2018), cost 750 lei
  • Modul „Când pianul spune o poveste”: 15 ateliere muzicale părinte-copil 1-2 ani (2.10.2017 – 3.02.2018), cost 750 lei
  • Modul „Când pianul spune o poveste”: 10 ateliere muzicale părinte-bebeluș 0-12 luni(2.10.2017 – 17.12.2017), cost 550 lei

Plata poate fi efectuată în două sau maximum trei tranșe, fără costuri adiționale.

Scopul acestor ateliere este să trezească în copii capacitatea de ascultare, finețea urechii muzicale, a auzului interior, capacitatea de reacție și imaginare a muzicii pe care o ascultă sau o creează și să îl pregătească pentru studiul muzicii într-un mod complex, antrenând inteligențele multiple.
Înscrierile se fac accesând site-ul www.mimamuzica.ro
Programul complet al cursurilor poate fi consultat pe site-ul www.mimamuzica.ro.

Echipa:
Ana Voinescu: Muzician certificat la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva, Elvetia (2011 – 2013). Specializare Orff la Paris (2016)
Laura Dănăilă: Muzician specializat la Institutul Kodaly, Ungaria (2015) si la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva, Elvetia (2016)
Ioana Costache: Muzician specializat la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva, Elveția (2012)
Mihaela Teodorescu: Muzician specializat la Institut Orff Salzburg, Austria

Dupa ce ati citit cele de mai sus, probabil sunteti incantati de idee si doriti sa ii duceceti de maine la ateliere. Insa in acelasi timp va intrebati:

Dezvoltarea muzicală: o alegere pentru copilul meu?!?

Cum să îl sensibilizez pe copilul meu față de muzică? Ne punem din ce în ce mai mulți această întrebare, pe bună dreptare sau nu. Iată câteva răspunsuri și sfaturi de la profesioniști.

Pe când poveștile de seară devin repede un ritual în viața fiecărui copil, când vine vorba de muzică, începem să ne punem o mulțime de întrebări: cum să facem, când să începem, cât de mult să ne implicăm…Noi am consultat câțiva profesioniști în domeniu și iată care sunt sfaturile lor.

Inițierea muzicală: de ce să optăm pentru ea?

Sensibilizarea copilului la muzică nu înseamnă neapărat să îi punem în mâini o vioară de la vârsta de 2 ani și aceasta în nici un caz cu intenția de face din el un super-solist. Dacă pianistul chinez Lang-Lang a debutat la vârsta de 3 ani, acest lucru nu a reprezentat o amintire prea frumoasă pentru el. Așadar, începeți prin a-l iniția și a-i descoperi lumea muzicii și lăsați studiul pentru mai târziu: « Inițierea muzicală este foarte importantă de la vârste foarte mici, dar nu ca obiectiv în sine, explică Marie-Alice Charritat, președintele Centrului Martenot Kleber de la Paris, autoare a metodei de ințiere muzicală Bonjour Madame Musique ! Inițierea muzicală înseamnă, în primul rând, să introduci copilul într-o baie de muzică: să îl faci să asculte muzică, să cânți cu el, să îi oferi posibilitatea să manipuleze instrumente simple, să îi trezești toate simțurile prin experiența muzicală ».

Neuroștiința susține argumentele descoperite de specialiști prin practică: dincolo de inițierea artistică și culturală, muzica aduce beneficii certe în dezvoltarea creierului. Vorbirea, limbajul, motricitatea, concentrarea…beneficiile cognitive sunt multiple și durabile. Muzica este creatoare de legături sociale și afective importante: în mediul familial, între mamă și copil, în colectivul unei clase sau într-un grup de copii. Faptul este confirmat și de Christelle Lubaki, director al creșei Pimprenelle din Noisy-le-Grand, care a lansat un proiect de ateliere muzicale pentru vârstele mici. Personalul creșei a fost format și ghidat de un specialist din cadrul asociației Enfance et musique. « Am constatat faptul că bebelușii care sunt mai reținuți, sunt atât de absorbiți de sunete încât intră mult mai ușor în joc cu ceilalți colegi de grup.”

Există o vârstă ideală pentru a începe inițierea muzicală?

Răspunsul este NU. Sensibilizarea muzicală poate începe la orice vârstă. Unii specialiști sunt de părere că este mai bine mai devreme decât mai târziu, cum este cazul muzicologului și pedagogului Paulo Lameiro. Este unul dintre pionierii educației muzicale timpurii și inițiatorul Concert pour bébés (Concerte pentru bebeluși), care aduce muzicieni în creșe și în sălile de concert accesibile bebelușilor. Este și președintele unui centru de formare destinat educatorilor muzicali pentru vârstele timpurii. Paulo Lameiro încurajează inițierea muzicală precoce pentru a profita de hipersensibilitatea bebelusilor față de universul sonor: “Între naștere și vârsta de 18 luni, viteza de tratare a unei informații la un copil este de 300 000 de ori superioară celei unui adult. Este perioada cea mai potrivită pentru a-i oferi toate elementele unei structuri care îi va permite să înțeleagă și, eventual, să studieze muzica mai târziu. »
Să profităm de această permeabilitate a copilului pentru a-i dezvolta percepția, dar și pentru a-l deschide către plăcerea de a asculta muzica, după cum subliniază Serge Cyferstein, responsabil al departamentului de pedagogie a CNSM Paris. « Unii specialiști în neuroștiință explică auzul absolut prin stimularea muzicală precoce: copilul care a fost expus la muzică în primii săi ani de viață și în special în perioada de învățare a vorbirii, va dezvolta mai multe compețențe muzicale în viitor. »

Copilul meu trebuie să aibă talent?

Altfel spus, trebuie mai întâi să aflu dacă copilul meu are talent muzical când abia a împlinit vârsta de 1 an? Răspunsul este nu. Sensibilizarea muzicală de la vârstă mică își propune o sensibilizare auditivă și senzorială la mediul sonor. « Fiecare copil, oricare ar fi vârsta lui sau nivelul de implicare, va putea profita de beneficiile acestei sensibilizări. Unii bebeluși se mișcă și manipulează instrumente, alții rămân mai retrași și ascultă, dar sunt calmi și din privirea lor vedem faptul că sunt prezenți la ceea ce se întâmplă », explică Christelle Lubaki.

Practica muzicală în familie este o idee bună când nu avem studii în domeniu?

Lăsați de o parte orice scrupule pentru că este cel mai bun mijloc de a începe studiul muzical! Muzica, spre deosebire de lectură, pare complicat de accesat de către persoanele care nu o practică, dar acest lucru nu mai este justificat în momentul în care realizăm faptul că bebelușul se dezvoltă într-un mediu sonor încă înainte de nașterea lui și că vocea mamei este prima muzică pe care o aude. Prima inițiere muzicală se face deci în mod spontan, în sânul familiei, prin cântecele copilăriei. Importanța acestor prime momente este primordială pentru că întărește legătura dintre părinte și copil, indiferent de felul în care le cântăm! Deci, fără să vă dați seama, ati făcut deja un prim pas în practica muzicală. Puteți continua să îi deschideți noi orizonturi sonore făcâdu-l să descopere instrumente muzicale, cântându-i sau punându-i muzică. Mic sfat: încercați să îl faceți atent la zgomote, la sunete, la muzica adaptată vârstei mai înainte de a-i pune integrala simfoniilor lui Beethoven. Nu uitați de jocurile ritmice, de muzica din toată lumea sau de muzica contemporană, de muzici care ar putea să îi deschidă noi orizonturi sonore. Mai târziu (sau în paralel), dacă copilul dumneavoastră o dorește, puteți să îi oferiți cursuri specializate. Dar deja ați făcut cu el prima inițiere…

Despre studiul unui instrument

Pentru primul contact cu muzica, instrumentul trebuie să joace rolul de mijloc în ceea ce privește stârnirea curiozității sonoră a copilului. Micile percuții sau instrumentele fabricate din materiale reciclabile, la creșă sau la grădiniță, sunt adesea utilizate în cadrul atelierelor de inițiere muzicală. „Câtă vreme copilul nu învață un instrument, instrumentul muzical reprezintă un mijloc de trezire muzicală. Începând cu vârsta de 3 ani, când putem deja să structurăm informația în jurul unor competențe, instrumentul poate fi introdus, dar doar prin joc”, explică Serge Cyferstein. “Pedagogiile de tip activ – inclusive Suzuki – pleacă de la principiul unei învățări colective și timpurii a unui instrument muzical, dar acest lucru trebuie să fie făcut cu multă pricepere, altfel poate să îndepărteze copilul”.
Dar aceasta nu înseamnă ca intrumentele muzicale să fie interzise în atelierele muzicale de la creșă sau grădiniță. Dacă dumneavoastră cântați la un instrument muzical, este important să transmiteți cunoștințele copilului dumneavoastră.
Când copilul ajunge la vârsta la care poate aborda studiul unui instrument, luați-vă timpul necesar pentru a-l alege: nimic mai nociv decât o chitară din plastic prost acordată ! Este întotdeauna necesar, mai ales în cazul instrumentelor-jucarie, să vă asigurați că sonoritatea lor este justă, altfel imaginea sonoră a copilului dumneavoastră va fi una deformată.

Începând de la ce vârstă am putea să-I ducem pe copiii noștri la concert?

În principiu, ar trebui să îi inițiem pe copii în audiția activă încă din primele luni de viață. În anumite țări din Europa – Belgia, Anglia sau Portugalia, de exemplu – concertele adaptate copiilor sunt mai frecvente: o atmosferă mai intimistă, o sală mai mică, o iluminare adecvată a spațiului și un program flexibil, suplu și adaptabil la reacțiile micilor auditori sunt necesare, după cum precizează Paolo Lameiro. Pentru moment, acest tip de inițiative sunt destul de rare în Franța, spre exemplu. Orchestra Lamoureux din Paris are programate pentru sezonul viitor 3 concerte dedicate copiilor cu vârste între 0 și 3 ani – Bébé Concert: « este un concept pe care l-am descoperit în timpul participării noastre la Folle Journée în Japonia, și acum suntem deja la a doua ediție, explică Iris Labouret, responsabil cu acțiunile culturale și comunicare. Sunt concerte de 30 de minute în care muzicienii și dirijorul interacționează cu beblușii și familiile lor, care pot circula și pe scenă și în sală, în deplină libertate de mișcare. Părinții sunt chemați însă la acțiune: să cânte cântecele sau să facă o mică coregrafie sub bagheta dirijorului. »

Ce tip de inițiere muzicală să alegem?

Ințierea muzicală este din ce în ce mai prețuită: din ce în ce mai multe creșe introduc ateliere de ințiere muzicală în programul lor. Din ce în ce mai multe ateliere muzicale își fac apariția și în mediul asociativ, dar calitatea lor este adeseori inegală: “Inițiativele sunt încă rudimentare, chiar dacă vârsta preșcolară este cea mai propice pentru inițierea muzicală pentru că acesta este momentul în care începem să identificăm timbrele sonore, ritmurile, să facem jocuri de improvizație muzicală sau să abordăm primele instrumente muzicale. Problema în Franța, spre exemplu, rămâne formarea profesioniștilor în educația muzicală pentru vârstele mici, pentru că a iniția un copil în muzică înseamnă să ții cont de o multitudine de parametrii prezenți în dezvoltarea cognitivă și emoțională a lui și prin urmare înseamnă multă pedagogie și psihologie în plus de muzică. »
Anumite pedagogii denumite active – Dalcroze sau Kodaly, de exemplu – organizează ateliere de inițiere muzicală pentru cei mici, care se petrec în grup, pun accent pe expresia corporală sau pe cântat. În Franța, puteti opta și pentru ateliere punctuale organizate de numeroase grupuri muzicale: Philharmonia din Paris, Orchestra Națională din Lyon, formațiile muzicale ale Radio France își deschid sălile pentru copii, în general, începând cu vârsta de 5 ani. Vârsta de 5 ani este vârsta cheie la care majoritatea conservatoarelor propun cursuri de inițiere muzicală. Spre deosebire de mediul asociativ, care poate oferi cursuri mai bune sau mai puțin bune, conservatoarele au personal calificat. În general, primul an este dedicat cântatului, dansului, expresiei corporale și descoperirii primelor noțiuni muzicale.(…)

Text tradus și adaptat de MiMa Muzica

Imparte articolul mai departe.

Comments

comments

3 comments for “Muzica e o stare, pe care o poti simti chiar si FIZIC!

  1. octombrie 20, 2017 at 1:57 pm

    foarte fain articolul. multam de impresii.

  2. artistu
    octombrie 20, 2017 at 2:25 pm

    Cu mare placere!

Lasă un răspuns