Alergam demult dupa locuri de munca

locuri de munca. Si asta imi aduce aminte de mine acum 10 ani. Era iulie. Numai ce dadusem diploma si am zis sa imi ofer si eu o vacanta de doua saptamani si am plecat pe la Bicaz cu niste preteni muntzomani. Insa parca gandul nu imi statea la plimbari, ca imi doream cu ardoare sa am banii mei. Si cum ii auzeam pe unii dintre colegi, care deja munceau din timpul facultatii si care isi permiteau multe lucruri, parca imi venea sa dai iama in piata de locuri de munca. Sigur, la momentul acela eram un „biban” si un naiv. Si iata cum primesc primul meu telefon de angajare si ma duc la interviu. Nu stiam pe vremea aceea sau nu credeam ca sunt o gramada de detalii care conteaza. In mintea mea, credeam ca tot ce invatasem in facultate era un fel de „diamant neslefuit” pe care il doreau toti angajatorii si mai ales ca „prtetul platit” pe mine va fi unul mai mult decat ma asteptam, pentru ca facusem una din facultatile grele ale Politehnicii (asa ma pacalisera pe mine niste „baieti mai mari”). Pe scurt primul job se vroia a fi „inginer undeva pe la Campina” la o firma cu multe camioane, la care eu credeam ca voi invata „esenta de autovehicule” si ca de acolo voi ajunge inginer tehnolog pe la Volvo. Ce a fost in realitate? Pai au fost o atitudine cat se poate de urata din partea uni patron, care se credea Dumnezeu si o saptamana de cosmar. Ce a urmat? Pai un pic mai multa atentie, la fiecare noua cautare de jobde atunci si pana acum. Si au mai urmat si descoperiri despre cum sa cauti in marea de locuri de munca si „cum sa mirosi sau cum sa ghicesti”, din atitudine un angajator care te pacaleste la un interviu sau care vrea sa te prinda in anumite capcane. Cam atat despre intrarea mea in „campul muncii”. Acum va provoc si pe voi sa va aduceti aminte aceste lucruri, fie printr-un comentariu aici sau la voi pe bloguri. Nu va sfiiti. Aducerea aminte… face bine! Andrei KIP IN TACI]]>

Lasă un răspuns