Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Ma intreba cineva la un moment dat de cand merg pe bicicleta. Si foarte calm i-am spus: “5 ani”. Dupa care mi-am dat seama ca am spus un neadevar cat mine de mare. Sunt vreo 26 – 27 de ani. E adevarat ca nu am mers la fel de mult in fiecare an de atunci si pana acum, insa bicicleta a fost mereu parte integranta a categoriei “placerile mele”. Asa ca astazi am zis sa imi aduc aminte de toate bicicletele pe care le-am avut de-a lungul timpului din copilarie si pana acum.
Prima bicicleta, a fost una facuta de tata (pe vremea cand stateam in Balta Alba), din doua biciclete gasite la groapa de gunoi: Una avea cadrul bun, iar cealalta avea butucii rotilor buni, iar rotile le-a luat una si una. Imi aduc si acum aminte ca a lucrat tata la ea o saptamana. A vopsit-o in albastru si a luat rotile de la un carucior de papusi rupt al verisoara-mii, ca sa imi faca roti ajutatoare. Eram tare mandru de bicicleta mea. In prima saptamana de cand mi-a dat-o tata stateam cu orele plimbandu-ma cu ea. Dupa vreo 2 luni a inceput tata sa imi ridice, fara sa imi dau seama rotile ajutatoare putin cate putin, ca sa incep sa scap de ele. Dupa alte doua luni (era pe la inceputul toamnei) m-am trezit fara ele. Mi le luase tata si mi-a spus ca ar trebui sa am curaj sa merg fara ele. Evident ca am inceput sa plang, sa il implor sa mi le puna la loc ca mi-e frica si tot asa. Negocierea s-a lasat cu punerea lor la loc, insa dupa 2 saptamani l-am rugat eu pe tata sa mi le scoata, ca scapasem de frica.
In anul urmator am avut parte de un cadou nesperat. Unul din unchi mi-a dat un Pegas rosu, mai mare decat “Albastrica” mea. Sigur ca era un pic cam mare, pentru cat eram eu de inalt, insa ma simteam tare impozant pe ea. Ma suiam pe diverse pietre ca sa o incalec si ma opream tot la fel, ca nu ajungeam cu picioarele jos la pamant stand pe sa. Cu ea am avut parte si de prima bataie si primul pumn in gura luat de la un tigan care vroia sa mi-o ia din mana. Sigur ca “pumnul” primit in plina figura, m-a “convins”. Noroc ca am ajuns rapid acasa si a fugit tata dupa el, ca altfel era uitata si pierduta “minunea mea rosie”. Tot cu ea am mers si prima data la plimbare pe sosea. Eram tare mandru, eu inainte si tata, dupa mine “tinand trena”. Sigur ca pe vremea aceea mi se parea traficul infernal, ma gandesc oare prima oara cand voi iesi la plimbare in trafic cu Matei, cum i se va parea? Probabil “criminal”, daca pe mine m-au speriat 20 de masini pe ora, care formau traficul din acea vreme. Dupa aceea a venit vremea si ne-am mutat la bloc si minunea asta rosie s-a mutat la tara si alta frumusete i-a luat locul. Insa intr-un episod viitor, pentru ca sunt multe de povestit!
Andrei
KIP IN TACI

Surse foto: IGU – LaTrecut & PortocalaMecanica.ro

Sal’tare
Vad pe langa mine, odata cu inrautatirea situatiei econnomice si odata cu anarhia din ce in ce mai serioasa care se instaleaza la nivel administrativ, tineri pesimisti, tineri care sunt mai “obositi” psihic decat parintii lor. Ei bine eu unul nu cred ca ne putem permite sa fim asa.
Sigur ca unii pot spune acum:

Ti-e usor sa vorbesti cand ai un acoperis deasupra capului, un copil frumos acasa, inca unul pe drum si un salariu frumusel, cu care iti poti intretine familia!

Ei bine dragii mei lucrurile nu sunt roz nici la mine. Salariul nu e chiar de ajuns si pentru rata la banca si penru scutece si pentru haleala si pentru diverse analize si pentru benzina si poate din cand in cand pentru o iesire minuscula in oras sau undeva la munte. Pai si tunci de ce sunt optimist? Pentru ca stiu ca nu am voie sa fiu altfel. Pentru ca daca eu sunt pesimist si copii mei vor creste asa. Iar asta e un handicap psihic sau psihologic de care nu vor scapa deloc usor. E o greutate pe care le-o leg inca de la nastere daca aleg sa fiu pesimist si sa vad mereu partea goala a paharului. Plus ca, in noi generatia de 30 de ani sta puterea de a schimba. Doar ca trebuie sa ne implicam in ceea ce se numeste ACTIVISM (fie ca vorbim de politica sau actiuni non-guvernamentale). Si oadata cu implicarea sa ne luam cateva tone de rabdare si sa ne promitem ca nu vom renunta la visele noastre. E cadoul pe care SUNTEM OBLIGATI sa il facem copiilor care vin din urma. Daca nu avem chef sa ne implicam, ar trebui sa intelegem ca gestul nostru este egal cu IMPUSCAREA sanselor lor de a se dezvolta. Este ca si cum le-am calca in picioare copiilor, nepotilor, verilor si tuturor copiilor care ne sunt in preajma, visele si principiile in care cred
Aaa, sa nu uit… nu consider ca cei care vor sa plece din tara sunt pesimisti. NU, NU! Ii cred niste optimisti si niste curajosi. Deci nu intelegeti cuvintele de mai sus ca un manifest nationalist si patriotic. E doar un manifest la curaj, la optimism, la actiune. Iar ruperea de toti cei dragi, pentru a pleca dincolo include o doza mare de optimism (pentru ca cei ce pleaca, pleaca cu vise). De curaj nici nu mai amintesc!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare

• Presupun ca nu e nimeni care sa nu stie despre bataile violente care s-au intamplat la porcaria pe care unii o numesc DERBY, adica meciul dintre STEAUA si Dinamo. Ei bine din punctul meu de vedere (sustinator al Stelei fiind de prin copilarie, dar suparat in acelasi timp pe cacanaria care se intampla in ultimul timp), cred ca mult mai bine ar fi ca toate DERBY-urile bucurestene de acum inainte, timp de 5 ani, sa se joace fara spectatori. Pentru ca suntem prea tampiti sa avem parte de un spctacol fotbalistic real. Si la fel de vinovati sunt si jucatorii, care intretin tacit, acest tip de relationare sau de comunicare inter-cluburi. La fel de vinovati suntem si noi cei care nu facem nimic si nu ne implicam in organizatii non guvernamentale care sa “sparga buba” si sa aplice masurile care s-au aplicat in toata lumea in cazuri de acest gen. Si la fel de vinovati sunt si cei din administratie (parlament, guvern, administratie locala, politie, armata, etc.) Insa in acelasi timp bag seama ca Politia Romana nu trage asa tare pe cautarea unor batausi de acest gen, daca nu cumva e lovit in cap vreun om important sau cineva apropiat unui om important
• Dupa care tot la capitolul batai, iata ca lipsa de reactie a organelor alea care au inscriptionat pe usa masinilor SIGURANTA SI INCREDERE, iata ca mai nou e “la moda” sa dam “o bucata” si acolo, ca sa ne facem dreptate (si la Bacau si la Timisoara). Oare medicilor alora, prea prost platiti nu le ajunge ca muncesc ca nebunii, ca fac garzi, ca sunt bataia de joc a tuturor politicienilor? Cate o sticla in cap unui asistent e buna ca sa le amintesca faptul ca ar fi bine sa plece si ei unde or vedea cu ochii in lumea , ca noi NU II MERITAM!
• Si la final uite si una care ar trebui sa ne faca mai optimisti, insa e greu atunci cand traiesti intr-o hazna sa te bucuri de un frumos trandafir. Dar hai totusi sa vedem – Scoala din Timisoara care e foarte aproape de plecarea la concursul de la Cape Town

Oare ce sa mai zic? Oare ce sa fac?
Andrei
KIP IN TACI

Sursa foto – Adevarul 1 & Adevarul 2

Sal’tare
Azi o sa fiu scurt, pentru ca sunt pe fuga si va las doua fragmente de realitate!

1. Pe scurt cam ce se mai intampla pe la noi prin casa. Matei recunoste si aduce toate jucariile (catelul, delfinul, vaca, soarele s.a.m.d.) Ba mai nou, dupa ce i-am povestit ce fructe sunt desenate pe cutia de cereale, a retinut doar portocala si caum seara la masa spune mereu: P T CALA, P T CALA, P T CALA. Si tot in acelasi registru, dimineata cand plec la servici imi spune un PA, atat de cristalin, atat de corect, ca imi vine sa il pap tot din varful degetelor de la picioare, pana in crestet. In rest da gata pe toata lumea cu zambetu lui. Sper sa ramana la fel de fermecator si cand va creste mare! Cam atat despre noutati!
2. La articolul cu gradinita, am primit un comentariu superb si nu vreu sa il las doar acolo, ci sa vi-l impartasesc intr-un articol nou, pentru ca mi se pare superba povestirea Simonei:
   

   Salutare!
   Mda, felicitari pentru hotararea de a-ti duce pustiul la gradinita. Cunosc experienta si e una mai pozitiva decat ne putem imagina. Eu am plecat din Romania in urma cu mai bine de 6 ani si m-am stabilit in Israel. Am o fetita de 2 ani si 4 luni si merge la ‘gradinita’, adica la acea combinatie dintre gradinita si cresa, de la 5 luni neimplinite. La inceput a fost o trauma pentru mine ca a trebuit s-o dau asa de mica – insa concediu de maternitate aici e doar de 14 saptamani – si neavand o situatie financiara care sa-mi permita sa stau acasa mai mult, asta a fost singura optiune. Problemele au fost cu alaptatul, cu pomparea laptelui la serviciu si cu trimiterea la gradinita. La acestea s-a adugat nemultumirea de a lasa un ghemotoc de bebe de langa mine. Cand a ajuns acolo insa, la foarte scurt timp dupa aceea, am inceput sa primesc numai lucruri bune prin ea. Nu e nimic mai placut si mai linistitor decat sa-ti iei bebelusul/copilul fericit de la gradinita si sa vezi o clara accelerare in dezvoltarea lui din toate punctele de vedere. Varsta la care a inceput sa mearga la gradinita e traumatica inca pentru mine – desi cei nascuti aici sunt mai obisnuiti decat mine cu asta – insa totul a fost inspre binele ei. A cresccut si continua sa creasca uimitor de frumos, avem un program potrivit: ea este cu copii de varsta ei pana la 4 si jumatate in fiecare zi, eu la serviciu, invata o multime de lucruri, are prieteni, stie sa puna orice in cuvinte in doua limbi si incepe sa o prinda pe a treia – daca o sa am eu putere sa-i dau asta, canta de dimineata pana seara si ma uimeste cu cate poate sti o fetita atat de mica, asa ca acum suntem amandoua foarte multumite. Sa nu mai spun ca din jurul varstrei de un an si putin are unele momente in care mi-e greu sa o iau de la gradinita, asa de mult ii place, si rareori chiar da apa la soricei atunci cand o iau acasa. Cat despre ‘lectiile’ de la varsta asta, sunt absolut un deliciu: lectii de natura (in care li se aduc in fata animale reale si sunt invatati astfel despre ce-i inconjoara, pot atinge si interactiona), lectii de dans, de muzica, de familie, lucru manual, desen, povesti si dramatizarea acestora prin marionete/poze etc. Sunt invatati deprinderile de baza, de la lipit, intinsul culorilor, coordonarea miscarilor, construit, asamblat etc. si toate facute la nivelul varstrei lui, in functie de ritmul de dezvoltare a fiecaruia, insa cu perspectiva de apartenenta la aceeasi clasa.
   Ce am invatat de aici: a fost traumatic doar inceputul, si mai mult pentru mine decat pentru ea (cu cat trec mai mult de varstra de un an copiilor le este mai greu sa se adapteze la gradinita) insa totul a meritat. E adevarat ca daca as mai avea un copil idealul ar fi sa pot ramane cu el acasa macar pana la 6 luni si apoi sa inceapa sa stea cate 5-6 ore pe zi intr-o gradinita-cresa, insa nici vorba sa mai fiu asa de speriata cum am fost. Cel mai bine copiilor foarte mici, si datorita experientei personale, pot adauga si bebelusilor mari, le este alaturi de cei de varstre apropiate. Iar daca alegem cu grija gradinita/cresa la care copilul merge, acesta nu poate fi decat cel mai mare bine pe care i-l putem oferi.
   Si cat despre iubire… nu cred sa-i fi lipsit sau sa-i lipseasca cat e la gradinita: primeste si acolo din plin, intr-atat incat imi spune numele tuturor educatoarelor si a copiilor din clasa si-mi cere sa-i vada din nou.

Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Am o cunostinta care acum doi ani era pe val. In mintea mea si in acceptiunea tuturor celor din jur el era un succes de model. Toate’i mergeau din plin si se vedea ajuns la varsta batranetii cu toate aceste bogatii, cu toate aceste relatii si cu toti oamenii aia frumosi imprejur. La un moment dat l-am intrebat pe om daca nu are o “asigurare”, o portita de scapare sau o solutie pentru zile grele. Replica a fost:

Am un portofoliu de clienti prea diferit, ca sa pot cadea!

Si a avut dreptate (partial). Criza venita anul trecut nu a dat semne ca l-ar afecta pe om. Ba mai mult! A avut norocul superb, de a lucra cu niste clienti care au profitat din plin de pe urma crizei. Insa pe nepusa masa starea de sanatate a cuiva apropiat s-a inrautatit si pe nepusa masa s-a lovit de nebunia sistemului de sanatate romanesc. Iar a avut noroc, de niste cunostinte bune si a ajuns in Vest si s-a tratat cu niste costuri imense. S-a facut bine, insa acum are de platit niste costurile si dupa toate aceste chinuri din spitale nici energia si nici rezistenta la stres nu mai sunt aceleasi. Si datoriile se platesc greu. Asa ca dragilor oricat de bine v-ar fi si oricat de “puternic” ar fi sistemul in care lucrati sau pe care le-ati construit, nu sunteti invincibili. Asa ca apelati la solutii de scapare (asigurari de viata, pensie privata, implicare in organizatii sociale / politice (functie de pasiunile fiecaruia), s.a.m.d.)

De unde pana unde mi-am adus aminte de intamplarea asta, de medici si spitale? Uite pentru spitalul Marie Curie acum 2 ani cand era Livia insarcinata am donat de doua ori eu si o data ea. Pentru ca implicarea Lianei Stanciu m-a convins. NU mai spun de faptul ca fiind si Livia insarcinata, campania asta m-a atins tare la coarda sensibila. Dar dupa ce Liana si Mishu Georgescu de la Bere Gratis s-au chinuit atat pentru dezvoltarea serviciilor medicale (cum e chirurgia cardiovasculară) si nonmedicale (precum cresterea capacitătii de cazare) – o aripă nouă, la fel de mare ca si clădirea principală, uite ca statul roman vine si face un pipi mare cat toata Dambovita si inchide spitalul, ca “nu mai e fonduri”. Insa la minister au mai putut sa angajeze nu stiu cati directorasi, cateva fufe de secretare sau cativa sugaci de secretari de stat, care probabil ca primesc salariile a 20 de asistente si 2-3 doctori.

Si apropo de “prostia” alora de sus. Vad din ce in ce mai des copii pe strada care poarta insemne ale unor organizatii extremiste si vad din ce in ce mai des tineri care cred in ideologii extreme. Cred ca istoria se repeta. Cred ca prostia autoritatilor de acum va naste noi nazisti sau noi legionari. Tampenia si idiotenia de caum vor naste iar lovituri pentru nevinovati, pentru ca in cazul in care aceste fenomene apar, niciodata nu vor pica cei vinovati. In general pica o parte mica din ei. Si cei care sufera sunt tot “colateralii”, ca justitia. dupa cum bine stim, e “chioara”. Deci DESTEPTAREAAA si ganditi-va bine la “ceea ce va” si la “ceea ce ne” rezerva viitorul. Dupa cum spuneam si la inceputul articolului “faceti-va asigurari”, pentru ca ne putem lovi rau la “cadere”.

Andrei
KIP IN TACI

Surse foto: Secretosul.info & Vestic.ro