Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
De la citirea primelor postari ale “d-lui Dojo” asa cum a fost poreclit mandrul care-i sta alaturi Dojolinei, mi s-a facut si mie chef sa imi reamintesc cate unele si “albe” si “negre” de pe la joburi.
Primul job a fost in facultate in anul 2. Vindeam telefoane mobile si abonamente. Ciudat ca un omulet de 1.60 m cu moaca de copil de 14 ani sa faca asta. Insa uite ca tocmai de asta cred ca reuseam sa mai dau din cand in cate un telefon sau cate un abonament. Aveau impresia oamenii ca isi ajuta copiii.
Sigur ca pe de alta parte, ma ofticam cand colega mea de departament cu cracii pana in gat si tzatze mari ma facea mereu la “planul” de vanzari. Insa atunci am inteles pentru prima oara ca IMAGINEA VINDE. Asa ca daca o sa imi fac firma o sa angajez pe una BUNOACA pe care sa o invat foarte bine detaliile despre produsul pe care il vinde si careia sa ii interzic sa se prezinte la client cu rochitze si bluzite care sa nu fie mulate si nici cu tocuri mai mici de 10 cm. Dar sa ma intorc la mine si la acel job!
Ce mi-a placut insa era acel fior al vanzarilor. Acea tensiune in care te tine. Imi aduc aminte ca stiam pe de rost traseele RATB si ale Metroului si reuseam in mai putin de 2 minute sa iti spun cu ce mijloace de transport puteai ajunge din oricare colt al Bucurestiului unde doreai. Sigur ca era si stresant, insa era placut, pentru ca era prima intalnire cu “oboseala unui job”. Acceptam cu placere “chinul”, pentru ca in fiecare zi aflam ceva nou. Priza aia ma facea sa simt ca sunt parte a unui angrenaj care functioneaza eficient. Era vremea cand erau la moda telefoane precum Bosch 607 / 608 / 509 sau Ericsson 628 si mai apoi Ericsson A1018. Se vindeau ca painea calda. Si am prins nebunia pornirii primului abonament de la vechiul Connex cu abonamentul cel mai ieftin 5 euro. Daca imi aduc aminte se numea Connex Start. Ma stiau aia din Connex din Nerva Traian, ca pe un cal breaz, ca ma duceam mereu, pentru activarea rapid a abonametelor si pentru o impresie buna la clienti.
Sigur ca toate astea s-au intamplat doar in prima faza. Pentru ca romani cum suntem, “ajustam” noi din mers diversele “avantaje” si jobul devine insuportabil. Iar cand a devenit insuportabil, am trecut la partea de “training”. Si tot atunci mi-am dat seama ca mi se potrivesc mult mai bine joburile “back office”. De ce? Pai nu am destul talent, destula nonsalanta si destula spontaneitate, care sa ma ajute sa in relatia cu clientul sa maschez eventualelor “puncte slabe”. Si uite ca asa usurel s-au facut 9 luni la acest job. Si atunci am zis “PAS”, ca devenise facultatea un pic mai grea si nu prea avem timp si de ea si de job.
Cam asta a fost! Ne vedem data viitoare cu primul job dupa facultate, la unul din cei mai mari jucatori de pe piata pieselor auto – Augsburg International.
(Image sources Cellular.co.za & Wikimedia & Hitech.sanook.com)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Am primit la un moment dat un mail interesant care spunea ca Dumnezeu, dupa ce l-a dat afara pe om din RAI nu stia unde sa ascunda darul sau divin, ca sa nu mai poata deveni din nou egal cu Divinitatea. S-a gandit in pamant, dar stia ca omul va cauta dupa “petroale”, apoi in mare, da; stia ca o sa vrae sa vada ce mai fac pestii sau sa il arunce undeva in spatiu, da si acolo il va duce curiozitatea si mancriamea de posterior. Asa ca i l-a pus in “interior”, ca acolo nu e curios omu’ sa caute niciodata.
Ei bine de ce mi-am adus aminte de povestirea asta? Pentru ca vad ca BISERICA are chef sa nu mai caute intelesul divin al credintei si isi face CHURCH PLAZA, adica acea Catedrala a Mantuirii Neamului. Belea frate, ca chiar nu stiam si io de unde sa iau lumanari EN-GROSS. Sau poate e nevoie de un loc mare, chiar langa Parlament unde sa se roage alesii din 4 in 4 ani ca sa ii mai alegem noi cu ochii inchisi?
Si ma intreb si eu ca tembelul ce sunt: OARE TOTI PROFII SI STUDENTII DE LA ARHITECTURA CARE ZIC CA MAI MARE TAMPENIE CA AMPLASAREA EI ACOLO SI MAI MARE PROSTEALA DECAT ADUNAREA AIA KITSCH-oasa DE STILURI, NU EXISTA, SUNT TAMPITI C TOTII CAND ZIC ASTA?
Dar probabil noi ramanem cu intrebarile si ei cu spagile aferente comnstrurii “magaoaiei cretine”, ca eu crestina nu o pot numi!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Daca tot gasim in titlu doua componente PUTERE SOCIAL MEDIA si DEZVOLTAREA UNEI CARIERE DE SUCCES, tot asa ma voi ocupa si de subiecte.
De unde pana unde? Pai Cristi Voiculescu incearca sa demonstreze acest lucru. Sigur ca pentru mine la acest moment, dupa aproape un an de activitate constanta pe mediile de socializare, cred ca nu mai e nevoie de asemenea “demonstratii”, cel putin din punctul meu de vedere. Pentru ca am vazut cum s-a dus vestea cand a nascut mandra-mea si cate felicitari am primit. Sau cum s-a imprastiat vestea despre TweetEstival-uri sau despre toate TYweetMeet-urie care s-au tinut sau care se tin. Dar, cum stiu ca victoriile personale sunt cele mai placute, o sa il ajut si eu pe Cristi sa simta “puterea”. Si o sa arunc “vestea” pe acolo pe unde activez.
Si totusi probabil va intrebati: BA ASTA NE MAI ABURESTE MULT? CE L-A RUGAT CRISTI SA NE SPUNA? si uite asa ajungem la partea a doua a titlului – Cariere de succes, de fapt DEZVOLTAREA UNEI CARIERE DE SUCCES.
Si nu o sa incep sa va impui capul cu tampenii si avantaje ca MLM-istii disperati. Ci “imi voi pune” si “va voi pune” intrebarea normala de care ne lovim cu totii.

De ce ne schimbam locul de munca?

Pai marile motive sunt clare

• PROFILUL NU NE MAI PLACE (si aici putem introduce ca si cauze plictiseala unui job la care nu ne mai putem dezvolta, munca peste program, dar fara un folos in dezvoltarea noastra sau a abilitatilor pe care le folosim la job si lista probabil poate continua si aveti si voi o gramada de motive)
• BANII NU MAI SUNT IN CONFORMITATE CU MUNCA DEPUSA – si asta e mereu in functie optica, nevoile si nivelul de confort pe care ni-l dorim
• si nu in ultimul rand COMUNICAREA CU CEI DIN ECHIPA NU MAI FUNCTIONEAZA SAU NU ESTE EXACT CUM ERA SAU CUM NE-O IMAGINAM – aici e vorba din nou de optica, de stilul de a relationa al fiecaruia, de capacitatea de a ne adapta si de felul in care ne putem organiza

Ei bine, desi multi probabil ar putea spune ca toate lucrurile de care am vorbit mai sus tin mai mult de talente sau de calitati native si inascute ale individului, eu cred cu tarie ca sunt VARIABILE pe care le putem controla. Cum? Prin educare si antrenament. Iar John Schwaiger care tine pe 26 si 27 Martie la sediul Fitzuica seminarul DEZVOLTAREA UNEI CARIERE DE SUCCES, cred ca poate fi un bun antrenament cu un foarte bun antrenor!
Asa ca nu stati pe ganduri!
(Image sources Flickr & Edcommunity)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Uite ca alergatura dupa minunea mea prin casa sau prin curte m-a facut sa ma gandesc la alergatura nostra umana. Exact cat de tare se grabeste asta micu’, exact atat de tare ne grabim noi sa ajungem in locuri in care sa nu facem nimic. Sigur daca asta micu’ macar are un motiv intemeiat, si anume curiozitatae de a-si descoperi lumea si dea se adapta la ceea ce vede in jur, pe noi maturii daca ne intrebi de ce ne grabim nu vom sti sa raspundem. Sau raspunsurile vor fi unele de care sa ne speriem chiar si noi cand ni le vom amimti la o anumita perioada.
Si graba noastra de adolescenti oare poate fi pusa tot in categoria “degeaba”? In principiu DA. Insa cred ca graba aia o putem pune tot pe seama “descoperirii” si adaptarii unei noi dimensiuni a corpului SEXUALITATEA. Insa dupa ce tineretea trece si devenim “responsabili” cu familie, serviciuri grele, copilasi de crescut si alte asemenea, viteza si graba sunt necesare, pntru ac sunt multe de facut. Insa viteza pe care ne-o impune ritmul de viata, nu tre’ sa devina o obisnuita a tuturor actiunilor pe care le facem. De ce? Pentru ca viteza asta ne poate sterge din “obiceiuri” placerea de a comunica sau placerea de a oferi dragoste si gesturi frumoase. Si dandu-ne seama la finalul vietii ca nu am spus tot sau ca nu am facut tot ce ne doream cu cel pe care l-am avut o viata intreaga langa noi, avem remuscari si plangem mult dupa trecutul cu care nu suntem deloc impacati.
Si apropo de “subiect” cred ca e foarte potrivit sa ne aducem amintede Balada chiriasului grabit, pe care o puteti auzi si cantata de Prefix 032
P.S. Sau cantata de nea Tudor Gheorghe (pe undeva prin partea a 4-a a concertului)!
(Sursele imaginilor Capital & Free Legal Advice Help)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
In uikend am dat intamplator pe CineStar si l-am vazut Forest Whitaker. Si mi-am adus aminte de Last King of Scotland si am zis ca tre’ sa va vorbesc despre el.
Pentru cei care au vazut Hotel Rwanda, tre’ sa va spun ca e “pe acolo”. Sigur ca un pic mai dinamic si un pic mai “artistic”, nu atat de grav si atat de profund legat de realitatea Africii, insa interesant ca mod de prezentare a cutumelor acelei societati, de prezentare a partilor ei frumoase si (de ce nu!) o prezentare a unor solutii evidente, care nwe vin tuturor in minte, dar pe care guvernele nu le agreeaza.
In rest ce sa zic, probabil peste “continentul negru” va mai trece ceva timp pana cand va deveni unul “civilizat” din doua motive:

1. Pentru ca se doreste a fi pastrat ca “mana ieftina” de lucru, la fel ca si China de altfel

si

2. Pentru ca si oamenii simpli sunt “dresati” de zeci de ani sa se teama si nu poti sa le scoti teama asta din suflete. Plus ca teama asta le-a anulat unora dorinta de evolutie si de schimbare. Pentru ca mintea lor SCHIMBARE este intotdeauna lipit de RAU

P.S. Daca cea am scris mai sus v-a dat impresia ca e un film extrem de tragic, sa stiti ca m-am facut inteles perfect. Pentru ac intr-adevar asa este!
(Sursa imaginii FilmeleNoi.Ro)
Andrei
KIP IN TACI