Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
(N.B. Povestea asta de la Cristi m-a facut sa imi aduc aminte cum a fost si la noi “Cererea manutei!”)
Era anul 2008 primavara. Si trebuia sa fac cumva sa ii iau unul din inele pe psot de “model”. Si cum ma stie ca nu sunt mort dupa bijuterii, a trebuit sa complotez cu mama sa o ia la discutii despre bijuterii, sa incerce niste inele care nu ii mai vin ei si daca ii plac sa i le dea. Dupa chinuri de o ora si jumatate a reusit sa gaseasca un inel care ii venea dar care nu ii placea. VICTORIEEE! Dupa care Tot de la ai mei aveam un cercel desperecheat pe care l-am folosit ca “material partial” pentru viitorul inel de logodna. Cercelul respectiv era dintr-o pereche pe care o purtase bunica-mea. Iar pietricica nu era una valoroasa, insa bijutierul cand m-a vazt cu ea a cazut un pic pe ganduri, pentru ca lucratura era una deosebit de ingrijita. Ea urma sa fie “cireasa dupa tort”. Acum momentul oferirii trebuia sa fie special. Asa ca m-am hotarat sa fie pe varful Zaganu din muntii Ciucas. Insa pentru ca ne-am miscat cam greu (nici nu vroiam sa ma grabesc, ca batea la ochi). Asa ca am lasat ritmul sa vina de la sine. Insa uite ca seara venea rapid si nu mai puteam ajunge pana pe Zagan. Asa ca ne-am oprit pe un al pisc mititel si am pus-o sa desfaca pachetelul, impaturit in 8 plicuri, cu cate un mesaj lasat de fiecare data. Si a fost un hai si jumatate. Dupa fiecare indiciu avea niste idei trasnite. Ei nu ii place Stefan banica JR si a crezut ca vreau sa o duc acolo, apoi credea ca am luat bilete la Metallica, pentru ca se apropia concertul. Insa la momentul aparitie “minunii stralucitoare” aproape i-au dat lacrimile. Faza cea mai FUNNY era faptul ca pe varful respectiv batea un varf frateee. Si eu incercam sa surprind momentul. Inregistrarea insa e mai mult un vajait de vant, decat dialogul nostru.
Sin uite ca aventurile cu inelul nu se opresc aici. La intoarcerea de la Cheia la Bucuresti, nu stiu cum a facut de i-a scapat dupa degetel. Nu va spun cat a fist de suparata si ca nu am reusit sa ii scot nici mara 5 propozitii adunate. Se simtea tare suparata. Norocul insa a facut ca el sa fi cazut sub scaunul din spate si sa fie gasit de mine. Sa va mai spun ca era sa ma stranga de gat cand m-am imbratisat, de fericire? Nu are nici un sens!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Pornim din nou la plimbare in TURUL ROMANIEI de unde ramasesem saptamana trecuta, adica de la Iasi.
Atunci, la acel moment, am ramas profund impresionat de oras. Nu stiu daca de vina era si faptul ca ramasesem din liceu cu un fel de aura superba pentru “dealul Copoului” din literatura sau poate era de vina faptul ca am ajuns acolo intr-o zi de vineri cand se inchidea traficul in zona centrala si era data pietonilor. Sau poate de vina e faptul ca auzeam pentru prima oara HORA UNIRII cantata de ceasul din Palatul Culturii. Sau poate ca sunt probabil toate acestea adunate.
Si nu pot uita evident tot de atunci minunea aia de Bojdeuca a lu’ Creanga si pe tanti aia care parea rupta exact din vremea aceea cand traia Creanga si care parac traise alaturi de el. Apoi Sfintii Trei Ierarhi si povestile superbe despre ea si despre cum fusese imbracat in aur, nu te pot lasa chiar indiferent. Iar linistea Copoului si mirosul din Bolta Rece, parca veneau sa puna capac acelei zile, in care puteam jura ca dorm si visez chiar daca ma ciupeam din cand in cand.
Sau poate ca de vina e si faptul ca IASIUL se afla pe 7 coline Cetatuia, Galata, Copou, Bucium-Paun, Sorogari, Repedea si Breazu si ca pe doua dintre ele (Cetatuia si Galata) sunt 2 manastiri superbe. Insa chiar daca aici am stat cel mai mult din toata excursia si am vazut destul, tot as mai vrea sa mai revin, pentru ca bonomia moldovenilor mi-a placut atunci si as mai vrea sa mai gust din ea. Nu mai zic nimic de specialitatile culinare si vinul care e parca mai gustos aici. Sigur ca revenirea in Moldova am facut-o la revelionul 2006-2007, cand am avut aventurile cu Margareta, insa dorul de Iasi inca ma incerca. Dupa care trenul ne-a dus la Galati, insa nu fara incidente. Undeva la vreo 20 sau 30 de km de Galati s-a stricat sau fusese un accident si am fost preluati de niste autobuze din alea dupa vremea lu’ Burebista. Acum pare interesanta ca amintire. Atunci nu stiam daca vom reusi sa ajungem toti pana la Galati si eram destul de ingroziti. Iaca si Galati-ul. Orasel mititel, super industrializat, megalomanizat si stricat de comunism. Nu pot uita urateniile alea de “opere din metal” pe care le-am vazut intr-unul din parcurile lui, probabil “dovada vie a indemanarii muncitorilor” de la Sidex. Insa mie mi s-au parut naspa de tot frate! Pentru ca numa’ ce vazuzem intr-un anticariat in perioada aia niste imagini vechi in genul acesta cu Galatiul si probabil ma asteptam sa vad macar o mica dovada a acelui “trecut glorios”. Nu mai zic de faptul ca la trecere, la bac, era o mizerie si un miros de stricat, plin de tziganime care vindea de toate, mai ceva ca in balciurile de pe langa Bucuresti. E posibil insa sa fi fost un moment neprielnic si sa fi fost de vina faptul ca doar am tranzitat orasul si ca nu am stat sa ii descopar si fata frumoasa. Drumul pana la Tulcea facut cu microbuzul mi-a lasat atunci un sentiment de frica. Imaginile pareau rupte din Africa. Era o saracie greu de inteles pentru mine, copil crescut in si pe langa Bucuresti, unde nu prea exista o stare de saracie agravata a oamenilor. Tulcea insa m-a cucetit prin faleza. Sigur marele avantaj e ca am prins aici si sarbatoarea de Sf Maria, niste focuri superbe de artificii si o plimbare in afara Tulcei intr-un loc numit Nufarul (daca imi aduc bine aminte). Aia a fost a doua si ultima baie in Dunare facuta de mine. Sigur ca mai misto era daca puteam sa fac si o partida de pescuit, aici in “patria pescuitului”. Sigur ca de atunci si pana acum, multe idei mi-au trecut prin cap vis-a-vis de o revenire in Delta si la Tulcea, insa inca sunt la stadiul de vis. O sa mai dureze ceva timp pana la momentul sau momentele acelea. In rest de aici TURUL s-a incheiat cu trenul Bucuresti – Tulcea.
Deci iata cva un tur a Romaniei facut in anul 2000 mi-a deschis apetitul pentru “plimbari” pe care le-am facut de atunci pana acum si inca mai am pe lista de TO DO cate ceva de bifat. Asa ca nu va sfiiti sa va urcati in tren sau in masina cu rucsacul in carca sau in portbagaj si sa haladuiti cat puteti de mult, pentru ca snt muuulte lucruri marunte de vazut peste tot prin Romanica noastra cea draga!
(Sursele imaginilor Dacy OnLine & Xplorio)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Uite ca azi primesc de la un prieten linkul cu concursul Denisucai – HP de Dragobete. Si mi-am adus aminte ca “povestea” asta nu v-am spus-o inca. Deci iata cum a stat treaba cu sarbatoarea lu’ “Valentinescu”…

Deci se facea ca era Duminica si m-a trezit draga mea sotie cu mesajul extrem de iubaretz:
ANDREI S-AU TERMINAT PAMPERSII! La o asemenea dovada de iubire ce poti face? Zici simplu:
FI-MI’AR CAPUL DE RAS! ASEARA CAND AM LUAT UN BAX DE BERE LA FUNDU’ LU’ BEBITZA NU M-AM GANDIT!
Asa ca iata-ma pe mine impreuna cu inca niste ametzitzi la raionul de copii prin “Carefura”. Mamaaaa si aveam toti niste fete, numa’buni de pozat. Dupa ce iau pampersii ma arunc rapid si la niste BEBELAC, ca mai era o singura cutie si fug la casa. Dupa ce ies fetele de la taraba cu VALENTINISI ma ispitesc cu o inimioara. LOGIC ca imi tresalta un pic inimioara si zic: “Hai ma sa iau si eu una”. Cand imi zice fata 800 de mii mai sa mor de inima. Si ii strig:
AUZI FA DOAMNA, CU BANII ASTIA MAI IAU 4 CUTII DE BEBELAC! ASA CA JET CU INIMIOARA TA DE AICI!
Acasa am primit un poopic pentru ca nu am aruncat atatia bani pe geam (P.S.: Cand am ajuns acasa a recunoscut ca daca totusi ii luam una ma batea cu ea in cap.)

De fapt acum am simtit intrarea in TRIUNGHIUL BERMUDELOR “barbatesc” – Valentinul / Dragobetele – Martisorul – Ziua Femeii. Sper ca la iesirea din el sa ne mai zangane in buzunar macar niste maruntis.
(Sursa imaginii Desktop Wallpapers)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Astazi incerc sa imi aduc aminte ce sentimente am incercat in anul 2000 cand am facut o astfel de plimbare. DE CE? Pentru ca tururile astea iti deschid “apetitul” pentru altele. Pentru ca viteza cu care treci prin anumite locuri, te face sa spui VREAU SA VAD MAI MULT!

• Turul nostru a inceput atunci cu Craiova. Si desi despre oraselul asta stiam ca e unul ca oricare altul de campie, plin de praf cu intreprinderi si un pic cam trist. Insa dupa ce l-am parcurs “la pas”, dupa ce m-am minunat de imensul parc Romanescu, dupa ce i-am vazut “Lipscaniul” si toata acea parte pietonala si dupa ce i-am batut si imprejurimile prin sate vechi oltenesti, am zis ca nu il lauda degeaba Tudor Gheorghe in toate cantecele lui. Si uite ca dupa aceea viata mi-a adus “minunea” care imi este sotie tocmai de acolo din Oltenia. Asa ca datorita ei, am ajuns sa vad din nou si Craiova si satele oltenesti mai in amanunt. Deci mi-am tinut promisiunea si M-AM INTORS
• De la Craiova drumul nostru a continuat catre “capitala Banatului” – Timisoara. Si tre’ sa recunosc ca acolo chiar am ramas impresionat. Desi CATEDRALA din Piata Operei parea mereu mare la TV, stand langa ea iti pare IMENSA. Dupa care parcul si toate spatiile verzi adiacente Begai sunt superbe asa cum le prezenta Nicu Covaci in cartea sa Phoenix… insa eu! Si am avut atunci sansa sa mergem si cu un vaporas pe Bega. Evident ca bucuresteanul din mine a fost un pic suparat pe ai sai administratori ai orasului dupa Dambovita nu fac asa ceva si in Capitala. Sigur ca noi nu ne mai putem noi mandri cu poduri “artistice” aasa cum au timisorenii, insa cu istoricul lor si cu un pic de “renovare ca la 1900″, cred ca ar putea iesi ceva fain. Insa hai sa nu deviez. Acolo “pe Bega” am mancat prima oara pizza pe fund de lemn. Mi s-a parut ceva super. Sigur ca la vreo doi sau trei ani moda a aparut si aici, insa impresia aia superba nu imi iese din cap. Si tot din acest moment, nu imi pot sterge nici imaginea sensului giratoriu cu puncte cardinale si fantani arteziene. Am viztat si vreo 2 muzee, insa daca ma intrebati “CARE?” sa stiti ca nu imi mai aduc aminte. Si desi dorinta de a ma reintoarce si de a vizita mai mult de 2 zile orasul a existat mereu, uite ca nu s-a mai intamplat. Si imi pare rau, pentru ca vad la bloggerii timisoreni pe care ii citesc, ca schimbari s-au facut si se mai tot fac. Punem iarasi pe lista de TO DO si vom vedea cand o vom nota cu DONE
• De aici drumul ne-a dus catre Cluj. Era in perioada infloritoare a lui Funar. Era o imagine interesanta sa vezi tricolorul peste tot. Insa trecand peste “partea funny”, tre’ sa recunosc ca mi s-a parut mai cochet decat Timisoara. Sigur, probabil de vina e si faptul ca el este si un oras constuit pe coline si parca altul este farmecul. Pe de alta parte insa imi amintea intru catva de Bucuresti si de Calea Victoriei sau Magheru. De ce? Pentru ca aici nu mai aveam parte de “spatiu pietonal exclusiv”, asa cum gasisem in Timisoara si Craiova. Aici am stat (printr-o schema jmechera) in caminul Conservatorului. Interesant sa vezi scrijelite pe pat Cheia Sol sau portative. Clujul cred ca e unul din putinele orase foarte departate de Bucuresti pe care le-am vizitat de 3 ori. In anul 2000 eram pentru a doua oara. Prima oara insa nu ajunsesem in Gradina Botanica careia toata lumea ii oferea doar superlative. Si tre’ sa recunosc ca nu greseau deloc. Am ramas masca si am zis atunci ca Botanica noastra din Bucuresti e un fel de depozit uitat de autoritati, pe langa acea minune! Insa mai presus de toate, locul care m-a impresionat din zona asta si pe care l-am considerat multi ani la rand “emblema de frumusete” a fost zona lacului Belis – Fantanele aflat la vreo 35-40 de km de Cluj. Parea un cuib lasat virgin de niste oameni, care vroiau sa pastreze intact si viu un sentiment arhaic. Pacat ca nu am reusit sa vad si turla bisericii ce fusese inundata la crearea lacului de acumulare si care se putea vedea in mijlocul lacului la o plimbare cu barca. Se prabusise cu un an inainte sa ajungem noi. Asta a fost “prima indragostire” de zona Apusenilor

Eheeei ce ziceti, sunt destule “intepaturile” si “ispitirile” pe care vi le ofera un astfel de TUR? Eu zic ca sunt doar cateva. In zilele ce urmeaza o sa il continui pe la Iasi si pe la Tulcea. Insa acum ma grabesc sa fug in uikend, ca tipa dupa mine niste petreceri la care e musai sa particip!
WEEK-END placut!
(Sursele imaginilor Roxana Radu & Agenda.Ro)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Ieri m-am saturat de muzica pe care o am pe calculator si am zis sa “chinui” un pic YouTube-ul. Si tot ascultand am dat peste o melodie tare frumoasa de la Tabara Folk 2008 numita Mogador si cantata de Zory David.

Versurile m-au facut curios si am dat cautare pe net si am aflat ca el este un oras marocan isolat. Ei bine si de la ideea asta de izolare si-a luat numle si un cartier din Calafat. Dar las ami bine cuvintele lui Alexandru Parvan, directorul Muzeului de Etnografie si Arta din Calafat, luate din Jurnalul, sa va spuna scurta istoriara:
In timpul industrializarii, celor din zona li s-a facut termocentrala. Dar nu li s-a dat si apa. In acea perioada se dadea la televizor un film serial despre niste oameni saraci, care se numea “Cei din Mogador”. Si asa li s-a zis si oamenilor din cartierul calafetean – Cei din Mogador
Si inchei cu alta dovada de “umanizare” si sensibilizare cu muzica folk a acestui colt de lume uitat de autoritati – Colind in Mogador

(Image sources Payplay.FM/Mogador & Andri Popa)
Andrei
KIP IN TACI