Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Stiu ca e deja fara rost vorba aia veche folosota de toti cu “toamna se numara bobocii“, insa uite cam asa e. Si pentru ca se trezesc usor usor si intra din nou mititeii la calculiciuri, am zis ca ar fi bine sa trag o fuga pe la ei prin batatura si sa vad cum o mai duc
STITI PREA BINE VECHIUL SFAT: Daca vreunul din voi pe la care intru prin batatura se supara, ii tai nasul de nu se vede!
* Incep cu Alinutza care acum e doamna Cristea si care azi, cica a regasit din nou blogul. Si ce sa zic, sper sa o tina placerea de a bate la taste si de a impartasi cu noi experintele de viata! (Of Za Record: Oare dom’ Cristea a pus-o la cratitza si ii face zile amare aruncandu-si camasa prin mijlocul camerei atunci cand vine de la servici? Nu de alta, dar sa fie si el un roman jet-bejet! ) )
* Si daca tot am vorbit de sotia ‘mnealui hai sa il bagam si pe el in seama, ca doar e vecin in mahalaua blogoisferica cu noi si nu trece niciodata pe la bar, fara sa bea o bere cu bajetii veseli si fara sa lase in urma o snoava si un zambet. Totusi ceva imi chinuie mintea. La el pe bloaga scrie zilele astea ca SE LUCREAZA si o tanti buna din benzile desenate ne arata posteriorul. Pai bine ma nene Cristea, om insurta la casa lui si matalene pui poze cu gagici pe blog. (Of Za Record: Desi ziceam ceva de cratitza adineauri cand vorbeam de Alinutza, am asa o vaga impresie ca Duminica dimineata, daca picam pe la eprin casa, pe nepusa masa, o sa il vedem pe conu’ Adi cu un sort de bucatar de gat)
N.B. Sper (asa cum ziceam si la Alina, sa va vad cat de curand leganand ma frumosilor!)
* Bobby-tza nu are nevoie sa se revigoreze, ca toata vara a fost mai mult decat activ pe blog. Cititi mai multe…»

Sal’tare
LATER EDITCiudata treaba! Azi cand am depus actele pentru un nou capitol in viata, CASNICIA, am avut parte si sa trec pe langa scoala unde am petrecut 6 ani. Parca ieri eram acolo. Uite ce usor au trecut anii!
Era dimineata si se lasase roua pe iarba de la poarta. Insa destul de frig. Mama striga la mine sa ma trezesc, ca tre’ sa plecam. Eram pe de o parte si curios, dar si un pic infricosat de ceea ce voi vedea. Era prima zi de scola. Mai trecusem eu prin colectivitati in gradinita, unde reusisem sa fac in 10 luni aproape toate bolile copilariei din cartea MAMA SI COPILUL, insa acum era ceva diferit. Era un lucru de care stiam ca nu voi mai scapa. Ca la gradinita obligativitatea pe vreme aia nu exista, insa scoala stiam eu ca era obligatorie. NU a fost cine stie ce atunci. Doar ingramadeala, ca nu aveam loc si in trei zile ne-am trezit mutati unii dintre noi la alte clase. Mia interesant a fost cand incepuseram sa ne cunostem si sa jucxam leapsa in pauze sau sa bvatem minmgea la “peretelul”.
Clasa a doua m-a gasit mutat din cartierul Balta Alba in Militari. Iar aici aceeasi problema ca si in clasa I. Copii multi care veneau la respectiva scoala, ca daduse statul la vremea aia vreo 3 blocuri noi in folosintza si eram destule suflete. Asa ca iata-ma in prima zi de scoala mergand in Drumul Taberei cu detasamentul, vreo 30 de suflete de mititei vreo 2 statii, fie pe jos fie cu tramvaiul, cand ne mai dadea voie invatatoarea. Era fain, ca faceam la glume si strigam ca nebunii. Nebunii de copii mititei pe care ii strangi la un loc. Acum am avut si prima mana fisurata in doua locuri. VITEAZ ce sa mai tura-vura!
Si pentru ca se facuse loc in clasa a 3-a la o scoala de langa casa, iata-ma mutat din nou. Insa de aici nu am mai plecat pana la final.
Era tragic la acea vreme acest 15 septembrie ca ne lua de pe taramurile rurale unde cam stateam cam toata vara si ne aducea aici. Sigur ca nici aici nu stateam cuminti si eram toata ziua pe la joaca prin spatele blocului sau pe maidan, insa nu mai eram liberi toata ziua. Erau acum scoala si lectiile!
Imi aduc si acum aminte tragismul ce se citea pe fata mamei, cand ne aducea acasa si ne vedea “colorati” pe maini de la nucile verzi mancate pe la tara. Parca o si aud:
CU CE VA MAI SCOT EU ZANATICILOR PETELE ALEA? CE O SA ZICA INVATATOAREA, CA SUNTETI COPII DE TIGANI? Cititi mai multe…»

Sal’tare
Azi n-am chef de scris, insa am de citit.
Asa ca luati si voi ce mi-a placut mie:

Andrei…
KIP IN TACI

Sal’tare
V-am mai batut eu la cap ca si comunicarea asta e mare lucru… ca mai bine zicem o prostie decat sa nu zicem nimic, ca macar avem un puct de pleafre pentru o “dezbatere”. Asta daca vorbim de “relatii sot/sotie & iubit/iubita”
Daca vorbim de comunicarea in cadrul echipelor profesionale aici treaba e un pic mai complicata. Pentru ca nu mai poti sune si o prostie, ca punct de plecare pentru dezbateri. Aici “plecarea” conteaza extrem de mult si aparentele conteaza. Fiecare gest bun sau rau te poate ridica pe varful valului sau te poate baga “sub apa”. Totul e sa stii sa stapanesti “navigarea pe val” si la momentul potrivit sa faci acea miscare de care e nevoie.
Insa in general la toate tipurile de comunicare, ESENTIALE sunt trei lucruri:
DESCHIDERE LA NOU – cu alte cuvinte fara conceptii rigide, pentru ca lumea se schimba mereu. Asa ca si noi tre’ sa fim deschisi la ceea ce vine nou si sa avem mereu vie dorinta de a invata!
ADAPTABILITATE – asta pentru ca asa cum spuneam mai sus lumea se schimba si e nevoie sa ne adaptam noi dupa ea, caci ea dupa noi nu se va da!
INVENTIVITATE – pentru ca nu poti aplica aceleasi reguli si aceleasi concepte pentru situatii diferite si pentru ca eficientza vie din gasirea unor cai mai usoare.
DE UNDE PANA UNDE MI-A VENIT SA SCRIU DESPRE COMUNICARE? CINE E COPILA?
Pai de aici de la Kidha (Copila)!
Andrei…
KIP IN TACI

Sal’tare
Va spuneam acum ceva timp, ca evolutia blogosferei inseamna fie trecerea in “actiuni civice”, “fie la unii in politica”, “fie trecerea la blogging colectiv” si tot asa. Ei bine voi face si eu acest lucru in curand. Iar unul din locurile in care “ma voi desfasura” e FUNNYNANI.RO. De ce aici? Pentru ca am chef sa imi recapat placerea mea “de a rade in scris”. Vreau sa devin din nou cel care lasa in urma zambete, asa cum faceam odata! Plus ca fiind inconjurat de alti doi nebuni cu chef de ras si bagabontzeala, parca ma prinde si pe mine. Ce vrea site-ul nostru?
Pai cred ca in un fel de oglinda care ne arata pe noi asa cum suntem si cine stie poate ne ofera si un punct de plecare de la care sa spunem:
NU MAIMERGE ASA! VREAU SA MA SCHIMB! REFLEXIA MEA DIN OGLINDA ARATA DESTUL DE RAU SI ARE NEVOIE DE CEVA SCHIMBARE! Iar mistoul si rasul cred ca sunt modul cel mai “soft” de a produce schimbari. Sigur ca din cate stiu eu e si cel mai putin eficient. Da’ acu asta e! Vorba unui unchi de al meu: TAICA SI CU MANA LA PASARICA SI CU SUFLETUL IN RAI NU SE POATE!
Asa ca macar daca schimbari prea mari nu vom putea face, macar sa fim portia zilnica de “funny”!
Andrei…
KIP IN TACI