La tine in gradina

Sal’tare
Desi suntem suparati pe modul in care evolueaza lumea din jurul notru si ni se pare ca totul se duce de rapa, cred ca e de vina de fapt modul in care privim lucrurile si modul in care ne raportam la ceea ce se intampla in jurul nostru.

La ce ma refer concret?

Dimineata am vazut reclama aceea la IKEA cu “prima vara cu bunatati de la tibe din balcon”. Deci oamenii pot face si regresia (sau downshifting cum ii zice mai nou) fara sa planga. Si o pot face cu zambetul pe buze si plini de optimism.

Aseara la ora 22 eu inchideam apa la sistemul de irigatii facut solarul nostru din curte care e mititel (5,0 x 3,0 m) si ma sinteam atat de fericit. Pentru ca simteam ca ies din zona de confort si ca imi creez responsabilitati si oadat cu ele vin si placerile. Gustul acelor superbe rosii sau ai acelor castraveti, sunt placeri SUPERLATIVE.

Si parca Universul mi-a spus in dimineata asta “DA, ANDREI AI DREPTATE”. Si m-am trezit cu acest superb articol al celor de la Paradis Verde in FEED – Cum se pun la murat castravetii pentru vara. Imi ploua in gura citind.

Sa aveti o saptamana plina de zambete.

Andrei
KIP IN TACI

Cimentul mi-e prieten de pe la cativa ani…

Sal’tare

Imi aduc cu mare placere aminte de copilarie si de momentele and la noi in curte facea tata “betoane”. Pentru mine (copil mic fiind) era momentul oportun pentru a ma murdari din cap pana in picioare ca un nebun si parintii sa nu se supere, ca si ei erau cam la fel, de la vanzoleala aceea si de la amestecarea cimentului (precizez ca betonul se facea prin clasica metoda “la lopata”). Si imi mai placea ceva in acele momente:
Parintii erau aproape niste copii, la capitolul “agitatie”. Si parca imi venea sa ii apostrofez: ACUM VOI DE CE NU STATI MA LINISTITI. CE VA AGITATI ASA? ATI MANCAT PREA MULTA CIOCOLATA?

Anii au trecut si sa fi fost ’92 sau ’93 cand la tara s-a facut o “claca”pentru turnarea unei placi, pentru prima casa “cu etaj” din acel colt de sat, unde traieste bunica mea. Si imi aduc aminte caacum am vazut si prima betoniera mica (de uz casnic, cum s-ar zice). Si a fost atat de importanat pentru mine minunea asta de “job”pentru ca eu eram cel care urca cu ajutorul unui scripete galetile cu ciment.

Si dupa aceea turnarile diverselor alei sau holuri sau mai stiu eu ce alte nebunii, au fost multe. Insa apogeul l-a constituit casuta noastra din Giulesti careia i-am turnat si fundatia si placa, tot cu niste betoniere casnice. A fost munca imensa, insa cred ca “cineva”de acolo de sus a vrut ca acest lucru sa se intample, pentru ca amintirile acestei aventuri sa ma insoteasca intreaga viata si acestei constructii sa ii spun mereu CASA cu litere mari

Andrei
KIP IN TACI

Sursa imaginii – Leroy Merlin

Si cand voi fi batran si ramolit!

… am sa va scriu pe usa cu un spray: EU SUNT ARTISTU’ (ALA MIC – NEBUN)

Sal’tare
Cam asa vad eu batranetea, stand in fund pe bordura cu o bere si o punga de seminte, in frumosul meu Giulesti. Si nebuniile pot continua. Visez ca la batranete sa imi mai pot indeplini si alte dorinte, crezandu-ma un fel de Morgan Freeman in The Bucket List. Si lista ar fi cam asa:

  1. Sa merg mai mult decat acum cu bicicleta
  2. Sa ma dau cu parapanta
  3. Sa imi cumpar skateboard si sa fiu singurul batran nebun care face trick-uri
  4. Sa revin la panoul de catzarat si mai ales sa revin in draga mea Costila
  5. Sa le fac vecinilor farse si sa rad precum Muttley din desenele animate Wacky Races:

Sper ca v-am binedispus pana acum cu nebuniile mele, pentru ca acum vreau sa devin relativ serios si sa va spun pe bune cam cum vad eu pe bune aventura asta numita BATRANETE.

Cred ca in primul rand pregatirea pentru ea ar trebui sa ne-o facem inca de acum din tinerete. Sa ne gandim mereu la ea (dar nu speriati), ci zambind si avand in minte ideea ca batranetea trebuie sa ne fie activa, un fel de “a doua tinerete”. Si cum tineretea a insemnat si inseamna mereu iesirea din “zona de confort”, pentru a putea evolua si pentru a putea experimenta, cred ca si la batranete ar trebui sa facem la fel. Dupa ce am iesit la pensie, cred ca ar trebui (asa cum ne ducem copiii la cluburi sportive sau la ateliere de dezvoltare personala) sa facem si cu noi. Iar locurile in care ne-am putea duce ar fi ONG-uri sau “cluburi ale seniorilor” sau cluburi sportive de seniori sau daca suntem singuri sa nu ne fie teama sa ne ducem singuri la un azil.

De ce?

Pentru ca activitatile fizice si intelectuale ne fac optimisti si doar interactiunea cu alti oameni si cu alte puncte de vedere, ne ajuta sa fim echilibrati si capabili de lua decizii intelepte. Cluburile sau azilurile nu sunt inchisori. Ele sunt “porti deschizatoare de comunicare”. Iar la varsta senectutii, asta ne dorim: Sa comunicam mult si sa avem parte de un feedback continuu. E bine sa ii ai alaturi pe cei de o varsta cu tine, pentru ca avem relativ acelasi set de valori si apartinem aceleiasi perioade. Asa ca discutiile sunt fluente si ideile trec de la unul la celalalt, mult mai rapid si mult mai inspirat !

Andrei
KIP IN TACI

Sursa imaginii – StreetLand